An: 2019

Nașterea Domnului în Parohia martiră Schit Orășeni

Colindători și urători vin la micul paraclis în care au fost exilați credincioșii ortodocși mărturisitori împotriva ecumenismului din Schit Orășeni.
Părintele Ioan Ungureanu și presbitera Violeta îi primesc ca în fiecare din ultimii 20 de ani.
Nașterea Domnului este cinstită ca de obicei, chiar dacă de data aceasta în condițiile dictate de un sistem juridic orb, care a alungat din munca sa un sat întreg, pentru a instala o grupare eretică care are nevoie de paznici pentru a sta în munca sătenilor jefuiți.
Pe clopotnița bisericii încă mai există bannerul PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM. Ereticii nu au avut curaj să o dea jos, așa cum l-au dat din interiorul curții parohiei.
Lupta merge înainte.

Predica Părintelui Cosmin Tripon la Duminica de după Nașterea Domnului

Anul 2019 a fost mai dificil decât precedentul deoarece în întreaga Biserică Ortodoxă s-au amplificat ecourile minciunosinodului din Creta, și acum mai multe Biserici Ortodoxe Autocefale sunt tulburate de schisme. Pe lângă schisma din Ucraina sau mai copt încă două sau chiar trei schisme: în Macedonia, în ținuturile cehe și slovace, și recent în Muntenegru.
Vedem sub ochii noștri consecințele unui rău care s-a făcut prin trădarea episcopilor noștri, și care provoacă multă tulburare.
Nădăjduim în mila lui Dumnezeu care, iată, ne-a ocrotit în cei trei ani de pribegie, dar noi nădăjduim cum s-a împlinit proorocia cu Fiul lui Dumnezeu, care din Egipt a fost chemat înapoi în țara Sa, că și noi o să ne putem întoarce în parohiile și bisericile noastre de enorie, în ctitoriile noastre pentru ca să primim ceea ce am avut de la Dumnezeu și care au fost răpite de niște oameni necredincioși,de niște oameni rătăciți în credință, tulburați de mirajul ereziei ecumeniste, și care s-au închinat papei și slujitorilor lui.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ajutorul și pentru încercările prin care am trecut, căci am putut și noi să vedem cine este pentru Dumnezeu, cine este este pentru diavol; am putut să vedem cine-i pentru adevăr și cine-i pentru minciună; am putut să vedem cine-i pentru sinceritate și cine-i pentru viclenie; am putut să deosebim toate lucrurile acestea pentru că într-o astfel de luptă se arată cine are bun simț și omenie și gînduri curate, și cine are gânduri ascunse și necurate.

Predica Părintelui Cosmin Tripon la Sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan

Sfântul Arhidiacon Ștefan râmâne pentru o noi o pildă vie de ce înseamnă să fii un adevărat slujitor al lui Dumnezeu și de ce înseamnă să dai mărturie despre adevărul evanghelic, despre adevărul mântuitor și despre dreapta credință. El ne întărește pe noi prin pilda și prin rugăciunile lui în vremurile acestea în care mulți credincioși, preoți, monahi și monahii sunt izgoniți din mănăstirile și din ctitoriile lor, unii chiar bătuți și târâți prin tribunale.

Predica Părintelui Cosmin Tripon la Nașterea Domnului

”Omul civilizat al veacului nostru, trăind în spiritul ce domnea şi la curtea lui Irod, are următoarea deviză de viaţă: să mănânce bine, să îndrăgească femei frumoase, să fure şi să exploateze pe cei slabi, să doarmă în lenea unui trup obosit de senzaţii tari, să se închine la icoanele rotunde ale banului, devenit un adevărat dumnezeu făcător de minuni” (Ernest Bernea)

Predica Părintelui Cosmin Tripon la Duminica chemării la Cină

Prima conditie pe care trebuie să o îndeplinești ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu este să răspunzi chemării pe care Dumnezeu ți-o adresează, Dumnezeu nu ocolește pe nimeni, dar lasă la latitudinea fiecăruia să decidă dacă urmează chemării Lui sau nu.
Cina din parabolă nu este numai o prefigurare a Împărăției lui Dumnezeu, ci este și un simbol al Cinei celei de taină la care s-a întemeiat Sfânta Euharistie, Sfânta Cuminecătură.
Mântuitorul ne cheamă pe toți ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său pentru că doar prin Taina aceasta a Euharistiei se realizează comuniunea deplină și desăvârșită între om și Dumnezeu.
Noi nu putem trăi fără Sfânta Cumininecătură, și fără Euharistie nu poți să te mântuiești, iubiți credincioși.

Predica Părintelui Ioan Ungureanu la Duminica strămoșilor după Trup ai Domnului

Prima predică a părintelui Ioan Ungureanu după ce a fost bătut de un bodyguard al mitropolitului eretic Teofan.
„Dacă eu am fost lovit, frățiile voastre să nu loviți, să ridicați mâinile la rugăciune.”
Mesaj către mitropolitul Teofan: „Oricâte lovituri voi mai primi și oricât îmi va fi pusă viața în pericol îmi voi păstra credința curată, cu credința curată că am slujit pe Hristos de când am fost hirotonit.”
„Vom rămâne în dreapta credință și nu ne vom schimba credința, indiferent ce se va întâmpla.”