,,Eutanasie’’ înseamnă moarte fără dureri. Este o practică inspirată de diavolul şi înfăptuită de cei care s-au lepădat de Dumnezeu şi s-au pus în slujba puterilor întunericului. Cel care nu mai crede în Dumnezeu şi în Sfintele Sale Învăţături şi-a creat o altă scară de ,,valori’’ şi se socoteşte stăpân pe viaţa sa. Cel care crede orbeşte în evoluţionism, nu se gândeşte că Dumnezeu Cel Atotputernic este Dătătorul vieţii sale şi socoteşte că poate dispune de ea după cum voieşte. Tăgăduindu-L pe Dumnezeu, zice că nu mai are nicio responsabilitate în faţa Lui. Nu crede nici în învierea morţilor şi nici în viaţa cea veşnică. Din acest amalgam al rătăcirii şi al întunecimii, s-a născut teoria satanică potrivit căreia este moral a curma viaţa unui om bolnav incurabil, pentru a-l scuti de durerile inerente unei asemenea boli, prin eutanasie. Întotdeauna actul de eutanasiere se săvârşeşte cu acordul sau la cererea celui bolnav. Prin aceasta, eutanasia se constituie ca păcat de o gravitate îndoită: ucidere şi sinucidere, deoarece păcatul se răsfrânge atât asupra medicului care săvârşeşte actul de eutanasiere, acesta devenind un criminal, cât şi asupra celui care consimte să i se curme viaţa, care este socotit sinucigaş şi care pierde orice posibilitate şi nădejde de mântuire.
Pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, Sfânta Biserica Ortodoxă învaţă prin toate mijloacele care-i sunt proprii că eutanasia este un păcat de o gravitate extremă, pentru motivele amintite mai sus. Mai întâi, afirmăm că Dumnezeu ne aduce pe fiecare din nefiinţă la existenţă, ne dă viaţa şi cele necesare susţinerii ei, şi atunci este firesc ca Dumnezeu să dispună asupra vieţii fiecăruia. Sfântul Efrem Sirul se adresa în binecunoscuta-i rugăciune, lui Dumnezeu astfel: ,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele’’. Cu alte cuvinte, viaţa este a noastră ca dar Dumnezeiesc, dar Stăpânul ei este Dumnezeu Însuşi. O boală, chiar incurabilă, ne poate fi dată chiar de Dumnezeu ca mijloc de îndreptare a vieţii noastre păcătoase, ca temei de pocăinţă şi întoarcere la El, ca modalitate de ispăşire a păcatelor, pentru a ne cruţa de chinurile cele veşnice ale iadului. Dacă privim în acest fel suferinţa noastră, trebuie să ne-o asumăm şi să o trăim cu Credinţă şi răbdare, ştiind că Dumnezeu ne vrea binele vremelnic şi veşnic.
Diavolul nu suferă Dreapta Credinţă. Este unul din motivele pentru care pornesc campanii de defăimare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Bisericii Sale. Mai marii popoarelor cutează să sfideze cu totul Sfintele porunci ale lui Dumnezeu, şi-n acest sens elaborează legi care promovează şi încurajează eutanasia, ,,dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează’’ (II Petru 2, 3).
Eutanasia, ucidere şi sinucidere
Despre autor
Vă recomandăm și
Sfântul Cosma al Etolului: Mândria este prima fiică a diavolului
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul: Bucuria lui Hristos vă vindecă!
Îndeplinirea tuturor dorințelor
Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul: Cele ce la noi par omenește cu neputință la Dumnezeu sunt cu putință
Teme ale luptei duhovnicești, Arh. Georgios Kapsanis, Profesor al Bisericii Sf. Grigorie din Sfântul Munte
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
A venit la Sfântul Nifon marele Atanasie şi, aşezându-se lângă el, a zis: „Părinte, are omul oarecare folos din boală sau nu?”. Sfântul a răspuns: „Precum se curăţă aurul de rugină, arzându-se în foc, aşa şi omul bolnav se curăţeşte de păcatele sale”.
Multumim Sfintiei Sale,Parintele Vasile,pentru incitantele teme de discutie,pe care le publica,dar greu tinem pasul.Va multumim si dumneavoastra,domnule teolog Mihai-Silviu Chirila,ca publicati o paleta larga de teme oferite spre invatare,spre catehizare ,spre informarea si largirea orizontului de pregatire spirituala a crestinului ortodox.
Eutanasia si SAM sunt ilegale în aproape întreaga lume.Printre statele care totuşi au legalizat aceste practici sunt Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi în SUA statele Oregon, Washington şi Montana.
[Sinuciderea asistată medical (SAM) – terminarea de către un pacient a propriei vieţi, cu ajutorul medicului (în practică diferenţa faţă de eutanasia voluntară este minimă)]
Declaraţia de la Geneva, adoptată în 1948 de Asociaţia Medicală Mondială, afirmă: „Voi acorda cel mai mare respect vieţii umane încă de la începuturile ei.” Acelaşi principiu a fost implementat şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: „Dreptul fiecărui om la viaţă va fi protejat prin lege. Nici un om nu ar trebui lipsit de viaţă intentionat.”
Şi Codul de deontologie medicală în vigoare în România stipulează clar că eutanasia şi SAM sunt inacceptabile: „Art. 121. Se interzice cu desăvârşire eutanasia, adică utilizarea unor substanţe sau mijloace în scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea şi prognosticul bolii, chiar dacă a fost cerută insistent de un bolnav perfect conştient. Art. 122. Medicul nu va asista sau îndemna la sinucideri sau autovătămări prin sfaturi, recomandări, împrumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va refuza orice explicaţie sau ajutor în acest sens.”
Omul nu poate dispune de viata sa sau a altuia dupa cum considera,indiferent cat de bune crede ca i-ar fi intentiile.Si totusi ….crezand ca este propriul stapan pe viata sa,omul devine robit de duhul stapanirii,nesimtitor in relatia cu aproapele,pe care il ajuta la pierderea mantuirii.
Rabdarea in suferinta curăţă, preface şi înnoieşte sufletul, precum zice un părinte din Pateric: „ceara de nu se va înfierbânta în foc ca să se înmoaie, nu se va putea întipări pecetea ce se pune pe ea, tot aşa şi omul. De nu va fi muiat de fierbinţeala focului scîrbelor, a ostenelilor, a bolilor, a suferinţelor şi a ispitelor, nu se poate întipări într-însul pecetea Sfântului Duh”.
Dacă un bolnav în fază terminală, aflat în deplinătatea facultăţilor mintale, decide să-şi scurteze agonia şi să-şi ia singur viaţa, dar este incapabil, fizic, de orice acţiune, nu are altă posibilitate decât să ceară ajutorul celor din jur. Adesea, aceştia sunt tocmai cei care au grijă de bolnav şi care sunt obligaţi legal, deontologic şi moral să îl refuze.
Sinuciderea asistată a fost ilegală timp de 50 de ani în Marea Britanie, însă cazul unei paciente bolnavă de scleroză multiplă a creat un precedent care schimbă contextul legal al acestei probleme. Spre deosebire de eutanasie, care înseamnă provocarea morţii unei persoane la cererea acesteia, sinuciderea asistată nu presupune asumarea actului final. În acest caz, familia sau medicii ajută pacientul să se sinucidă, „la cererea repetată şi bine analizată a acestuia. De exemplu, pacientului i se prescrie o reţetă cu o substanţă letală, i se indică cum să oprească singur aparatele de resuscitare sau i se oferă o mască şi un tub cu un gaz care provoacă moartea” (revista Colegiului Medicilor din Iaşi, “Bioetica”, vol. 2, nr. 2)
In Olanda si Belgia: „Doctorii olandezi au plecat de la omorarea pacientilor bolnavi in faza terminala si au ajuns la omorarea bolnavilor cronici care au cerut-o, la omorarea depresivilor care nu aveau nici o suferinta fizica dar au cerut sa moara, la omorarea nou-nascutilor pentru simplul fapt ca aveau infirmitati, chiar daca, prin definitie, acestia nu ar fi putut cere sa moara.” (Wesley J Smith. Iesire fortata. Dallas 2003. p 111.)
Primul proiect de lege privind „Dorinta de Viata” a fost introdus in statul Florida in 1975. Autorul acestui proiect afirma ca, 90 % din retardatii si bolnavii mental din Florida ar capata permisiunea de a muri, iar statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari. Asociatia pentru persoane retardate si alte grupari ce apara drepturile bolnavilor mental au luptat si au impiedicat aprobarea documentului in acel moment.
Insa, la numai cativa ani, legea a fost promulgata, si mai mult, presedintele SUA, de atunci, Bill Clinton si sotia lui au participat la campania in favoarea eutanasiei, subliniind ca prin aceasta puteau fi controlate costurile ingrijirii medicale.(pana la urma totul este si o chestiune de bani!)
„Dacă vrei să ştii ce este în inima omului, zic Sfinţii Părinţi, ia aminte la cele ce spun buzele lui”(Sf.Ioan Scararul)
Eutanasia, odata legalizata, nu va putea fi efectiv controlata.
Părinţii duhovniceşti necontenit ne îndeamnă să ne agonisim „fărăde-grija de toate”, singura grijă îndreptăţită să ne stăpânească fiind grija de răspunsul la înfricoşata judecată, grija de mântuire.Dacă trândăvia in cele duhovnicesti, face nelucrător harul din om, grija de multe face pe om netrebnic acestei lucrări, punându-l pe calea potrivnică mântuirii.
Ca traitor ortodox in Hristos,ca medic, ma declar impotriva acestor practici si le condamn cu tarie.
https://oanaiftime.wordpress.com/2014/02/21/bioetica-eutanasia-sau-sentimentul-golului/