De câteva luni lumea întreagă participă la un imens carnaval respectându-i cu strictețe regulile și anume purtarea măștii. Trebuie să observ că, până la un punct, masca mă amuză.
Pot să zâmbesc ironic atunci când nu-mi convine ce aud sau ce văd, pot să fac oricâte grimase vreau și nimeni nu mi le observă… Dar ce se întâmplă dacă și semenii mei din toată lumea procedează la fel? Înseamnă că omenirea întreagă renunță la o parte din comunicarea nonverbală. O fi bine? Poate că unele expresii ale feței aș vrea să fie observate, totuși…
Urmărind explicația din dicționar a cuvântului polisemantic ,,mască”, observăm că are în primul rând o semnificație ludică, apoi ne trimite la ideea de fățărnicie și abia apoi are un sens ce se referă la aspectul utilitar[1].
Pentru cei care se ocupă de educația copiilor, masca este un impediment major în stabilirea unei relații armonioase cu aceștia și a unei comunicări adecvate:
„În copilărie, comunicarea nonverbală este învățată din comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal principal de comunicare spre deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali, ei încep să se uite mai mult subconștient la expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente nonverbale”[2].
În unele magazine, în mass-media și în unele mijloacele de transport se repetă periodic regulamentul carnavalului care, pe măsură ce se prelungește, nu mai amuză pe nimeni… Doar fabricanții și comercianții de măști își numără cu aviditate arginții, bucuroși că prosperă în timp ce alții sărăcesc sau se îmbolnăvesc din cauza ,,economiei” de oxigen realizate cu prilejul purtării măștii!
Grea misiune au toți intelectualii în aceste vremuri! Și profesorii, și juriștii, și medicii, și preoții, și inginerii, și militarii și toți cei care înțeleg ce se întâmplă în lume. Cei care vor să facă voia lui Dumnezeu, firește! Aceia vorbesc avertizând lumea că, respectând ,,regulile carnavalului”, îl vor supăra foarte tare pe Dumnezeu.
Dumnezeu vrea să fim fără mască la propriu și la figurat! Cuvintele adresate fariseilor și cărturarilor din vremea Sa sunt valabile și pentru fățarnicii din generația actuală:
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, și ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?” (Matei 23, 27-33)
Dacă Mântuitorul i-a trimis pe cei zece leproși să se arate preoților pentru ca aceștia să certifice integrarea lor în societate, în zilele noastre o mare parte dintre intelectuali silesc lumea să participe la carnavalul leproșilor!
Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că lepra păcatului atrage mânia lui Dumnezeu. Atâta timp cât lumea zace în păcate din ce în ce mai mari, Dumnezeu îngăduie să fim considerați niște leproși și să fim tratați ca atare. Unii duhovnici vorbesc despre pocăință, spun adevărul despre vremurile în care trăim și ne avertizează că trăim vremuri de cernere, și trebuie să ne pregătim duhovnicește, că trebuie să refuzăm semnul diavolului.
Dacă, datorită enzimei luciferaza, are rol de marker identitar, deja echivalează cu o pecete! Cum va conviețui Botezul ortodox cu enzima luciferază în corpul nostru? Vom putea sluji la doi domni? Iată cum ne este verificată fățărnicia, pe care Dumnezeu o urăște atat de mult! Dacă are „niște nanoroboți – hydrogel, cu rol de conexiune permanentă la centrul de control și supraveghere operat de proprietar”, înseamnă că putem fi conduși de la distanță, că devenim sclavi ai unui proprietar! Dacă, fără acest vaccin, nu vom mai putea vinde sau cumpăra înseamnă că acesta corespunde descrierii din Apocalipsă, capitolul 13, în care este proorocită și existența unei inteligențe artificiale:
„Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 15-18).
Unii intelectuali au înțeles ce se întâmplă în lume și, asumându-și toate riscurile, ne-au informat:
https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=oRm39OMO4MY&feature=emb_title (,,Apel de trezire către umanitate. Se pregătește vaccinul luciferaza!”)
Domnul avocat Gheorghe Piperea sintetizează conținutul acestui video:
,,Am urmărit acum câteva ore un material video de vreo 22 de minute pe care l-am primit pe un grup whatsapp de discuții. Cele susținute în clip, dincolo de detaliile tehnice șocante, sunt despre fapte și scenarii strategice urmate în proporție de 100% de demersuri birocratice și acșiuni politico-economice vizibile din avion.
Îmi asum riscul ca pagina aceasta de facebook să fie blocată publicând materialul aici, împreună cu unele comentarii ale mele.
Rezumativ, clipul vorbește despre transhumanism, adică despre trecerea de la omul actual (homo sapiens, omul 1.0), la omul “îmbunătățit” genetic sau prin bio-tehnologie, la omul re-editat (homo deus, omul 2.0). În clip se vorbește despre vaccinul celor de la Moderna, o companie de biotehnologie care lucrează la primul său vaccin, bazat pe ARN modificat genetic, odată cu care în corpul omului nou-normal se vor introduce o enzimă cu nume ciudat – luciferaza (s.n), cu rol de marker identitar, și niște nanoroboți – hydrogel, cu rol de conexiune permanentă la centrul de control și supraveghere operat de proprietar (s.n). În clip se vorbește, de asemenea, de implicarea armatei americane în proiect (prin DARPA) și de obligativitatea vaccinarii sub pretextul neutralizîrii covid-19.”[3]
Alți intelectuali tac privindu-și semenii cu trufia că știu mai multe decât aproapele lor pe care Dumnezeu și lor le-a poruncit să-l iubească.
Alți intelectuali ne recomandă acest vaccin, deși știu ce conține și care este adevăratul scop al promovării acestuia pe tot globul! Alții poartă masca atunci când sunt filmați pentru a spori panica și pentru a contribui decisiv, prin puterea exemplului, la impunerea ,,vaccinului salvator de coronaviurus”!
Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de lepra păcatului cu vorba, cu fapta, cu gândul și în special de fățărnicie, ca să putem face voia Sa în aceste vremuri!
Prof. Lucreția P.
[1] https://dexonline.ro/definitie/masc%C4%83
[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunicare_nonverbal%C4%83
[3] https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/3410583229007278?__tn__=K-R
Vă recomandăm și
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Cunoașteți, luați aminte și nu vă alăturați ereticilor!
Sfântul Nicolae Velimirovici: Minunea învierii
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.