Misiune

Cârdășia ecumenistă a ierarhiei și ratarea misiunii BOR de participare la reîncreștinarea Europei neopăgâne

Migrația masivă a românilor ortodocși în Occident i-a dat Bisericii Ortodoxe Române șansa de a face o misiune la scară continentală și a participa masiv la reîncreștinarea continentului păgânizat. Diaspora română este cea mai masivă și mai activă la nivel social emigrație dintr-o țară ortodoxă în Europa Occidentală.
În loc să le arate occidentalilor ce înseamnă a fi ortodox, mulți preoți și toți episcopii trimiși în diaspora au defilat braț la braț cu ecumeniștii, lăsând acelor popoare impresia că nu sunt cu nimic diferiți de cei pe care îi părăsiseră pentru că îi consideraseră lipsiți de har.
Prin duhul ecumenist, aceștia au închis ușa Bisericii multora dintre occidentalii pe care, altfel, i-ar fi putut aduce la Hristos.

Slujba de Sfântul Ioan în Parohia martiră Schit Orășeni

Credincioșii din Schit Orășeni s-au adunat în frigul cumplit de afară, în paraclisul micuț din fața bisericii parohiale și în aer liber pentru a aduce rugăciuni lui Dumnezeu, a-l cinsti pe Sfântul Ioan Botezătorul și a-i ura „La mulți ani!” preotului lor paroh, Părintele Ioan Ungureanu.
În biserica ocupată abuziv de preotul ecumenist Bolohan au participat la slujbă în jur de 20 de oameni. Pentru aceștia, mitropolitul eretic Teofan a alungat, printr-o interpretare eronată a legii, o parohie întreagă.
Lupta credincioșilor de la Schit Orășeni continuă. Pe turla bisericii construite de ei încă există bannerul pe care scrie PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM! Ecumeniștii episcopolatri nu au avut încă curajul să îl dea jos, deși celălalt banner, pe care scria același lucru și era amplasat pe scena din interior, l-au scos imediat ce au ocupat biserica.
Din mila lui Dumnezeu, credincioșii din parohie au două clopote noi, cu care își pot face slujbele, după ce ecumeniștii le-au interzis până și să se folosească de clopotul LOR, din turla BISERICII LOR.
Culmea abuzului, poliția locală a amendat la sfârșitul anului trecut, un minor din parohie pentru că ar fi… tulburat liniștea publică prin tragerea clopotelor la slujbe.
Botoșani devine, din păcate, un pământ al nimănui, în care legea este doar ceea ce spune și vrea mitropolitul eretic Teofan. Asta într-o Europă care și-a făcut o adevărată dogmă din separarea puterii de stat de conducerea (în acest caz, abuzivă) religioasă.
Ayatollahul Khamenei al statului religios Iran ar avea motive să fie invidios…

Biserica Ortodoxă Română nu are ce căuta în Consiliul Mondial al Ereziilor!

Petiția a fost citită în plenul Sinaxei de la Botoșani, din 1 mai 2019, și a fost semnată de aproape 250 dintre participanții la eveniment. Ea reprezintă prima cerere oficială din partea unor membri ai Bisericii Ortodoxe Române de retragere a Bisericii noastre din organizația ecymenistă Consiliul Mondial al „Bisericilor”, care este de fapt o asociație planetară a ereziilor, la care Biserica noastră a fost asociată fără nicio o consultare a poporului credincios.
Sperăm că acest demers va fi urmat și de altele din partea poporului credincios și a clerului, pentru ca exemplele date de Biserica Ortodoxă Bulgară și Biserica Ortodoxă Georgiană să fie aplicabil și Bisericii Ortodoxe Române, iar Biserica noastră să revină la tradiția ortodoxă, eliberându-se și eliberându-ne de duhul eretic al ecumenismului.

Paradoxul papismului contemporan: papa Francisc, „infailibilul” eretic

Papa Francisc este acuzat de înalți prelați, de preoți și de intelectuali membri ai cultului pe care îl conduce de afirmații și de atitudini eretice, lucru care nu i s-a mai întâmplat unui papa din secolul al XIV-lea. Începând din secolul al IX-lea papii romani au fost acuzați de erezie și invenții dogmatice de Biserica Ortodoxă Răsăriteană, care a și condamnat sinodal rătăcirile papiste, în secolele al IX-lea și al XIV-lea, apoi chiar de răzvrătiții protestanți din rândurile propriei organizații, dar mai puțin de către credincioșii cultului său.
Acest lucru pare paradoxal, deoarece același cult i-a proclamat pe papi infailibili, adică fără greșeală.
Studiul de față a fost publicat în numărul tematic dedicat ereziei papiste al revistei Mărturisirea Ortodoxă, an II, nr. 1, ianuarie-martie 2019, pp. 47-64 și încearcă să afle cum se împacă în mentalitatea papistă ideea de infailibilitate cu acuzația de erezie.
Cum se poate ca aceiași care îl acuză pe papă că este eretic să spună că îl recunosc ca infailibil, adică fără eroare, atunci când promulgă dogme din înălțimea funcției sale? Cum poate coexista statutul de eretic cu cel de infailibil? Cum poate un om care greșește în general în exercitarea funcției autoimpuse de „învățător suprem al creștinismului”, care în Biserica adevărată aparține doar Mântuitorului Hristos, să fie fără greșeală atunci când vorbește ex cathedra? Se poate acest lucru sau totul este o născocire și o cădere pe care Sfântul Iustin Popovici a asemănat-o cu cea a lui Adam și Iuda?