Liturghie festivă la Patriarhia Română, ieri, 30 septembrie, dedicată… întronizării patriarhului României. 38 de arhierei prezenți să sărbătorească “bucuria rodirii”. Cuvântări fastuoase, bilanțuri, omagii[1].
Printre invitați și episcopul filouniat al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Preasfințitul Sofronie Drincec, care, în urmă cu două săptămâni a fost asumat ca “episcopul nostru” de către greco-catolicii din Oradea.
Episcopul Sofronie a participat la slujba în sobor, stând mai mult în strană, alături de alți episcopi și arhiepiscopi. Cei care urmăresc ultimele evoluției ale situației de la Oradea ar putea să fie dezamăgiți să îl mai vadă în soborul arhieresc, după ce a fost trimis în judecată pentru apostazie de la Ortodoxie și ar putea să își facă impresia că Patriarhia îl va apăra pe episcop de acuzațiile care i se aduc.
Pentru conformitate, se cuvine să spunem că în această fază procesuală Patriarhia nu putea să îl excludă de la această slujbă pe episcopul Sofronie, deoarece, deocamdată, nu a fost judecat de sinodul mitropolitan și nu i s-a dat nicio oprire de la slujire.
O alungare a preasfinției sale din sobor ar fi putut fi considerată o antepronunțare în cazul pe care sinodul BOR ar trebui să îl pună pe rol cât de curând, ca urmare a plângerii credincioșilor bihoreni formulată săptămâna trecută.
În plus, ocazia festivă era prea importantă pentru a fi umbrită de astfel de considerente. Cum ar fi arătat petrecerea patriarhală în mijlocul unui scandal pe tema episcopului Sofronie?
Patriarhia și Focolarele
Aceste precizări procesuale nu înseamnă neapărat că Patriarhia Română se pregătește să se comporte cât se poate de corect cu episcopul Sofronie. Nu înseamnă nici că Patriarhia îl va ține neapărat în brațe.
Există posibilitatea să fie chemat în judecată și să primească sentința meritată, după cum se poate ca Patriarhia să trateze, spre propria-i decredibilizare și cădere într-o situație canonică foarte complicată, cazul la fel de superficial cum l-a tratat în 2008.
Despre superficialitatea modului în care episcopul Sofronie a fost judecat și iertat în 2008 ne vorbește și un eveniment petrecut în perioada imediat următoare acelei judecăți.
Astfel, în vara lui 2008 a avut loc sinodul BOR care l-a iertat pe episcopul filouniat. În luna septembrie 2008, la câteva luni după ce a fost iertat pentru că a slujit împreună cu greco-catolicii, episcopul Sofronie este trimis în calitate de reprezentant al BOR la Congresul Ecumenic al Episcopilor prieteni ai Mișcării Focolarelor[2].
Mișcarea Folocarelor este o mișcare ecumenistă laică din sânul “Bisericii” Romano-Catolice, întemeiată de Clara Lubich, la sfârșitul războiului mondial, având ca scop realizarea “unității creștinilor”. Mișcarea are un caracter eretic, înscriindu-se în linia ecumenistă generală a sincretismului intercreștin.
Despre ce a făcut la Beirut episcopul Sofronie, ne explică IPS Serafim Joantă un alt iubitor al ereziei Focolarelor, în înregistrarea următoare, în care spune, chiar la început:
Anul acesta Patriarhia Română are ca reprezentant al Congresului Episcopilor prieteni ai Mișcării Focolarelor la Beirut pe preasfințitul Sofronie al Oradiei.
În aceste întâlniri episcopii au obiceiul să reînnoiască între ei în fiecare an Pactul de unitate, în care fiecare episcop promite fratelui său episcop să își dea viața pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie.
Această nouă concepție, care urmează concepția primelor comunități creștine, este purtătoarea unor mari speranțe pentru unitatea creștinilor.
Despre idealurile focolarilor ne spune mai departe mitropolitul Serafim în înregistrarea de mai jos, nu mai insistăm asupra caracterului eretic al acestei mișcări ecumeniste.
Ceea ce ne interesează e că, din spusele mitropolitului Serafim, proaspăt iertatul episcop de Oradea Sofronie s-a dus la Beirut, unde a participat la o adunare eretică în care:
- A recunoscut ierarhia eterodoxă papistașă, greco-catolică, protestantă, monofizită, feministă (pretinsele episcopese), ca fiind “frați episcopi”, de ca și când aceștia ar fi în Biserica lui Hristos.
- Într-un gest de lojă francmasonică, și-a asumat angajamentul de a-și da viața pentru minciunoepiscopii eretici.
- A promis că va iubi “biserica” celorlalți frați „episcopi” ca pe propria Biserică.
Și atunci, se pune întrebarea: Oare nu cumva ar trebui ca în judecată pentru ce a făcut episcopul Sofronie pe 8 septembrie 2019 să stea patriarhul României care l-a trimis la Beirut să facă acest angajament?
Oare ce a putut să creadă episcopul Sofronie după ce a fost iertat de împreună-slujire cu pretinsul episcop Virgil Bercea și, în plus, a fost trimis să fie reprezentant al BOR la Beirut, unde a reînnoit jurământul de fidelitate față de episcopii eretici? Cu siguranță, a crezut că ceea ce a făcut preasfinția sa în ianuarie 2008 nu este atât de grav.
La vremea respectivă, într-o postare pe un site, teologul Danion Vasile comenta trimiterea episcopului Sofronie la Beirut în maniera următoare:
Nu am comentat decizia sinodului, deşi mulţi m-au îndemnat să fac asta. Motivul a fost că bănuiam că iertarea ierarhilor, care trecea cu vederea canoanele Bisericii, face parte dintr-un plan mai vast, de promovare a lor ca şi agenţi ai mişcării ecumeniste. Aşteptam însă o dovadă. Trimiterea PS Sofronie la această adunare care promovează apostazia e tocmai dovada aşteptată. În loc ca vlădica Sofronie să se pocăiască public pentru greşelile făcute – pentru că tot publice au fost şi greşelile, acesta merge în continuare pe drumul confuziei. Un astfel de pas îi şochează pe cei care, din neştiinţă, au crezut în aşa-zisa sa pocăinţă. Dar ceilalţi îl înţeleg ca pe un pas firesc, întrebându-se ce surprize ne mai rezervă viitorul…
Viitorul ne-a rezervat surpriza că vlădica Sofronie a făcut pasul spre greco-catolicism cu totul, fiind asumat cu totul ca episcop uniat. Așteptăm să vedem din partea teologului Danion Vasile o opinie la această nouă cădere a episcopului bihorean. Până atunci confirmăm că s-a îndeplinit ce a spus în 2008: de pe siteurile papistașe au fost șterse jurămintele focolare.
Nu putem să nu ne întrebăm de ce Patriarhia l-a trimis tocmai pe episcopul Sofronie la Beirut, în septembrie 2008? A fost pentru a transmite la nivel ecumenist că treaba e bună, că iată, au fost câteva zvâcniri ale ortodocșilor, dar că “noi am reușit să ținem situația sub control”? Sau a fost pentru a spori credibilitatea participării românești la astfel de adunare a hulitorilor dreptei credințe?
În luna martie 2008 a trecut din viață întemeietoarea Focolarelor, Clara Lubich. La moartea (veșnică a) acesteia, Patriarhul Daniel transmite un mesaj aiuritor[3]:
Cu profunda tristete, am aflat de trecerea la cele vesnice, in aceasta perioada a Postului Mare, a Chiarei Lubich, fondatoarea Miscarii Focolarelor, neobosita luptatoare pentru unitatea crestinilor si pentru implicarea laicilor in apostolatul social. Publicarea recenta, in limba romana, a unei sinteze a operelor sale vine sa umple un gol pe care astazi il resimtim si mai mult, prin trecerea la Domnul a Chiarei Lubich. La acest moment trist, dar plin de speranta pe care Invierea lui Hristos o trezeste in sufletele noastre, transmitem tuturor membrilor si prietenilor indoliati ai Miscarii Focolarelor sincere condoleante si rugam pe Milostivul Dumnezeu sa aseze sufletul sau in loc luminat, in loc de odihna, impreuna cu dreptii si cu slujitorii misionari ai lui Hristos.
Vesnica sa ii fie pomenirea!
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, profesorul universitar doctor de Dogmatică Ortodoxă, locțiitorul scaunului episcopal pe care a stat Sfântul Vasile cel Mare afirmă că o eretică ce nu a avut niciodată botez creștin “a trecut la Domnul”, că publicarea operelor acesteia “umple un gol în viața” societății românești ortodoxe, că se roagă la Milostivul Dumnezeu “să așeze sufletul său în loc luminat, în loc de odihnă, împreună cu drepții și cu slujitorii misionari ai lui Hristos”, adică cu sfinții ortodocși, cu misionari precum Sfântul Apostol Pavel, Sfinții Chiril și Metodie, Sfântul Grigorie Luminătorul etc., îi adresează urarea ortodoxă “Veșnică să îi fie pomenirea”.
Mai încape vreo îndoială că patriarhul României o trata pe această femeie ca pe o membră cu drepturi depline a Bisericii Ortodoxe, că o cinstește ca pe o sfântă ortodoxă trecută la odihna raiului?
Și atunci, cum se aștepta cineva ca peste câteva luni să îl judece pe cel care făcuse aghiazmă cu minciunoepiscopul uniat? Cum poate crede cineva explicația că la Creta nu li s-a recunoscut bisericitatea papistașilor și protestanților, când patriarhul României îi recunoaște ca membri deplini ai Bisericii și se roagă pentru ei încă din 2008? Ce mai așteaptă preoții bihoreni pentru a lua atitudine față de apostazia ierarhului lor, când văd aceste realități explicându-se una pe alta atât de clar?
Cu câteva săptămâni înainte de acest „necrolog”, într-o discuție cu reprezentanta Focolarelor din România, “Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea desfasurata de Miscarea Focolarelor, in special in randul laicilor, cu scopul promovarii unitatii crestine”[4], această activitate fiind desigur menită să împământenească duhul ecumenist în rândul laicilor ortodocși din Biserica pe care o conduce.
Cu toate acestea, patriarhul României este pus în acest moment în situația de a judeca din nou entuziasmul ecumenist al episcopului Sofronie. Cum și cât va mai reuși să acopere această apostazie a episcopului?
Episcopul Sofronie și rădăcinile greco-catolice
Spuneam mai sus că episcopul Sofronie a făcut pasul spre greco-catolicism. Întrebarea este: a făcut pasul înainte sau înapoi?
Într-o emisiune realizată la televiziunea națională, numită Profesioniștii, în care a fost numit “domnul episcop”, preasfințitul Sofronie a afirmat că provine dintr-o familie, care, pe linie paternă, a fost greco-catolică până în anul 1948, când au devenit ortodocși.
Confesiunea poate fi auzită aici: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/teologie/sofronie-drincec, începând cu minutul 21:00, în care episcopul ne spune că tatăl domniei sale a fost educat de călugării asumpționiști greco-catolici din Beiuș, Bihor, apoi că familia paternă a fost greco-catolică și că “a revenit la Ortodoxie” în 1948, odată cu decretul de desființare a “Bisericii” Greco-Catolice.
Realizatoarea emisiunii pune foarte interesant problema, spunând mai întâi că familia episcopului s-a convertit “obligați de împrejurările istorice”, apoi că: “dacă nu ar fi venit comuniștii și istoria care a venit [trecerea forțată a greco-catolicilor la Ortodoxie – n.n.], niciodată ei [familia preasfințitului Sofronie – n.n.] nu și-ar fi părăsit religia”, la care episcopul spune că așa a fost îngăduit de Dumnezeu, pentru a se putea naște preasfinția sa, fără însă a contrazice ipoteza realizatoarei.
Mai încolo în discuție, preasfințitul ne spune că bunica paternă s-a purtat rece față de preasfinția sa după ce a intrat în monahismul ortodox.
Nu aflăm din interviu cum s-a făcut trecerea de la greco-catolicism la Ortodoxie, dacă s-a făcut cu botez ortodox sau pur și simplu cu declararea ca ortodocși, așa cum au făcut-o mulți în vremea aceea, nici dacă botezul preasfinției sale s-a săvârșit de către un preot ortodox hirotonit de către Biserica Ortodoxă sau de un fost “preot” greco-catolic, devenit ortodox prin decret de partid și de stat.
În mod normal, nu ar trebui să ne intereseze aceste detalii, acestea sunt lucruri intime, ce țin de viața familiei fiecăruia. Nimeni nu trebuie acuzat sau stigmatizat pentru că aparține unei confesiuni sau alteia și de aceea nu ne propunem să insistăm pe acest aspect sensibil.
Totuși, atunci când episcopul Sofronie săvârșește aghiazmă cu pseudoepiscopul Virgil Bercea, când este preluat de către greco-catolici ca “episcopul nostru” nu putem să nu ne întrebăm în ce măsură influențează aceste rădăcini de familie conduita preasfinției sale ca episcop ortodox, hirotonit în Biserica Ortodoxă Română.
Această întrebare va trebui să îi preocupe și pe episcopii ardeleni, pe birourile cărora a ajuns deja o cerere de caterisire din partea câtorva credincioși din eparhia Bihor. În mod normal, decizia de a trimite dosarul spre judecare la sinodul permanent al BOR nu ar trebui să fie foarte dificilă. Când sinodul mitropolitan din Iași a judecat cazul fostului episcop de Huși nici nu a mai simțit nevoia să îl cheme să dea lămuriri. Dovezile, de notorietate publică la acea vreme, erau suficient de elocvente pentru ca dosarul să fie trimis direct sinodului permament al BOR.
Apostazia episcopului Sofronie, convingere personală sau „experiment” în „laboratoarele ecumenice”?
Dacă sinodul din Sibiu va alege calea ignorării plângerii bihorenilor care i-au cerut caterisirea, sau dacă sinodul național îl va mai exonera de vină încă o dată, ierarhii români va trebui să explice poporului credincios, dar și episcopilor ortodocși din lumea largă cum se face că stau în comuniune cu un episcop asumat de greco-catolici.
Până atunci, se cuvine să nu punem răul înainte, să avem încredere că are și Dumnezeu socotelile Lui și că ceea ce pare cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu (Lc. 6,27), Care nu se lasă batjocorit (Gal. 6,7)
Note:
[1] https://basilica.ro/12-ani-de-patriarhat-bucuria-rodirii-celebrata-in-comuniune-liturgica/.
[2] https://basilica.ro/congresul-ecumenic-al-episcopilor-prieteni-ai-miscarii-focolarelor-17-22-septembrie/.
[3] https://basilica.ro/mesajul-pf-parinte-patriarh-daniel-la-trecerea-la-cele-vesnice-a-fondatoarei-miscarii-focolarelor/.
[4] https://basilica.ro/pf-parinte-patriarh-daniel-a-primit-vizita-coordonatoarei-miscarii-focolarelor-din-romania/.
Despre autor
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Astazi in cuvantul sau de invatatura, Sfintia Sa, Parintele Claudiu a subliniat un fapt care m-a intristat profund…nepasarea in fata Marturisirii Adevarului, nepasarea in fata apropiatei schisme a Bisericii si a apostaziei unui membru al sinodului BOR prin delasarea si amanarea simplei semnaturi a Petitiei formulata de dl.teolog Mihai Silviu Chirila, pentru judecarea fostului Ierarh al BOR, acum al greco-catolicilor, Sofronie.
Cum s-au strans numai 100 si ceva de semnaturi cand trebuiau sa fie cateva mii cel putin?
Ne ingrijim numai de mantuirea noastra, bine este, dar nu ne mai preocupa binele Bisericii, al fratelui nostru, care nu se mai poate desprinde din hatisul minciunilor, anesteziat de duhoarea de nesuportat a ecumenismului satanic, facatura masonico-sionista.
Suntem convinsi ca lantul care ii leaga atat de strans pe unii slujbasi cu simbrie ai Patriarhului BOR, de Preotii si conducatorii obstilor monahale, are o origine intunecata anticrestina, o ratacire infricosatoare de la dreapta-credinta, din dorinta de a se situa deasupra tuturor, in ELITA BISERCEASCA, care s-a dorit a fi o elita intelectuala si diplomatica extraordinara, dar foarte departe de Dumnezeu.
Sinodalii BOR, continua sa propovaduiasca hotararile ereticescului sinod Creta, incalca cu ipocrizie fatisa si dezinvoltura canoanele, facand pasi mici dar siguri spre unirea cu papistasii,telul randuit se pare de stapanii din umbra.
Rareori suntem cu adevărat conștienţi de adevăratele consecinţe pe termen lung ale acţiunilor sau chiar ale gândurilor noastre, pentru că rareori ne privim faptele în lumina pe care o emană Adevărul.
Ecumenismul ca si ipocrizia este contagios și agresiv în puterea sa hipnotică. Fie că suferi din pricina ipocriziei, fie că o urăști sau lupţi împotriva ei, fie că ești preocupat de ea sau doar te uiţi la ea din afară, te expui pericolului de a fi contaminat.
Nu suntem cu ceva mai buni decat fratii nostri ortodocsi ramasi in ascultare fata de Patriarhul Daniel, aflat acum la implinirea a 12 ani de la intronizarea sa ca intaistatator al BOR.
Marturisirea este o lupta permanenta, ea nu se termina odata cu ingradirea de erezie, ci continua prin stradanie si pocainta, prin trezvie permanenta duhovniceasca, prin fapta rodnica a tot lucrul bun.
Lumea in care traim este marcata de ipocrizie, acest flagel care sub masca asa-zisului lucru bun, ascunde raul in forma sa cosmetizata cu abilitate si viclenie.
Fariseismul s-a născut ca o reacţie la ipocrizie, dar pe parcurs a devenit asemenea răului asupra căruia s-a concentrat.
*”Fariseismul este o groaznică otrava; fariseismul este o groaznică boală sufletească….Fiind strain de Dumnezeu, fariseul are nevoie sa para înaintea oamenilor slujitor al Lui;…
Totul în el e facatura, totul e nascocire! Faptele, cuvintele, viata lui sunt o necurmata minciuna. Inima lui, ca o otrava întunecata, este prea plina de toate patimile, de toate viciile, de chin neîncetat – si tocmai aceasta inima de iad sufla împotriva aproapelui simtamântul neomenos, ucigator, al smintirii si osândirii. Fariseul, îngrijindu-se sa apara drept înaintea oamenilor fiind dupa suflet fiu al satanei, vâneaza din Legea Lui Dumnezeu câteva trasaturi, se împodobeste cu ele, ca ochiul necercat sa nu recunoasca în el un vrajmas al lui Dumnezeu si, încredintându-i-se ca unui prieten al lui Dumnezeu sa-i cada jertfa. Fariseul osândeste in aproapele nu raul, nu pacatul, nu încalcarea Legii. Nu! Cum poate el sa osândeasca raul, al carui prieten si ucenic iubit este? Sagetile lui sunt îndreptate împotriva virtutii – însa pentru ca loviturile sa nimereasca mai bine, el cleveteste virtutea, îi pune în seama raul, se sminteste de acest rau si, parând a-l lovi, el ucide pe robul lui Hristos, pe care îl uraste.
Fariseule! Tu duci la pedeapsa pe cel nevinovat de faradelegea pe care chiar tu ai nascocit-o? A ta este pedeapsa, ca si faradelegea!”
De aceea Domnul Slavei a accentuat: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.
Că nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască.
De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri.“ (Luca 12;1-3)
Dupa puterile noastre slabe marturisim Adevarul, dupa puterile noastre nevrednice luam atitudine impotriva apostaziei manifeste a fostului Ierarh Sofronie, care este o palma peste obrazul intregii Ortodoxii. Daca nici macar atat nu suntem in stare sa facem, sa protestam impotriva leprei ecumeniste, aducatoare de moarte duhovniceasca, punandu-ne semnatura pe Petitie, atunci ce folos avem de ingradirea de erezie?
Cuvintele pline de amaraciune ale Mantuitorului ni se cuvin cu prisosinta, caci spune Domnul:
„De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni.
Vai de cei ce ascund lui Dumnezeu taina planurilor lor, ca faptele lor să se facă la întuneric! Vai de cei care zic: „Cine ne vede? Cine ne ştie?”(Isaia 29;13,15)
Avem de foarte multe ori aceasta mandrie, de a ne proclama pe noi cei mai pacatosi, dar asta nu o facem din sinceritate. Poate numai atunci cand este Hristos de fata, in momentul Sfintei Impartasanii..in restul timpului ii multumim lui Dumnezeu ca nu suntem ca ceilalti credinciosi ramasi alaturi de Preotii Pomenitori si prin ingradirea de erezie, ne-a salvat de la pieire. Si iata ne facem rapitori, nedrepti si desfranati, caci devenim judecatori ai aproapelui, rapind lui Dumnezeu dreptul de a judeca cu dreptate, din pricina mandriei , pe care nu am reusit in totalitate sa o dezradacinam din adancul inimilor.
Sa ne ferim de gandirea fariseica fratilor, caci astfel fie ajungem in randul extremistilor care ii condidera pe toti eretici, cazand astfel in schisma, fie prin delasare si nepasare, ramanem in mocirla superioritatii sinelui propriu, din care cu greu se mai poate iesi.
Ce daruim celorlalti?
Iubirea, prin Marturisirea Adevarului, caci am cunoscut suferinta(stie cata Domnul), si prin durere am invatat sa iubim. Singura, adevarata Iubire, pe Dumnezeu Insusi.
„Dumnezeu pururea voieşte să-Şi descopere şi să ne arate iubirea Sa faţă de noi, ca şi noi, înţelegând şi respectând marea Sa bunătate, să voim să-L iubim pe El.“
Noi, cei care ne-am simţit iertaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, devenim mai iertători. Noi, cei care ne-am simţit cercetaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, am devenit mai cinstiţi. Noi, cei care ne-am simţit vindecaţi, sub îndrumarea Sfântului Duh, devenim mai iubitori vindecători ai altora.
Il iubim pe fostul Ierarh ortodox Sofronie, caci semnam Petitia.
Il iubim pe Patriarhul BOR, caci ii atragem atentia prin Petitie, fata de pericolul in care se gaseste Biserica.
Ii iubim pe fratii ortodocsi ramasi alaturi de Preotii pomenitori, ajutandu-i sa cunoasca aceasta abatere grava canonica a fostului Ierarh Sofronie, semnand Petitia.
Ii iubim pe Ierarhii sinodali care au caterisit nedrept Preotii lui Hristos, semnand Petitia, semnalul de alarma impotriva apostaziei in care a cazut fratele nostru, impotriva schismei care ameninta Biserica, Una Sfanta, Apostoleasca si Soborniceasca, “stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15).
„A spune cuiva că-l iubeşti înseamnă a-i spune: „Tu nu vei muri niciodată“.-(Gabriel Marcel)
*Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte catre cei care vor sa se mântuiasca, (Experiente ascetice vol 2), Editura Sophia, Bucuresti, 2000
**Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, cuv. 10, în Filocalia…, vol. VI
Darul pe care l-am primit de la Duhul Sfant, a carui adiere au simtit-o toti, dar putini au fost in stare sa raspunda, ne-a condus spre ingradirea de infricosatoarea erezie, care pandeste in continuare sa-si definitiveze opera ucigatoare de suflete.
Drum greu si anevoios, cu ispite de tot felul, care ne-au incercat in fel si chip.
Ne-am schimbat felul de a fi aproape in intregime, ne-am schimbat felul de a gandi in profunzime, s-au activat din adancurile noastre talanti nevalorificati aproape deloc pana acum.
Multi dintre cei care s-au ingradit alaturi de noi si au parasit cladirile Bisericilor in care poposeau pana atunci pentru rugaciune, au fost orbiti de sentimentul „libertatii” si au dat frau liber patimilor ascunse, a frustarilor nemarturisite.
Radacinile lor au rodit mladite otravitoare si i-au determinat sa aleaga cu usurinta calea ratacirii, a inselarii, manipulati fiind de pastorii in piei de lup, zambareti minciuno-acrivisti, care au aruncat plasele si au prins sufletele celor de care vor da seama la vremea potrivita, in fata Dreptului Judecator.
Din cei ingraditi, rautatile ascunse ale unora fata de aproapele, fie Preot, teolog sau mirean nu a mai cunoscut limite. Am avut incredere in Atotbunul Dumnezeu si in Preotii Sai de nadejde, pe care Duhul AtotStapanitor ni i-a scos in cale, in dl.Mihai-Silviu Chirila, bravul si exceptionalul teolog al miscarii anti-ecumeniste, in scrierile domniei sale, care a rezistat si depăşit intr-un mod exceptional şi minunat, cu mare rabdare, orice cârcoteală omenească, nefondată, ignorantă şi, chiar, arogantă, de foarte multe ori neinspirată şi, mai ales, răutăcioasă, pur subiectivă, a unor detractori slabi si neputinciosi.
Am devenit mai constienti de puritatea Ortodoxiei, de ceea ce inseamna a trai pentru Hristos, in Hristos, cu Hristos.
Am devenit constienti de intoxicarea secularista, anti-crestina si anti-ortodoxa, declansata de satanicul organism al CMB(Consiliul Mondial al Ereziilor, al lui Lucifer si al mincinosilor, dupa spusa IPS Serafim de Pireu), care isi continua nestingherit opera de zdruncinare a constiintelor ortodoxe si de sensibilizare a lor, in scopul unirii cu papistasii, telul ultim programat.
„Este o salbatica vijelie a puterilor intunericului, care isi concentreaza furia distructiva in special impotriva Ortodoxiei, cu dorinta intunecata de a o distruge si de a o face sa dispara”, cum spunea fericitul gheronda, Arhimandritul Haralambos Vasilopoulos.
Din 1948 şi până în 2019 nu au renunţat eterodocşii, în temeiul „dialogurilor” ecumeniste, la niciuna dintre învăţăturile lor rătăcite! Câte zeci sau sute de ani ar mai fi necesari pentru a se înţelege că „deschiderea faţă de comunicare, hotărârea pentru înţelegere”, nu există în CMB? Cate zeci de ani ii mai trebuie Patriarhiei BOR pentru a iesi din acest organism satanicesc?
Am devenit mai constienti de lipsa Marilor Duhovnici ai Neamului, a teologilor cu putere in cuvant (de fapt exista, dar din varii motive sunt marginalizati), a Preotilor cu mare curaj in Marturisirea Adevarului, si de frumosul, atotcuprinzatorul cuvant evanghelic: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţin.” (Luca 10, 2)
Am devenit constienti ca s-au pierdut 55 de ani de mari asteptari, care s-au finalizat cu un esec lamentabil, cu consecinte dezastruoase pentru Sfanta Ortodoxie.
Ereticescul sinod cretan, care nu a fost nici mare, nici sfant, nici pan-ortodox, a fost un pseudo-sinod restrâns, dominat de patriarhii ortodocşi, care a pretins să „exprime opinia coordonată şi autoritară a Bisericii Ortodoxe”, în ciuda Scripturii, Tradiţiei, canoanelor, Sinoadelor Ecumenice şi locale şi întregii Istorii a Bisericii care exclud o asemenea structură elitistă şi dictatorială, călcătoare a fundamentului sobornicesc, ecumenic, sinodal al Bisericii Ortodoxe. De fapt asa cum s-a spus, a lovit în principiile fundamentale ale Bisericii şi a încercat să preia controlul asupra Trupului lui Hristos. Ceea ce – cu toată durerea, trebuie să spunem acest adevăr – înseamnă uzurpare şi erezie. Efectele pe termen lung vor fi greu de vindecat si numai increderea in puterea nelimitata a lui Dumnezeu, va tamadui ranile si ne va ajuta sa rezistam in continuare la lupta si nevointe.
Această secretomanie de care s-a inconjurat pregatirea, realizarea documentelor pre si post-sinodale in cadrul BOR, – tipică regimurilor dictatoriale – stă cu totul împotriva Ortodoxiei. Duhul Sfânt spune:„nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3.11)
Am devenit mai constienti de apropierea vadita de greco-catolici, demonstrata in repetate ocazii de Conducatorul Patriarhiei Ecumenice, urmata sarguincios si cu mare evlavie de unul din sinodalii BOR, care prin asta isi defintiveaza lucrarea inceputa in 2008.
Ne rugăm cu adâncă durere şi nesfârşită dragoste pentru Biserica lui Hristos, ca mila şi harul lui Dumnezeu să-i trezească pe cei care dorm – patriarhi sau episcopi vicari, mireni sau diaconi, călugări sau preoţi, profesori de teologie şi oricare alte mădulare ale Bisericii.
Pentru ca această alunecare să fie oprită înainte de a aduce consecinţe cumplite.
Ne rugam Sfintilor Martiri din inchisorile comuniste, de a caror sfinte Moaste insangerate este plin pamantul tarii, sa ne sprijine, sa ne ocroteasca si sa ne intareasca, in lupta impotriva „inventiei fiarei din adancuri”(panerezia ecumenista), a sprijinitorilor ei de orinunde, caci cu noi este Dumnezeu!