Revista Lumea credinței publică la data de 21 decembrie 2018 un material extras dintr-o conferință susținută la… Deva de către arhimandritul cu gândire ecumenistă al Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, Zaharia Zaharou, în care conferențiarul a făcut câteva referiri la mărturisitorii antiecumeniști, pe care i-a numit “zeloți” antiecumeniști, susținând că aceștia sunt “un fel de teroriști în Biserica noastră”.
Arhimandritul Zaharia Zaharou, răspunzând se pare unei întrebări din sală, s-a lansat în afirmații de genul “zeloții reprezintă o piedică în calea lucrării ierarhilor”, “eu nu cred că vreunul dintre acești «zeloți» ar fi mai înțelept sau mai îmbunătățit duhovnicește decât patriarhul Daniel”, în condițiile în care „«zeloții» trăiesc, vorbesc și se mișcă la un nivel foarte jos, acela al înțelegerii pur raționale” (sub acest aspect, ecumeniștii par a nu avea o poziție unitară, unii dintre ei acuzându-i pe mărturisitori că ar fi purtați de o trăire duhovnicească difuză, irațională, pe când alții, precum acest arhimandrit, îi acuză că sunt pur raționali, fără trăiri duhovnicești alese, ca cele care predispun la „dialogul iubirii” cu ereticii și la târguirea învățăturii de credințe prin aceste dialoguri).
Nu știm dacă denumirea de „zeloți” îi vizează pe ortodocșii cu tendință extremistă schismatică, de genul celor din grupul Sava-Staicu-Rădeni de pe la noi, sau pe toți mărturisitorii ortodocși antiecumeniști. Din context, pare a fi un atac la adresa tuturor celor care luptă în vreo formă sau alta contra acestei erezii, pe care conferențiarul o apără din răsputeri.
Despre hiperzelotismul schismatic, care distruge lucrarea Bisericii, găsim un cuvânt foarte interesant al domnului Gheorghe Todorov, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare, adresat în nume personal la Conferința teologică de la Salonic, din 16 iunie 2018, în care teologul bulgar arată că sinodul ecumenist din Creta a dus la înfrângerea a două extreme în Biserică: laxismul ecumenist și fanatismul hiperzelotist.
Revista Mărturisirea Ortodoxă debutează cu un regal de teologie
Despre denumirea de „zeloți” adresată credincioșilor ortodocși antiecumeniști, există o relatare a mitropolitului Ierotheos Vlachos, care spune că în cadrul ședințelor din Creta un episcop a vorbit despre „zelotismul” antiecumenist, pe care l-a propus spre condamnare (ceea ce a și obținut, prin art. 22 al documentului despre relațiile Bisericii cu ansamblul lumii creștine), iar Înaltpreasfințitul Sava, Arhiepiscop al Varșoviei și al întregii Polonii, ar fi reamintit că „zeloții” au umplut calendarele cu sfinți în ultima persecuție din Europa de Est, cea a regimului ateist-comunist.
În duhul specific al ecumenismului, care caută, prin deformarea unor episoade din viața Bisericii, să se înrădăcineze în tradiția bisericească pentru a da impresia că ecumenismul există dintotdeauna (a se vedea afirmațiile preotului Patriciu Vlaicu, care susținea în 2016 la Piatra Neamț că ce au făcut ierarhii noștri în Creta nu depășește ceea ce a făcut Sfântul Vasile în epoca sa, sau, ulterior, că Sfântul Marcu Eugenicul ar fi încântat de tratatul de la Chieti, prin care se recunoaște primatul papal etc.)., conferențiarul de la Deva a încercat să demostreze că episoade biblice precum conversația Mântuitorului cu femeia samarineancă ar fi forme ale “ecumenismului celui bun”, dând de înțeles faptul că Însuși Mântuitorului nostru, Domnul Hristos, ar fi practicat “ecumenismul cel bun”, adică ar fi fost un eretic ecumenist, blasfemie încă nemaiauzită pe meleagurile noastre.
Pentru a-și induce în eroare auditoriul, arhimandritul Zaharia Zaharou le spune că “există un ecumenism rău, dar există și unul bun”, sugerând că sfinția sa și toți participanții la Creta ar practica ecumenismul cel bun. Nu ni se spune cine ar practica ecumenismul cel rău, definit ca “atunci când relativizăm totul și spunem că toți sunt una”. De exemplu, ar fi interesat de aflat dacă cei ce au ratificat în Creta Declarația de la Toronto practică sau nu ecumenismul cel rău, dat fiind că acea declarație abundă în afirmații care relativizează totul și îi prezintă pe toți ca fiind una.
“Ecumenismul cel bun” este definit ca „o adevărată artă de a-i evangheliza pe cei de altă credință cu fiecare prilej întâlnit”. Și iată cum toți misionarii Bisericii, începând cu Sfântul Apostol Pavel și ceilalți apostoli devin… ecumeniști dintre cei buni.
Este de mirare că arhimandritul nu ne-a adus ca exemplu de „artă a evanghelizării” nu știu ce comunitate de baptiști botezată prin Norvegia ca urmare a „dialogului ecumenic”, exemplul standard pentru demonstrarea „rezultatelor” dialogului ecumenist, însă prezentăm noi o concluzie a unei întâlniri teologice de la Salonic din 1998, în care s-a constatat că: “După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”.
Într-o discuție cu Înalpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înaltul ierarh mi-a spus că „ecumenismul cel bun” este participarea la aceleași proiecte sociale, filantropice, cu ereticii, în ciuda faptului că aceasta este interzisă de sfintele canoane și reprezintă cea mai sigură cale de avans al ecumenismului, după același model după care s-a construit și Uniunea Europeană.
Într-o decizie a Sfântului Sinod al BOR, din 16 decembrie 2018, „ecumenismul cel bun” este promovat ca „ecumenism lucid” și este definit astfel: „o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului”.
După ce încearcă să demonstreze că patriarhii Bartolomeu și Daniel susțin cu toată tăria că Biserica cea una este cea ortodoxă, arhimandritul Zaharou face afirmația că “și catolicii au fost menționați (în actele sinodale rămase) tot cu numele de «Biserică»”, susținând că nerecunoașterea bisericității acestora ar fi o “insultă” și că de fapt ar fi suficient faptul că nu avem celebrul “potir comun” cu aceștia, chiar dacă altfel le recunoaștem denumirea de „Biserică”. Afirmația este invalidată de toată lupta antieretică a Bisericii dintotdeauna și de textul canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să ia atitudine contra episcopului eretic când acela propovăduiește cu capul descoperit, fără a trebui să aștepte până când acela este eretic complet prin intercomuniune.
Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta
Despre faptul că niciun sinod ortodox nu a recunoscut papismul ca “biserică”, iar cele câteva documente invocate de către ecumeniști de genul acestui arhimandrit sunt fie măsluite, fie se referă la realitatea apuseană din primul mileniu, dar nu le recunosc niciodată neortodocșilor caracterul de “biserică”, s-a vorbit cu alte ocazii, nu are rost să reiterăm ce s-a spus deja. Este de ajuns să citim documentul ecumenist Relația Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, aprobat în Creta, pentru a vedea că acolo se vorbește despre dialogul Bisericii Ortodoxe “cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, expresie preluată direct din teoria “bisericilor nedepline” a Conciliului II Vatican, în care se spune că diferitele denominațiuni creștine sunt “mai aproape sau mai departe” de Roma, fiind totuși “biserici nedepline”, în măsura în care nu se “împlinesc” prin comuniunea cu “episcopul Romei”.
Teoria Conciliului II Vatican, eretică în esența sa, a fost preluată de către mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas, și adaptată cazului Bisericii Ortodoxe, pentru a arăta că “bisericile și confesiunile” sunt “mai aproape sau mai departe” de Biserica Ortodoxă.
Distincția eclesiologică “biserici și confesiuni” arată în sine că există, în viziunea ecumenistă, în lumea eretică “biserici”, dar și “confesiuni” (în nomenclatorul CMB nu există nicio organizație membră care să se numească pe sine “confesiune”), adică există erezii cărora li se recunoaște o anumită formă de bisericitate, în cazul papismului, argumentată chiar “teologic” și “sinodal” de argumente precum cel al arhimandritului ecumenist Zaharia Zaharou. Toată această doctrină vine în consonanță și cu premisa Declarației de la Toronto, citată în textul sinodal, care spune că membrii CMB nu sunt obligați să se recunoască drept “biserici în adevăratul sens al cuvântului”.
În legătură cu faptul că “noi toți știm” că există o singură Biserică una, acest lucru este relativ, depinzând pe cine întrebăm. Dacă îl întrebăm de exemplu pe IPS Nifon al Târgoviștei, înaltpreasfinția sa ne va spune, cum a zis și la Busan, că nu se știe la cine a rămas Biserica una din Ierusalim, care s-a pierdut în mileniul al II-lea. Același lucru îl aflăm și de la episcopul Chiril Catellarios[1], reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care în zilele sinodului ecumenist din Creta a afirmat că Biserica Ortodoxă “nu este cea din Simbolul de credință”. Cine știe câți episcopi, clerici sau mireni pot da în Ortodoxia contemporană un astfel de răspuns eretic!
Cinci mitropoliți greci acuzau pe Înaltpreasfințitul Nifon pentru declarații eretice!
Pentru a-i decredibiliza pe mărturisitorii antiecumeniști, arhimandritul englez ne spune o poveste irelevantă în sine, despre jertfele unui preot ortodox în mijlocul ereticilor din Occident. Ceea ce nu ne spune este că răspunsul la întrebarea “ce faceți cu ereticii care vă înconjoară?”, “îi primim cu blândețe și le spunem câte un cuvânt bun ori de câte ori se întâmplă să îi întâlnim” de multe ori înseamnă, în practica unora dintre preoții ortodocși ecumeniști din Occident, tocmai acordarea Sfintelor Taine acestor eretici fără nicio pregătire sau fără Botez, tratarea lor ca “frați întru Hristos”, acceptarea căsătoriilor heterodoxe etc.
Vorbind despre “diversitatea în abordarea unor probleme” de ordin pastoral, conferențiarul nu ne arată și unde există o argumentare canonică a acestei diversități. De exemplu, nu ne indică un temei canonic în baza căruia să fie eludat canonul 72 Quinisext doar pentru că un episcop din anumit loc se teme că, aplicând acel canon, își pierde 95% dintre credincioși, care preferă o viețuire în minciuna “căsătoriei heterodoxe” decât să devină credincioși ortodocși autentici, care respectă sfintele legiuiri ale Bisericii.
Două lucruri din ce a spus acest arhimandrit în conferința de la Deva au sens:
- Informația că patriarhul Bisericii noastre a propus ca astfel de “sinoade sfinte și mari” să se țină o dată la cinci ani, o informație nouă pentru spațiul nostru bisericesc;
- Ideea că cei ce întrerup pomenirea și luptă contra ereziei riscă la orice pas să iasă în afara Bisericii, dacă nu duc lupta cu înțelepciune. Cu atât mai mult îi terorizează pe ecumeniști lupta celor care refuză să facă pasul înspre afara Bisericii, îngrădindu-se canonic de erezie și rămânând în Biserică, fără a face mai mult decât impune canonul 15 I-II.
În rest, repetare a acelorași clișee pe care le știm de la propagandiștii sinodului ecumenist din Creta.
După astfel de propovăduire a ereziei cu capul descoperit de către acest arhimandrit, promovat de către siteurile Patriarhiei Române ca “unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe”[2], se cuvine să tragem câteva concluzii:
- Din tot ce a spus la acea conferință arhimandritul Zaharia Zaharou, mesajul central este acela că mărturisitorii antiecumeniștii îi “terorizează” pe ereticii susținători ai acestei cumplite înșelări, adică îi împiedică, prin atitudinea lor mărturisitoare, să își împrăștie erezia în maniera în care aceștia ar dori să o facă. Se înțelege astfel de ce sinodul ecumenist din Creta a adoptat o hotărâre de condamnare a oricărei reacții contra ecumenismului: “Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”, decret papistoid, menit să desființeze rolul poporului în păstrarea dreptei credințe și rezervarea acestui rol exclusiv ierarhiei contaminate deja cu erezia ereziilor.
- Conferința de la Deva s-a ținut cu binecuvântarea episcopului locului, Preasfințitul Gurie, prezentat în unele cercuri teologice ca un episcop moderat, care nu susține deschis sinodul mincinos din Creta, nu a semnat documentele acestuia etc. Nu știm de ce dintre toate locurile din România arhimandritul de la Essex a ținut să conferențieze în episcopia păstorită de Preasfințitul Gurie, dar dintr-o lectură a siteurilor Patriarhiei vedem că acesta nu este la prima conferință la Deva, fiind prezent la diferite evenimente în acea episcopie[3]. Ne punem întrebarea firească: care este starea canonică a celui care, chiar dacă oficial nu se manifestă public direct ca un susținător deschis al ecumenismului, binecuvântează conferințe în care se face apologia pe față a ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta? Atitudinea Preasfințitului Gurie față de „zeloții antiecumeniști” se poate intui și din semnătura de pe decizia de menținere a caterisirii preotului mărturisitor bihorean Cosmin Tripon, când hotărârea de caterisire contra părintelui Cosmin, pronunțată de către episcopul Sofronie, iertat în 2008 de către Sfântul Sinod pentru împreună-slujire cu ereticii greco-catolici, a ajuns la apelul sinodului mitropolitan din Sibiu.
- Afirmațiile arhimandritului din Essex survin într-un context în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o puternică reacție contra ecumenismului, chiar și în condițiile în care o parte a acestei mișcări a fost aruncată într-o rătăcire schismatică de către monahul atonit Sava Lavriotul împreună cu câțiva adepți ai săi din România, lucrare care se face cel puțin cu acordul tacit al Patriarhiei, care nu a luat nicio măsură canonică contra monahului grec, stabilit practic pe teritoriul canonic al BOR, în condițiile în care, profesorul protopresbiter Theodoros Zisis de exemplu a fost declarat persona non grata în BOR pentru niște motive necanonice.
- Patriarhia Română continuă să promoveze ideea eretică a existenței unui „ecumenism bun”, descris ca o atitudine de deschidere și de dialog cu ereziile și schismele, de cooperare cu ele, iar mai nou, prin astfel de conferințe, suprapunând acest concept parazitar de „ecumenism bun” activității misionare dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe de propovăduire a Ortodoxiei celor care doresc să o cunoască.
Note:
[1] http://orthochristian.com/94565.html.
[2] http://ziarullumina.ro/parintele-zaharia-zaharou-va-sustine-o-conferinta-la-deva-137246.html.
[3] http://basilica.ro/arhim-zaharia-zaharou-a-conferentiat-in-prezenta-staretilor-din-episcopia-devei/.
Despre autor
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Niște trădători și slujitori ai lui Veliar care seamănă neghină în ogorul bisericii!
Au pus căpăstrul acestui popor molatec și-l trag cu dea sila în gheenă.
Vai de poporul acesta care doarme în papuci!
Aceștia sunt: “ cei ce lucrează fărădelegea și cei ce mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea”, despre care pomenește psalmul 52.
Și tot în acest psalm se spune: “Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul. ”
Oare este vreun ierarh la noi care să nu se fi abătut de la Dreapta Credință?
La o conferint de acum doi ani (cred)nu a raspuns la nici o intrebare legata de Creta.Conferinta s-a intrerupt brusc,pe motiv ca arhimandritul e obosit.Ma mir ca acum a raspuns.E adevarat ca atunci era un ecumenist(care mai demult i-a denigrat pe legionari intr-o discutie cu mine)care tria intrebarile.Tin minte ca era o stiva de biletele la care nu s-a raspuns.De atunci am zis ca nici nu vreau sa-i mai vad.
Acum se pare ca cei ce l-au invitat aveau nevoie de raspunsuri la aceasta problema. Oricum, la ce raspuns a dat, mai bine spunea ca e obosit din nou 🙂
Am uitat.Cu alta ocazie l-am asteptat vreo ora sa discut cu el despre atacurile la adresa pr.Romanides.M-a evitat si s-a grabit la masa.
E bună asta cu „ecumenismul bun” și „ecumenismul rău”. Cred că ține de teologia post patristică. Vrăjmașul când vrea sa te zăpăcească întotdeauna folosește sofisme prin care adevărul e prezentat ca minciună și minciuna ca adevăr. Ce uită ecumenismul (eu unul nu-l văd nici bun, nici rău; îl iau așa cum este: erezie), e că măsura iubirii aproapelui trebuie să fie întru Adevăr. Dacă tu nu-l cauţi pe celălalt întru Hristos, ci pe Hristosul din celălalt, ajungi să-l idolatrizezi. La fel și atunci când nu te cauţi pe tine întru Hristos, ci pe Hristos în tine, ajungi propriul tău idol.
Cat de mult poate dezamagi Parintele Arhimandrit Zaharia Zaharou ,considerat a fi unul dintre cei mai profunzi traitori si marturisitori contemporani ai credintei ortodoxe. Este ucenicul Parintelui Sofronie Saharov care, la randul sau, a fost ucenic al Sfantului Siluan Athonitul.
La ce i-au folosit cartile citite in ani si ani,studiul aprofundat al scrierilor Sfintilor Parinti,cartile scrise,simpozioanele si conferintele la care a fost cap de afis?
Cum a rasplatit harul imbelsugat al Sf.Siluan Atonitul, care l-a inconjurat ca ucenic al Parintelui Sofronie,( din ale carui scrieri ne- am indulcit si noi putin)?
Decizia pe care a luat-o de a sprijini aceasta boala necrutatoare,ecumenismul ,care roade madularele Bisericii lui Hristos,este pagubitoare pentru suflet,si piedica in mantuire.
Adevărul merge întotdeauna dinaintea dragostei, după cum Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă:
„De vei vedea vreodată dragostea prigonită, nu-i da crezare în locul adevărului, ci te împotriveşte cu bărbăţie până la moarte … nu trăda adevărul cu nici un chip?”. Şi adaugă cu tărie:
„Nu primi nici o învăţătură de rea-credinţă din pricina dragostei”. Sunt cuvinte care se pare ca numai au rasunet in gandirea modernista a Parintelui Zaharia.
„Să se atragă atenţia conducătorilor Bisericii de pretutindeni că, în cazul în care vor continua
participarea, sprijinirea şi întărirea pan-ereziei ecumenismului inter-creştin şi inter-religios, obligaţia mântuitoare, canonică şi patristică a dreptcredincioşilor clerici şi laici faţă de aceştia este neîntovărăşirea, adică întreruperea pomenirii episcopilor care se vor face părtaşi la comuniunea cu înşelătoarea erezie. Nu este vorba de o schismă, ci despre bineplăcuta mărturisire înaintea lui Dumnezeu”-se spunea in 2004 la Conferinţa Teologică Inter-Ortodoxă cu tema: „Ecumenismul – Geneză, Aşteptări, Dezminţiri”,tinuta la Tesalonic.
Povestea cu ecumenismul bun,este ca momeala cu „ecumenismul ortodox”,care a dus ca in zece din cele paisprezece facultăţi de teologie din România, din anul 1996, o nouă materie sa devina
obligatorie: „Ecumenismul”(situatie in 2004).
Parintele Zaharia ,prin cuvintele enuntate,s-a dorit sa fie un acuzator ferm al Preotilor lui Hristos, insotiti de pleroma ortodoxa ingradita,din Romania,care s-au dedicat trup si suflet miscarii antiecumeniste,refuzand cu barbatie sfasierea Camasii Mantuitorului Hristos,profanarea Sfintei Sale Biserici si lepadarea in final de Iubita Ortodoxie.
Cu ce „ii terorizam „pe vajnicii promotori ai pan-ereziei ecumeniste de sorginte masonico-sionista,care au la indemana totul si dirijeaza dupa bunul plac si obligatiile fata de stapanii din umbra,” impulsul călăuzitor şi lucrător către întemeierea împărăţiei lui Antihrist.”?
Spunea un vrednic de pomenire Parinte”Ecumenismul este molima cu mii de feţe, care străluceşte ca un idol de aur umanităţii şi lucrează prin dorinţele antihristice ale fiecărui om de pe pământ. Ecumenismul vrea să pară adevărata faţă, adevărata tradiţie şi adevărata virtute a Ortodoxiei, fără a avea nimic din toate acestea. Dacă nu vom trata ecumenismul ca pe o erezie, el va ajunge să
fie identificat cu Ortodoxia, iar oamenii vor lua ecumenismul drept Biserica Ortodoxă şi îl vor urma fără reţinere.”
In aceasta epoca de indiferenta si apostazie,nu imi este clar, suntem judecati din profunda convingere teologica sau un oarecare interes ascuns pe care il are Parintele Zaharia?
Din nou revine in actualitate intrebarea QUI PRODEST?
Inchei cu frumoasele si inteleptele cuvinte ale Parintelui Prof.Dr.Theodoros Zisis:”Corabia Ortodoxiei va continua să fie zdruncinată de valuri, iar Hristos va dormi până când rugăciunea
Bisericii Îl va trezi pentru a linişti valurile eresului şi ale ecumenismului.”
sursa:http://www.mirem.ro/pdf/conferinta-tesalonic.pdf