„Biserica este un copac cu multe ramuri, nu o pădure cu mulți copaci!”
Un copac. Un copac unic, pe care l-a sădit Hristos cu sfintele Sale mâini. Un copac cu multe ramuri, nu o pădure cu mulți copaci.
UN EXEMPLU DIN NATURĂ!
Biserica este un Așezământ sfânt, pe care l-a înființat și l-a sfințit Domnul nostru Iisus Hristos în ziua Cincizecimii. Elementul ei constituent este pogorârea Sfântului Duh în cei doisprezece Apostoli «în chip de limbi de foc».
Ucenicii s-au împrăștiat în lumea cunoscută de atunci ca să propovăduiască Evanghelia mântuirii noastre și, unde au găsit acceptare, au botezat creștini și au constituit Biserica lor Locală. Astfel, avem pe Apostolul Andrei, întemeietorul Bisericii din Patra, pe Apostolul Petru, întemeietorul Bisericii din Roma, pe Apostolul Pavel, întemeietorul Bisericii din Atena, Corint șamd.
Toate aceste Biserici Locale din lume au fost mădulare ale Bisericii una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, ce mărturisește că are Cap al ei pe Mântuitorul Hristos. Adică se aseamănă cu un copac care are multe ramuri.
Câteodată o parte, aceea a Romei, se rupe, adică se taie din trunchiul principal și se constituie un nou Organism. Totuși, în acest mod, încetează să constituie ramură a copacului, pe care îl numim BISERICĂ. Devine un copac autonom.
După tăierea Romei, urmează și altă fărâmițare. Unii, nefiind de acord cu învățăturile ereticului Papă al Romei, se taie de papa. Deci din copacul Romei se separă o parte și constituie Organismul care a luat numele de protestanți.
Mai departe, și din acest fragment al protestanților se taie mai târziu încă un fragment din copacul protestanților și constituie Organismul care a luat numele Anglicani.
Astfel, deci, din Biserica cea una, pe care a întemeiat-o Izbăvitorul lumii, Hristos, adică din Copacul cel unul și unic, care a fost sădit de Hristos acolo jos în Ierusalim, din nefericire, s-au tăiat unele ramuri, care – de acum independente – au constituit un para-copac. Aceste fragmente se numesc până astăzi «Confesiuni creștine» și nu constituie mădulare ale Bisericii una din început.
Sinodul din Colimbari-Creta (2016), din nefericire, a făcut un mare delict de a numi drept «Biserici» toate aceste tăieturi din creștinism. Adică a trecut cu vederea criterii și caracteristici mari teologice, precum succesiunea apostolică ș.a., și, în acest fel, A TRĂDAT Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească!
Deci, dacă acceptăm decizia de la Colimbari, care este un produs al influenței și interferenței duhului lumesc, care se numește globalizare, în spațiul bisericesc, atunci din Simbolul de Credință trebuie să ștergem propoziția și mărturisirea noastră: «Întru una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească Biserică; mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aștept învierea morților…»!
Prin urmare, «Biserica» este una, adică un copac cu multe ramuri, nu o pădure cu mulți copaci. Punct.
Sanctitatea Voastră, Arhiepiscop de Constantinopol și Patriarh Ecumenic,
Preafericiți Întâistătători, Patriarhi și Arhiepiscopi,
CINSTIȚI Mitropoliți,
Care ați constituit Pseudo-Sinodul din Colimbari-Creta, pe care l-ați și numit «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD al ORTODOXIEI», v-ați înșelat! Ați învățat o învățătură eretică! Vă chemăm să vă retractați imediat această decizie greșită! Altfel, o nouă schismă se află «la uși».
+ Ambrozie de Kalavrita și Eghileea
Eghia,1 octombrie 2018
Vă recomandăm și
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Părintele Matei Vulcănescu a întrerupt pomenirea mitropolitului Siluan din Patriarhia Antiohiei, pe motiv de comuniune cu ereticii monofiziți
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.