Ierarhii ecumeniști ai BOR – vasali la Poarta Fanarului

„De ce trebuie să ne temem? De nimic, în afara

înstrăinării de Dumnezeu și de cele dumnezeiești.”.[1]

Prezentare în asamblu:

Dumnezeu a înzestrat acest popor, chiar din fașă, cu Botezul Încreștinării primit din demersul binecuvântat al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, pe meleagurile noastre.

Tocmai șirul continuu de încercări prin care a trecut apoi, neamul românesc de-a lungul istoriei, i-a întărit convingerea privind cele primite prin propovăduire de la început, de către Sfântul Apostol în zona Dobrogei. Așa precum esența tare a unui arbore se formează, în prezența vântului puternic și constant, ce bate aproape de culmile munților, așa și neamul românesc s-a agățat de temelia nezdruncinată a Bisericii celei Una al cărei cap este însuși Iisus Hristos Mântuitorul, lucrând în sine tăria credinței sub oblăduirea Maicii Domnului. Astfel a rezistat peste veacuri, exersând în mod colectiv o anumită măsură a smereniei în fața încercărilor, măsură care a ținut poporul nostru pe linia de plutire a mărturisirii Dreptei Credințe timp de 2000 de ani!

Dar iată că am ajuns să trăim și vremurile atât de mult râvnite de către Sfinții Părinți în primele veacuri, vremurile din Apocalipsă. Aceste vremuri și-ar fi dorit să le fi trăit Sfinții mai sus menționați, căci ar fi avut privilegiul de a mărturisii Adevărul[1],  în fața tavalugului satanic dezlănțuit fără precedent pe pământ, de factură iudeo-masonică.

Lucrarea minuțioasă a necuratului prin trimiterea pe teren a pan-ereziei ecumenismului de mai bine de 100 de ani, în sânul Bisericii Ortodoxe, nu întârzie a da roadele, neplăcute lui Dumnezeu dintotdeauna.[2]  Planul satanic al pseudo-patriarhului Bartolomeu I de Constantinopol se delurează în limitele celor hotărâte deja la Kolimbari în cadrul pseudo-sinodului din Creta, iunie 2016.

Schisma din Ucraina finanțată și organizată de către iudeo-masonerie și prezidată de către schismaticul Bartolomeu, prin semnarea Tomosului privind înființarea patriarhiei paralele de la Kiev în data de 5 ianuarie 2019, așteaptă să fie acceptată de către toate Bisericile Locale, pentru ca schisma în sine, să își răspândească efectele aproape ireversibile. Ea a fost prezentată ca fiind de fapt, deschizătoare pentru “o nouă eră în istoria ortodoxiei mondiale”[3], de către președintele ucrainean Petro Poroșenko prezent fiind, la semnarea documentului necanonic.

Adâncirea rănii produse în Biserică, prin consumarea în mod activ a momentului din Creta de către ierarhia din BOR își arată azi roadele în slăbirea duhovnicească a credincioșilor încă neîngrădiți. Aceștia din urmă, mulți dintre ei, ar avea potențialul necesar, de a pune cap la cap cele întâmplate la acel pseudo-sinod din 2016 pentru lămurire, însă planul de dezbinare și apoi de cucerire a conștiintei și în cele din urmă a sufletului omenesc, înaintează cu repeziciune printre enoriașii încă agățați într-o ascultare oarbă, neîntemeiată în situația actuală.

Trimișii pe teren al potrivnicului adorm conștiințele unora deja agățați în erezia ecumenismului, de mai bine de doi ani de zile, pregătindu-i pentru îmbrățișarea schismei ce se apropie, gata ambalată și livrată de către pseudo-patriarhul Bartolomeu prin pseudo-patriarhul Daniel în cadrul BOR.

Apelând la experiența teologică cu orientare apuseană a unora dintre cei ce fac parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cât și cel mai probabil, a ocupanților catedrelor universitare teologice pseudo-ortodoxe din facultățile de profil din capitală și din țară, s-a recurs la planul de îmbrobodire a pliromei BOR prin publicarea pe site-ul Basilica.ro a comunicatului din data 21 februarie 2019[4].  Comunicatul BOR tratează cu mănuși împrumutate din garderoba cu sorțulețe, poziționarea BOR față de situația tensionată din viața bisericească de la Kiev, Ucraina. Aceasta ar putea fi ocazie deosebită de a se lansa pe plan chiar ecumenic la nivel înalt bisericesc, o reacție repugnabilă față de schisma apărută oficial în Ucraina, ajungându-se, în mod firesc, și la mult dorita anatematizare a pan-ereziei ecumenismului. Însă totodată aceeași stare de sciziune sub marca Fanarului impusă la Kiev, poate deveni începutul dezbinării fără precedent în Ortodoxie, dezbinare care premerge crearea auspiciilor favorabile încoronării antihristului la Ierusalim[5] în calitate de Mesia al sioniștilor ovrei.

Mai pe scurt, prin acest comunicat înțelegem că “Patriarhia Romană își negociază votul fată de schisma ucraineană cu autoritătile bisericești și statale din acea țară.”[6]

Din editorialul “Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină” [7], publicat pe portalul de teologie și atitudine antiecumenistă Marturisirea Ortodoxa[8],  reiese printre altele, că se încearcă în mod indirect acceptarea schismei din Ucraina de către BOR, în taină, prin recunoașterea “tomosului  autocefaliei unei grupări schismatice înființate în paralel cu Biserica Ortodoxă Ucraineană (a Patriarhiei Moscovei) de către Fanar (PE)”[9].

Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină

Unul dintre scopurile stabilite este înlăturarea din lupta antiecumenistă, declarată public de atâta timp, a singurului Ierarh de origine română cu care ne putem mândri, în momentul de față, Înaltpreasfințitul Longhin de la Banceni, din Ucraina. Aștept cu dragoste și nerăbdare, ca și în cadrul BOR să se ridice Ierahi ai lui Hristos, adevărați bărbați ai Ortodoxiei, care să cinstească demnitatea sfințitului sânge vărsat pentru Adevăr în temnițele comuniste din România antedecembrista.

În apărarea Înaltpreasfințitului Longhin – sufletul de român autentic

 Argument cu valoare de actualitate:

 Mecanismul manipulator specific, folosit de către cei din BOR pentru adormirea conștiintei pliromei românești, privind acceptarea cu perdea a schismei din țara vecină, este prezentată de către presa din România, ca fiind un real succes din partea BOR în vederea obținerii subite, din punct de vedere istoric, a unui Vicariat Român adresat comunităților românești din Ucraina, nordul Bucovinei.[10]

Prin intermediul Agenției de știri „BucPress” din Cernăuti, înțelegem că defapt schismaticul pseudo-mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine, Epifanie, și-a prezentat oficial acordul, în vederea creării unui vicariat pentru etnicii români din Ucraina, după modelul Vicariatului pentru etnicii ucrainieni din România[11]. De aici reiese că înlăturarea din lupta antiecumenista a Înaltpreasfințitul Longhin de la Banceni, nu este doar o supoziție.

Schismaticii ucraineni sunt de acord cu crearea vicariatului românesc

Mărturie personală:

Lumina  primită în dar de la Dumnezeu, nu poate să fie ascunsă sub obroc,[12] atâta timp cât mii de suflete se pot mântui [13], dând mărturie despre ea cu sinceritate și ascultare în Adevăr. Bunul Dumnezeu s-a milostivit peste sufletul încercat, plin de bunătate și frumusețe duhovnicească al Înaltpreasfințitului Longhin de-a lungul vieții sfinției sale, până în prezent.

În gazeta de Maramureș din data de 01.06.2011 sunt descrise frânturi din viața unui om al lui Dumnezeu iubit de toți, căutat de toți pentru mângâiere sufletească, în adevăratul sens al Cuvântului.[14]

Vlădica este intemeietor al unui adevărat sat al orfanilor și copiilor care suferă de boli incurabile, staret al Mănăstirii de la Banceni. Mănăstirea „Înălţarea Domnului” Banceni este situată la o aruncătură de băț de graniță cu România, unde minunile prin prezența milei trinitare au devenit lucru cotidian dar în același timp, si întăritor în Dreaptă Credință pentru fiecare viețuitor din obște cât și pentru fiecare suflet pelerin.

Oricât de împietrită i-ar fi inima omului în urma văduvirii stării duhovnicești din cauza împrăștierii cugetului omenesc în lume, întâlnirea cu Vlădica Longhin îndeamnă sufletul la trezire duhovnicească și la dorința nestăvilită de a fi prezent personal, chiar și pentru câteva minute în plus, în fața unui asemenea slujitor al Adevărului.

L-am cunoscut personal în condiții de pateric.  În mijlocul lumii contemponare, oferite ca alternativă de răzvrătire a omului față de Dumnezeu din partea tatălui minciunii, în acest pustiu al societății actuale, așezământul monahal de la Bănceni stă mărturie că Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de porțile iadului.[15]

https://www.youtube.com/watch?v=IqV1s8utGAw

Vlădica Longhin s-a ridicat împotriva ereziei ecumensimului prin nenumarate predici lămuritoare, publicarea unei cărți document în 2015 “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”. Cartea tratează chestiunea ecumenismului sub forma de cal troian în Biserică, Noua Ordine Mondială, satanica religie unică ce se vrea a fi impusă pe plan global numită New-Age, precum și scrisoarea din 2015 adresată Patriarhului Kiril de către vieţuitorii Mănăstirii „Înălţarea Domnului”, Bănceni prin care se arată îngrijorarea privind posibila participare a Patriarhului Rusiei la pseudo-sinodul din 2016.

A întrerupt pomenirea patriarhului Kiril, ca urmare a semnării de către acesta a acordului de la Havana împreună cu Papa, din 2016.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii praznicale din Duminica Ortodoxiei 2017, Vladica Longhin a anatematizat pan-erezia ecumenismului, pseudo-sinodul din Creta 2016 și masoneria.

În perioada 28.11.2017 – 05.12.2017, la Moscova s-au desfășurat lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, având pe ordinea de zi și analizarea documentelor pseudosinodului din Creta. Înaltpreasfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, vicar al Episcopiei Cernăuților și Bucovinei, stareț al Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni a participat la lucrările acestui sinod, prezentând patriarhului Kiril al Moscovei și Întregii Rusii o adresă în numele Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni și a obștii trăitoare acolo.[16]

În acea adresă-document IPS Longhin a demonstrat că Sfânta Mănăstire de la Bănceni și întâistătătorul său nu se află în schismă față de Biserica Ortodoxă Rusă prin faptul că s-a întrerupt pomenirea patriarhului Moscovei, după momentul de la Havana.  A arătat totodata statornicia obștii de la Bănceni în credința ortodoxă împotriva ereziei ecumenismului, cu care Biserica Ortodoxă Rusă se confruntă, ca și celelalte Biserici Ortodoxe locale. Tot in aceasta adresa s-a cerut sinodului să ia atitudine față de patru probleme punctuale legate de erezia ecumenismului și de hulirea în spațiul public a familiei țariste canonizate de către Biserica Ortodoxă Rusă pe 4 august 2000. [17]

Atrage atenția asupra rătăcirii de la pseudo-sinaxa de la Roman, a lui Gheron Sava și a Schitului Rădeni, în cadrul Sinaxei de la Bănceni din perioada 3-4 martie, la care au participat și părintele Theodoros Zisis, parintele Seraphim Zisis și părinți români nepomenitori care urmează linia de mărturisire echilibrată a Sfinților Părinți. Pentru lamuriri: “Gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni se desparte “oficial” de toate Bisericile Ortodoxe Locale”[18]

În mai 2017 Vladica îi iartă în mod public, pe cei care l-au otrăvit…

IPS Longhin îl rușinează pe Teofan Savu, pseudo-mitr. Moldovei pentru participarea la inaugurarea sinagogii din Iași la începutul anului 2019.

https://www.youtube.com/watch?v=PHU2Teg88i4

pseudo-mitr. Moldovei prins în dansul din sinagogă…

“Prințul Bisericii”, mitropolitul Teofan, încurajat să participe la împlinirea idealului religios al mozaismului

https://www.youtube.com/watch?v=n6p-plgk0L4

IPS Longhin Jar cheamă credincioșii să apere biserica ortodoxă canonică din Ucraina cu prețul vieții.

https://www.youtube.com/watch?v=j6ZcT2KFoZU

Iată doar câteva din demersurile pentru apărarea Dreptei Credințe cu prețul vieții, inițiate de către IPS Longhin, demersuri care stau în momentul de fată, obstacol în fața planului de unificare a tuturor “religiilor” în virtutea obiectivului principal al CMB de oficiere a unei singure religii globale fără de Dumnezeu. Religia globală va fi pusă la picioarele antihristului, ce se va încorona la Ierusalim, în prezența celor 70 de națiuni ale lumii.[19]

Întrucât și părintele Theodoros Zisis cât și IPS Longhin erau denigrați în cadrul Facultătii de Teologie ortodoxă “Justinian Patriarhul”, din București în perioada în care eram student (2014-2017) în instituția pseudo-ortodoxă de mai sus, se înțelege de la sine că dorința actuală a BOR de a fi creat un vicariat pentru etnicii români din Ucraina, în Bucovina de Nord tocmai în acest context istoric tulbure, este de comun acord cu deciziile care se iau la Constantinopol, și pentru care pseudo-patriarhul Daniel consemnează cu conștiinciozitate.

Se dorește impunerea acceptării schismei din Ucraina și înlăturarea Vlădicăi Longhin din poziția canonică pe care o ocupă cu atâta vredinicie.

Se dorește ca poporul să fie îndrumat sub umbrela toleranței religioase fără discernământ și granițe binecuvântate ale Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe.

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne întărească în credința, cu Harul Său mângâietor, pentru a ne putea lucra pocăința în Adevăr, în aceste vremuri din urmă.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Valentin Bucur

5 martie 2019

[1] Biblia sau Sfînta Scriptură, varianta Bartolomeu Valeriu Anania (Bucureşti: Ed. EIBMBOR, 2001). (Matei 10; 32,33)

[2] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Matei 7; 17-20)

[3] ortodoxiacatacombe, „Schisma s-a produs. Ce facem acum?”, Ortodoxiaîncatacombe (blog), 7 ianuarie 2019, https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2019/01/07/schisma-s-a-produs-ce-facem-acum/.

[4] Patriarhia Romana, „Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, Basilica.ro, 21 februarie 2019, https://basilica.ro/noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-februarie-2019/.

[5] Sf. Lavrentie al Cernigovului (Egumeniţa, 2015).

[6] „Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină”, Mărturisirea Ortodoxă (blog), 28 februarie 2019, https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhia-romana-negociaza-cu-autoritatile-ucrainene-recunoasterea-schismei-din-tara-vecina/.

[7] „Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină”.

[8] „Marturisirea Ortodoxa”, Mărturisirea Ortodoxă (blog), 7 septembrie 2018, https://www.marturisireaortodoxa.ro/.

[9] „Patriarhia Română negociază cu autoritățile ucrainene recunoașterea schismei din țara vecină”.

[10] „Patriarhia Română a repurtat o victorie clară în Ucraina, prin înfiinţarea Vicariatului Român…”, data accesării 4 martie 2019, https://evz.ro/patriarhia-romana-a-repurtat-o-victorie-clara-in-ucraina-prin-in.html.

[11] „Noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei este dispusă să îndeplinească cerinţele BOR…”, data accesării 4 martie 2019, http://bucpress.eu/cultura/noua-biserica-ortodoxa-a-ucrainei-8872.

[12] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Matei 5; 15)

[13] Sfântul Serafim de Sarov, Un serafim printre oameni (Egumeniţa, f.a.). (“Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui.”)

[14] „Calugarul cu 200 de copii”, data accesării 4 martie 2019, http://www.gazetademaramures.ro/calugarul-cu-200-de-copii-7824.

[15] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Matei 16; 18)

[16] „Mărturisirea ortodoxă a Înaltpreasfințitului Longhin în fața Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse”, OrtodoxINFO (blog), 9 martie 2018, https://ortodoxinfo.ro/2018/03/09/marturisirea-ortodoxa-a-inaltpreasfintitului-longhin-in-fata-soborului-arhieresc-al-bisericii-ortodoxe-ruse/.

[17] „Mărturisirea ortodoxă a Înaltpreasfințitului Longhin în fața Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse”.

[18] „Gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni se desparte “oficial” de toate Bisericile Ortodoxe Locale”, OrtodoxINFO (blog), 28 august 2018, https://ortodoxinfo.ro/2018/08/28/gruparea-schismatica-sava-staicu-radeni-se-desparte-oficial-de-toate-bisericile-ortodoxe-locale/.

[19] Adam Eliyahu Berkowitz, „Sanhedrin Invites 70 Nations…”, Breaking Israel News | Latest News. Biblical Perspective., 29 noiembrie 2018, https://www.breakingisraelnews.com/117830/70-nations-hanukkah-altar-third-temple/.

Sfântul Grigorie de Nazianz (329-390)

[1] Andrei Tănăsescu-Vlas, Școala Ortodoxiei pentru începători: povețe ale sfinților pentru toate împrejurările vieții (București: Sophia, 2014).

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)