În curând va începe „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, la București, 18-25 ianuarie 2020, care are în acest an, drept motto: Localnicii ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită (Fap. 28, 2). Corect citatul ales din Faptele Sfinților Apostoli din Biblia Ortodoxă, este: „Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie”. Din care Biblie este luat citatul motto-ului?!
Bunăvoinţă = Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).
Iată ce doreşte de la noi în acest an Patriarhul Daniel, vremelnic în misiunea sa de „Păstor” al pleromei ortodoxe din BOR: Să avem „Bunăvoinţă” faţă de toate denominaţiunile creştine, care prin hotărârile sinodului talhăresc din Creta au primit denumirea de „biserici”, faţă de toţi ereticii, care consideră că prin minimalismul dogmatic „toţi care credem în Hristos, toţi suntem creştini şi trebuie să ne iubim”, toţi suntem fraţi.
Spunea Părintele Profesor Thodore Zissis, eminentul teolog:
„Atunci când adevărul de credinţă este stricat, se strică şi credinţa, şi morala, şi duhovnicia. Dacă nu s-ar întâmpla aşa, Hristos şi apostolii nu ar fi avut motiv să fie împotriva ereticilor. Vedem în Noul Testament că apostolii erau foarte duri în problema credinţei. Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie şi a auzit că înăuntru era şi ereticul Cerint. Şi atunci a spus: „Să nu intrăm, să nu se prăbuşească baia peste acela şi să pierim şi noi!”. Sfântul Apostol Pavel spune ca de omul eretic, după prima şi a doua mustrare să te depărtezi (Tit 3, 10) ca fiind singur de sine osândit. La fel, iarăşi, Sfântul Ioan Teologul, care, nu uitaţi, este apostolul iubirii, spune ca pe eretic să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! (II Ioan. 1, 10-11). Credeţi oare că apostolii nu iubeau pe eretici?”
Pentru că aceasta este iubirea adevărată. Când ai dorinţa fierbine ca şi celălalt, cel de lângă tine, să se mântuiască, atunci îi spui adevărul; îi spui: „Ceea ce crezi tu este greşit! Vino la adevăr, ca să te mântuieşti!”. Asta au făcut permanent Sfinţii şi chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut asta cu fariseii şi cărturarii. De aceea, trebuie să înţeleagă oamenii că iubirea este legată esenţial de Adevăr. Iubirea şi Adevărul sunt nedespărţite. Fără Adevăr iubirea este mincinoasă.
Metoda dialogului de astăzi a fost necunoscută Bisericii timp de 2000 de ani. Când o anumită grupare îmbrăţişa o anumită erezie şi când ea prindea putere, Biserica se neliniştea, dar nu făcea cu aceia dialoguri de la egal la egal, ci îi chema la Sinod să îşi prezinte învăţătura lor, iar Sinodul hotăra dacă aveau sau nu dreptate. Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul. A existat vreodată în Biserică dialog care să dureze 20-30 de ani? Care sunt roadele lui? Ortodocşii care participă la acest fals dialog sunt sincretişti, ecumenişti.
Catolicismul şi protestantismul i-au influenţat negativ pe toţi teologii ortodocşi care au mers să studieze în Apus. Atunci când tăiem din credinţă, când tăiem din viaţa în Hristos, când nu suntem hotărâţi ca însăşi viaţa noastră să o dăm lui Hristos sau pentru Hristos în sens martiric, aşa cum au făcut Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, atunci harul lui Dumnezeu ne părăseşte.
Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17.00, la Biserica Ortodoxă „Mănăstirea Cașin” din București, cuvântul de învăţătură va fi susţinut de „Biserica” Armeană.
Cum este posibil să primeşti tu ORTODOX, cuvânt de învăţătură de la „Biserica” Armeană, care a fost etichetată ca monofizită, deoarece a respins deciziile Sinodului de la Calcedon, şi s-a desprins din Biserica Ortodoxă în 554?
Ştim despre o vedenie pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare legat de erezia ariană. L-au întrebat oamenii pe Sfântul Antonie cel Mare: „Noi ce să facem?”. Şi Sfântul le-a istorisit vedenia sa, care arăta cât de grav era faptul că arienii erau eretici, după care le-a răspuns: „Feriţi-vă să nu vă molipsiţi şi voi!”.
Trebuie să rămânem nemişcaţi în credinţa noastră, căci numai atunci Îl avem pe Dumnezeu împreună lucrător cu noi. Şi când Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră. Trebuie să apărăm Ortodoxia după puterea dăruită fiecăruia prin Harul Mângâietorului, căci altfel pierdem drumul care duce la mântuire şi spre întâlnirea în veşnicie cu Atotbunul Domn Iisus Hristos.
Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, erezie despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru dreapta credinţă să îi păzim pe oameni să nu se molipsească de erezie, prin toate mijloacele care ne sunt la îndemână îngăduite de Atotmilostivul Dumnezeu, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să Îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. Căci dacă cineva iubeşte lumea aceasta, atunci urăşte pe Dumnezeu (I Ioan. 2, 15), ne spune Sfântul Ioan Teologul.
Despre autor
Vă recomandăm și
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Cunoașteți, luați aminte și nu vă alăturați ereticilor!
Sfântul Nicolae Velimirovici: Minunea învierii
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Cine binevoiește poate merge să-și exprime în vreun fel nemulțumirea sâmbătă, 25 ianuarie, ÎNAINTE de ora 17.00 (pe la un 16-16:30, deci înainte de sosirea invitaților…) la Biserica „Mănăstirea Cașin” situată în zona Arcului de Triumf (de fapt, la intersecția str Alexandru Constantinescu cu B-dul Mărăști).
Asa este, doamna doctor, aveti perfecta dreptate! Sa ne ferim, ca fara Adevar nu ne putem vindeca si vom fi robi ai satanei. Normal ca nu e de joaca cu adevarurile de credinta.
Asa cum un medic serios si normal la cap nu se joaca cu pacientii, aplicand proceduri dupa cum il taie capul, ca s-ar putea sa isi nenoroceasca pacientii pe viata, la fel e si cu adevarurile de credinta, nu ne jucam cu ele ca ne punem serios in pericol propria vindecare.
Asa cum un medic serios e dator din punct de vedere moral sa atraga atentia cand sarlatani se prefac a fi medici si sa infiereze procedurile gresite medicale, la fel si noi suntem datori sa atragem atentia crestinilor ca nu e bine ce se intampla!
Aducem cu smerenie spre folos duhovnicesc şi luare aminte , cuvintele pline de Duh Sfânt ale Sfântului Paisie Aghioritul, care cu dulceaţă fără seamăn, dreaptă cugetare şi duh smerit, învaţă pe fiii Bisericii, că pot produce vătămări celor din jur mai mari decât cele produse de duşmanii aflaţi în afara Bisericii.
Ne-am întâlnit de zeci şi sute de ori cu aceste”neorânduieli”, făcute de fraţii nostri întru Hristos în Sfanta Biserică, din amăgire de sine, preţuire de sine, fiice ale mândriei diavoleşti.
Dar mai ales avem parte din belşug de tulburările, de învrăjbirea, de umilirea şi batjocorirea Preoţilor lui Hristos, care drept invaţă Cuvântul Adevarului şi a pliromei binecredincioase în dispreţ faţă de Sfintele Canoane, de înţelegeri facute cu „cezarul”, toate săvârşite în numele „iubirii”, de către toţi Ierarhii ecumenişti ai BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel, la ordinul căruia au loc „întâlniri”cu ereticii în Sfintele Biserici Ortodoxe. Numai au credinţă în Dumnezeu, căci altfel le-ar fi frică că Marele Arhiereu Hristos, Stâpanul Viei, va veni pe negândite, ” şi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: „Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi. (Luca 20, 16-18)
*”Cei care urmăresc stăpâniri, dar sunt stăpâniţi de patimi şi prezintă interesele lor personale ca duhovniceşti, apelând chiar şi la stăpânirile lumeşti ca să le rezolve problemele lor bisericeşti, unii ca aceştia sunt deja părăsiţi de Harul lui Dumnezeu.
Să nu ne înşele cel viclean cu “chem pe Cezarul”, deoarece Apostolul Pavel s-a predat în stăpânirea Cezarului deoarece primise mai înainte vestire de la Dumnezeu că va propovădui pe Hristos şi în Roma. … Când cineva încearcă să rezolve problemele bisericeşti într-un mod ortodox, dar scopul lui este să se aranjeze cât mai bine pe sine însuşi, cum va fi unul ca acesta binecuvântat de Dumnezeu?
Nu trebuie să se lase nimeni impresionat de cei care aranjează treburile bisericeşti foarte bine, în chip ortodox, dacă ei înşişi nu sunt bine înrădăcinaţi in Biserică, ci o tulbură cu exagerări sau pogorăminte fără discernământ. Cele doua extreme întotdeauna o chinuiesc pe Biserica Mamă, dar şi cei care le susţin se chinuiesc, deoarece aceste două extreme de obicei străpung… Adică este ca şi cum un capăt l-ar ţine îndrăcitul, care suferă de obrăznicie duhovnicească (dispreţ faţă de toate), iar celălalt capăt l-ar ţine nebunul, care are râvna pruncească cu strâmtime de minte, şi atunci – ferească Dumnezeu! – cele două extreme se pot lovi mereu şi nimeni “să nu le poată da de capăt“.
Cei care vor putea îndoi aceste două capete, astfel încât să le unească, vor fi încununaţi de Hristos cu două cununi de smarald. Nu trebuie să creăm probleme în Biserică, nici să mărim micile neorânduieli omeneşti care se fac, ca să nu pricinuim mai mult rău şi să se bucure cel viclean. Cel care se tulbură mult pentru o mică neorânduială şi se avântă brusc, cu furie, chipurile ca s-o îndrepte, se aseamănă cu paraclisierul uşor la minte, care văzând o lumânare curgând, se repede deodată, cu tot avântul, să o stingă, dar îmbrânceşte oameni şi răstoarnă sfeşnice creând astfel o mare neorânduială în vremea slujbei.
Din păcate, în epoca noastră avem mulţi care tulbură Biserica Mamă. Dintre acestia, cei cu ştiinţă, au prins dogma cu mintea şi nu cu duhul Sfinţilor Părinţi. Iar ceilalţi, care sunt fără ştiintă de carte, au prins-o şi aceştia, dar cu dinţii, de aceea şi scrâşnesc din dinţi atunci când discută probleme bisericeşti, pricinuindu-se asftel mai multă vătămare Bisericii din pricina acestora, decât din pricina celor care luptă Ortodoxia noastră.
Cei care mustră fără discernământ au întunecare duhovnicească şi răutate, iar pe oameni îi văd, din păcate ca pe nişte buşteni. Si în timp ce ii cioplesc fără milă, făcându-i pe oameni să sufere, ei se bucură de “fasonarea” ce le-o fac, de “cubizarea” lor. Cei care se grăbesc să facă pe Părintele duhovnicesc, desi au încă multe toxine duhovniceşti, seamănă cu gutuile verzi strepezite, care oricât zahăr am pune peste ele, nu vor ajunge niciodată o dulceaţă bună, iar dacă vor ajunge, repede se vor acri. Cuvintele dulci şi adevărurile mari au valoare doar atunci cand ies din guri adevărate şi prind rădăcini numai in sufletele binevoitoare şi la oamenii maturi duhovniceşte, care au minte curată.
Mai mare valoare are un cuvânt al omului smerit şi nevoitor, pe care îl scoate cu durere din adâncul inimii sale, decât o grămadă de cuvinte meşteşugite ale omului cultivat, care ies cu viteză de pe inima instruită, dar care nu vesteşte lăuntric sufletele, pentru ca una ca aceasta este carne, iar nu limba de foc a Sfintei Cincizecimi”.
*Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Editura Evanghelismos
Dacă ochiul sufletului nu este curat, ci întunecat cum ai putea înţelege oare Voia lui Dumnezeu?
Trăim în ignoranţă şi din păcate, mai marii Bisericii iubesc această ignoranţă (nestiinţă, neputinţă, delăsare, frică) sau”strâmtime de minte” şi o menţin fie prin tăcerea asupra tuturor evenimentelor tulburătoare, sfâşietoare cu care se confruntă Biserica lui Hristos în aceste vremuri antihristice, fie răspândesc în dispreţ faţă de Sfintele Canoane şi Sfintele Sinoade Ecumenice, panerezia ecumenistă.
Clerul conducător şi povăţuitor al Bisericii Creştine Ortodoxe, care în chip tainic este condusă de Duhul Sfânt,
admite „întâlnirile „cu ereticii, în Biserica lui Hristos, tot în numele „iubirii”pierzătoare de suflete, an de an, devenind o obişnuinţă, acceptând cuvintele de învăţătură din partea reprezentanţilor denominaţiunilor creştine, care nu sunt”biserici”, cum s-a stabilit la tâlhărescul sinod din Creta, ci EREZII. Nu protestează, ci acceptă ascultător aceste infamii, împreună cu pliroma cuminte, înşelată şi infectată de microbii dătători de moarte duhovnicească ai ecumenismului satanicesc….Până când?
Câteva gânduri minunate împărtăşite tuturor, cu dragoste întru Hristos Domnul, de către Sfântul Nicolae Velimirovici:
„Negreşit, şi cel mai rău om îşi aduce aminte de Dumnezeu de trei ori în viaţă: când vede pe cel drept că suferă din vina lui; când el însuşi suferă din vina altuia; şi când îi soseşte ceasul morţii.
Negreşit, de trei ori în viaţă plânge şi cel mai învârtoşat păcătos: când, gonit de oameni ca o fiară sălbatică, este mângâiat de mâna mamei sale; când, bolnav şi părăsit, este cercetat de vrăjmaşul său de o viaţă, care îi aduce daruri şi iertare; şi când, pe patul de moarte, preotul îi spune: nu te teme, mila lui Dumnezeu este mai mare decât păcatele tale!
De trei ori se aseamănă omul lui Dumnezeu: când i se naşte un fiu; când înţelege şi-l primeşte pe Hristos; şi când se împacă cu pătimirea sa pentru dreptate.”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009 – fragment
Bună ziua! Cu tot respectul, doamnă, în textul scris de domnia voastră există o propoziție părtinitoare. Scrieți așa: „Sinodul era locul unde se mărturisea adevărul”. Oare să fie chiar așa? Din istoria bogată a Bisericii se știe că sfinții au mărturisit adevărul, cu viața sau/și în scris, oriunde s-ar fi aflat ei; cât despre erezii, ei au prezentat adevărul despre ele chiar înainte de a fi analizate de vreun sinod. Nu sinodul este infailibil, doamnă, ci Biserica!; și asta pentru că infailibil este Capul ei – Domnul și Dumnezeul nostru – Iisus Hristos (Adevărul enipostaziat). Adevărul se mărturisește în Biserică. Sinodul, ca autoritate ierarhică supremă, se supune și el Bisericii; el nu este Biserica.
Care este ideea?
Alegerea datei cand se ţine anual, săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, a fost aleasă în mod evident, conformă cu calendarul catolic, când pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sfântului Pavel. Iniţiativa a luat naştere în lumea protestantă, în anul 1908 şi aparţine anglicanului Paul Wattson (devenit mai tarziu romano-catolic), care a propus, fixarea săptămânii de rugăciune în perioada 18-25 ianuarie. Un rol important în răspândirea acestei iniţiative a avut şi abatele Paul Couturier, care în 1935 propune desfăşurarea anuală a unei săptămâni universale de rugăciune pentru unitatea Bisericii, o unitate care să se realizeze”dupa voia şi prin mijloacele plăcute lui Hristos”.
Noi ne opunem neclintiți și hotărâți până în ultima clipă a trecătoarei noastre vieți pământești, rugăciunii împreună cu papistaşii, cu reformaţii din Ardeal ai lui Luther, cu anglicanii sau uniaţii, baptiștii, adventiștii, protestanții, armenii sau alte secte și erezii înspăimântătoare, născocite de diavolul pizmaș, pentru o așa zisă bună înțelegere și împăcare.
Fără o credinţă dreaptă în Hristos, nu poate exista unitatea Duhului; fără păzirea nealterată a unicului Adevăr nu poate exista unitate de credinţă.
Unitatea cu eterodocşii nu este decât în minciună, nu poate fi o unitate în Adevăr, ci o unitate în trădare şi înşelare, este schimonosirea de către diavol a unităţii de credinţă.
*”Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi. Cuvântul „dintru început” arată faptul că minciuna a slujit diavolului chiar de la început ca armă pentru uciderea de oameni şi îi slujeşte în chip statornic ca armă spre pierzarea oamenilor.”
În aceste „timpuri apocaliptice”, întreaga pleromă ortodoxă a asistat şi continuă să accepte prin supunere şi tăcere, la înmulţirea păstorilor vicleni şi vânduţi duşmanilor Bisericii, care au promovat şi continuă să propovăduiască o unitate mincinoasă surpând gardul viei sădită de Domnul şi lăsând -o pradă porcilor sălbatici aducători de inovaţii şi rătăciri pierzătoare de suflet şi de mântuire.
Ba chiar le-au dat acestora şi mărgăritarele scumpe, sfintele odoarele şi nepretuitele comori de taină ale Bisericii. Surpând ţarcul oilor, au deschis larg uşa, să intre lupii răpitori, dornici de pradă.
Tradând cetatea şi făcând o breşă în zidurile ei de apărare, au invitat înăuntru pe tâlharii fără conştiintă, atraşi de frumuseţea fără seamăn a comorilor Ortodoxiei.
*”Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos. Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Protopărinţii noştri „s-au amăgit”, adică au recunoscut minciuna drept adevăr şi, primind minciuna ascunsă sub chipul adevărului, s-au vătămat pe sine, fără putinţă de tămăduire, cu păcatul aducător de moarte…
Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţirile inimii; luând stăpânire asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.”
Prin discursurile sale manipulatoare, în care face apologia pan-ereziei ecumeniste, Patriarhul BOR prezenta cu ceva timp în urmă, în Catedrala Patriarhală, pe conducătorul papistaşilor din Bucureşti, ca fiind fratele nostru întru credinţa în Hristos(“Inaltpreasfinţit Mitropolit”).
Patriarhul consideră sfinţi papi din calendarul ortodox, ca fiind sfinţi apuseni, latini (romano- catolici). Cât de mult ne dispreţuieşte (în fapt noi fiind fricoşi şi ţinuţi cu ordin în neştiinţă de către slugile cu simbrie ale acestuia )!
Acestia sunt sfinţii noştri, sfinţi ortodocşi. Sunt episcopii sfinţi ai Romei din perioada de dinainte de marea schisma(1054), în care nu exista “biserica” romano- catolică, iar a fi “papă” nu înseamna ceea ce înseamnă de atunci în catolicism, ci semnifica exclusiv a fi primatul scaunului din cetatea Romei, fără nicio pretenţie de infailibilitate sau de superioritate.
Sfântul “Papă” Silvestru sau Martin, sau Leon sau Ipolit mărturiseau Crezul de la Niceea nemodificat, bătut în cuie pe uşa catedralei de la Roma, fără erezia trinitară Filioque, fără ereziile mariologice de mai târziu şi fără alte inovatii eretice. Aceşti sfinti sunt în veşnicie ortodocşi!
Oare nu cunoaşte Patriarhul BOR aceste adevăruri imuabile (teologice, istorice, ecleziale)?
Nu mai face deosebirea între Ortodoxia Neprihănită şi Nepieritoare şi erezia papistaşă aducătoare de moarte duhovnicească şi pierderea mântuirii?
Cât de mult îi iubeşte pe vrajmasii noştri , cărora le face cadouri din sfintele noastre comori, în loc să îi anunţe că se află pe drumul pierzării?
Papistaşii, în frunte cu Papa sunt eretici şi sunt în afara Bisericii pentru credinţa strâmbă pe care o mărturisesc şi pentru toate abaterile grave fată de Tradiţie din practica lor de cult. Prin ereziile adoptate, s-au lepădat de dreapta credintă, s-au lepădat de teologia Sfinţilor Părinţi, a marilor Sfinţi Ierarhi Mărturisitori, a Sfintelor Sinoade ecumenice în care trona Duhul Sfânt(„Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”, cuvinte rostite cu teamă cutremurătoare).
Ruptura făcută de conducătorii ereziei papistaşe a sfâşiat haina Bisericii. Erezia desparte pe oameni de dragostea lui Dumnezeu şi de plinătatea harului şi a vieţii adevărate trăite în, pentru şi împreună cu Hristos.
Cine doreşte unitate cu ereticii, prin rugăciunile comune făcute împreună cu aceătia, prin co-slujirea cu greco-catolicii, prin participarea la conferinţele satanicului organism CMB, fără ca aceasta să însemne întoarcerea lor la Sfânta Biserică prin pocăinţă şi Sfântul Botez, la Adevărul Hristos, la Ortodoxie, doreşte în ascuns unitate întru minciună, unitate întru înşelare, unitate pentru Antihrist.
*Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, editată de Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 1999
In aceste timpuri apocaliptice, doar o minune divina poate readuce pacea si unitatea in sanul ortodoxiei universala, zguduita din temelii de dusmanii din afara, dar mai ales de cei dinauntrul ei.
Un miracol ar fi sinodul pan-ortodox, pe care pseudo patriarhul Bartolomeu il respinge a priori, iar neparticiparea lui la un atare sinod, chiar daca acesta va intruni majoritatea ortodocsilor, artage invalidarea lui de catre cel care conduce Patriarhia Ecumenica.
La ce putem acum nadajdui, cand Pastorii nu mai lucreaza in Via Domnului si porcii salbatici zdrobesc mladitele cu roada bogata in ele, iar acestea cad si se usuca?
” Şi El a zis: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea.
Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”.
Şi am zis: „Până când, Doamne!” Atunci El mi-a răspuns: „Până când cetăţile vor fi pustiite şi vor rămâne fără locuitori, şi casele fără oameni şi pământul pustiu;
Până când Domnul va izgoni pe oameni şi pustiirea va fi mare în mijlocul acestei ţări.
Şi dacă va rămâne încă unul din zece, şi acela va fi hărăzit focului, ca şi terebintul şi stejarul, ale căror trunchiuri sunt trântite la pământ. Din butucul rămas va lăstări o mlădiţă sfântă”.”Isaia 6;9-13
Zidurile Bisericii sunt zguduite de viforul razboiului cel dintre noi, iar majoritatea crestinilor asista neputinciosi, naivi si nepasatori,astfel incat intreaga pleroma cade in nestiinta, uitare si nepasare, „cei trei uriasi puternici ai diavolului”.
Mai marii Bisericii sunt cei care au puterea de a aduce pacea, cel mai scump odor divin, pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire (Fil. 4,7), care este oferită sufletelor care luptă, drept premiu și dar împărătesc; ea este o caracteristică a copiilor lui Dumnezeu, spunea Gheronda Efrem Din Muntele Athos.
Nu cunosc ei oare cuvintele Sf.Ioan Scararul cum ca pacea este de patru ori mai mare decat dreptatea, si atunci nu e normal sa sacrifici totul in numele pacii mult dorite, pentru a deveni copilul Celui Prea Inalt?
Dar nu poti dobandi pace cu constiinta ta, daca incalci Sfintele Canoane, Invataturile Sfintilor Parinti, si lasi sa patrunda in Sfanta Biserica ereticii si schismaticii nehirotoniti, nepocaiti.. Cei care pastoresc turmele de credinciosi trebuie a„urmări calea păcii”, cum zice Sfântul Apostol Pavel, dincolo de orice, vor urni și pe alții în căutarea ei, vor înlătura ura deșartă și vor înceta de a se mai învrăjbi, știind că pacea e atât de prețioasă, încât pentru aceasta S-a coborât Domnul din cer pe pământ și a răscumpărat pe om; din bogat ce a fost și Stăpân al lumii întregi, nimic nu a găsit vrednic să fie prețuit decât această pace, pentru care Și-a vărsat sângele…oare la ce vor da întâietate, dacă nu păcii, sufletele a căror primă grijă și năzuință este să cugete întruna la legea lui Dumnezeu? intreaba Sfantul iubit al Ortodoxiei, Nicolae Cabasila.
Cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștină, duminică 19 ianuarie are loc în Franța, la Bordeaux (Gironde), o rugăciune ecumenistă, la care participă toate cultele creștine (creștini orientali, ortodocși, protestanți, catolici și anglicani) .
Tema :„Fructele pământului și ale muncii omului”Pâine și vin în culturi creștine!
Participă reprezentanți ai tuturor cultelor creștine în prezența Părintelui Paroh Théodore Papanicolaou, conducătorul parohiei grecești ortodoxe din Bordeaux .
Vor avea loc discuții despre locul pâinii și al vinului în Biblie și în cadrul diferitelor liturghii creștine.
Cuvântul de învățatură îl prezintă „biserica” evanghelică La moisson des blés din Bordeaux (Gironde)
Propaganda ecumenistă se desfășoară activ pretutindeni în lume, sub privirea vigilentă a păpusarilor Noii Ordini Mondiale, a pseudo-patriarhului Bartolomeu si a ereticului papă Francisc.
Cei trei sfinți ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sunt sfinții patroni ai școlilor și educației naționale pentru credincioșii ortodocși, iar sărbătoarea lor, 30 ianuarie, a fost sărbătorită în mod tradițional cu o zi liberă pentru școlile din Grecia. Cu toate acestea, Ministerul Educației Naționale elen a anunțat că anul acesta, orele vor avea loc în mod normal în această sărbătoare. Ierarhii ortodocși au opinii diferite asupra deciziei ministerului. Astfel Mitropolitul de Kissamos și Selinos Amfilohie (Biserica Creta a Patriarhiei din Constantinopol) a criticat decizia guvernului elen. „Ce fel de țară e Grecia, ce fel de patrie ne dorim?” Este dificil să răspunzi. Lucrurile care nu vorbesc de la sine sunt întotdeauna răsturnate și controversate ”, scrie Mitropolitul. Potrivit acestuia, guvernul elen creează o țară în care marșul LGBT, ideologia de gen, posibilitatea schimbării sexului pentru adolescenți, dreptul la blasfemie, posibilitatea eliminării simbolurilor religioase din instituțiile publice și incinerarea celor morți ca pe niște gunoaie a fost legalizat. „Este o țară în care totul este distrus, vândut și nivelat în numele așa-numitei„ modernizări ”și așa-numitului„ progres ”, a spus Mitropolitul Amfilohie. „Dacă aceasta este„ modernizarea societății ”, conchide el,„ scopul acestei „modernizări” este să înceteze să mai fie grec ”. Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, a aprobat decizia guvernului. „Au făcut ceea ce era necesar”, a spus el, adăugând că „această zi liberă era oportună pentru cei leneși”. În locul unei zile libere de la școală, copiii vor merge la biserică, la cursuri și la evenimente speciale în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, a spus el.
„Când ai dorinţa fierbine ca şi celălalt, cel de lângă tine, să se mântuiască, atunci îi spui adevărul; îi spui: „Ceea ce crezi tu este greşit! Vino la adevăr, ca să te mântuieşti!”
Doamna, imi puteti explica in mod foarte scurt, frapant ce este adevarul?
Vă răspunde în locul meu, „in mod foarte scurt, frapant si la obiect”, dar plin de adâncă înţelepciune, dreaptă şi smerita cugetare, virtuţi, pe care eu, iarbă uscată fiind, nu le am, Sfântul Nicolae Velimirovici:
„Nu trebuie să întrebăm ce este adevărul, ci cine este adevărul. Pilát l-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?,” şi nu a primit nici un răspuns. Hristos nu a vrut să răspundă la o întrebare greşită. Dacă Pilát ar fi pus întrebarea dreaptă: „Cine este adevărul?,” ar fi primit răspuns. „Eu sunt adevărul,” i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai înainte şi ucenicilor: „Eu sânt calea, adevărul şi viaţa.”Înţelegeţi, fraţilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bătăii cu care Cel Preaînalt loveşte Europa atât de des.Una din pricinile de căpătâi este că omenirea eretică Europeană de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Îi pune lui Hristos acea întrebare a lui Pilát: „Ce este adevărul?” De când s’au rupt de vechea Biserică apostolească şi drept-slăvitoare, ei au încetat să se mai întrebe „Cine este adevărul?” Căci dacă ar întreba drept „Cine este adevărul?,” ar primi şi răspunsul drept. Adevărul e ipostatic, nu impersonal.
Adevărul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevărul este Acela, nu acel. Acela e adevărul, care este întotdeauna acelaşi, nu acel ce se schimbă neîncetat. Adevărul este Dumnezeu cel în trei ipostasuri, întotdeauna acelaşi, neschimbat, nepieritor, de sine stătător, de necuprins, de nebiruit; Alfa şi Omega a tot ce viază; începutul şi sfârşitul a toată zidirea; vatra luminii nestinse; leagănul vieţii; izvorul înţelegerii şi al înţelepciunii; adâncul nesfârşit al nebiruitei puteri; înălţimea dragostei neînvinse, duh ce însufleţeşte toate; cuvânt ce toate le zideşte; bucurie ce întrece cântarea; pace ce întrece înţelegerea; iscusinţă ce întrece toată închipuirea; Artistul care pe furnici, pe albine, pe păsări şi pe oameni îi învaţă artă.
Dumnezeu e adevărul, fraţilor. Dumnezeu, nu un lucru. Cea mai însemnată deosebire dintre păgânism şi Creştinism este felul cum pun întrebarea despre adevăr. Păgânismul, şi cel vechi, şi cel nou, întreabă precum Pilát: „Ce este adevărul?” Creştinismul întreabă: „Cine este adevărul?” Păgânii răspundeau, şi încă răspund: „Adevărul este materia primă a tuturor lucrurilor, ori aer, ori apă, ori foc, ori pământ, ori eter, ori număr, ori electricitate.”
Creştinii răspundeau: „Hristos este Adevărul. Dumnezeu este adevăr, nu lucrul.” Adevărul nu se poate afla în cele zidite, ci în Ziditor. Adevărul nu va fi descoperit de cele zidite, dacă nu îl descoperă Ziditorul. Însă, auziţi şi vă bucuraţi, popoare ale pământului: Ziditorul ne-a descoperit adevărul, s’a arătat în trup, ca adevăr întrupat. Le-a spus oamenilor taine negrăite, a săvârşit fapte nemaiauzite, a biruit vrăjmaşi de nebiruit, a dăruit credincioşilor comori cereşti, nespus de bogate în toate cele ce pofteşte inima.
Cine este, oare, acela? întreabă ereticii Apuseni, păgânizaţi. El este Cel pe care voi l-aţi respins. El este Cel pe care l-aţi întrebat: „Ce este adevărul?” Şi pentru că El a tăcut şi nu v’a răspuns nimic, v’aţi luat după filosofii voştri ghicitori, care v’au gâdilat urechile de îndată ce acestea au început să vă mănânce. El este Cel care a spus: Eu spre aceasta m’am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr. (Io. 18:37)
El este blândul şi Atotputernicul nostru Hristos cel dreptslăvitor, tare în milostenie şi blând în smerenie, pe care l-au respins păgânii cei vechi şi cei noi – cei ce caută adevărul în lucruri, nu în Ziditor; cei ce caută o esenţă a lucrurilor, ca şi cum lucrurile ar putea avea o esenţă în afara Cuvântului lui Dumnezeu; cei ce şi-au aşezat filosofii pe tronul unde stătea odinioară Hristos, cei pentru care cultura preţuieşte mai mult decât dreptatea, cinstea şi vitejia. Înţelegeţi acum, fraţii mei, despre ce vă vorbesc? Vorbesc despre pricinile de neînlăturat ale războiului mondial ce tocmai a trecut, şi despre pricina din care încă unul, şi mai greu, se va abate peste lume – dacă lumea nu se va supune adevărului.
Lumea s’a depărtat de adevăr. Ce să mai vorbim de lumea păgânilor, lumea Creştină s’a depărtat de adevăr! Dar şi un pas mai departe de adevăr înseamnă o îndepărtare kilometrică de dreptate şi de cinste. Pentru aceasta, lumea Creştină a ajuns neadevărată, nedreaptă şi necinstită într’o aşa măsură, încât a întrecut popoarele necreştine. Din această pricină, adevărul cel veşnic a trebuit să îngăduie groaznice cutremure, tulburări şi urgii – pentru a scutura conştiinţa omenească şi a o curăţa de pleavă şi minciună.
Dacă mă întrebaţi ce e de făcut ca să ne mântuim, vă voi răspunde: să cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va slobozi de toate relele. Hristos este adevărul şi mărturisitorul adevărului ceresc cel veşnic. Cunoaşteţi-l pe Hristos. Mărturisiţi-l pe Hristos în viaţa voastră de familie şi socială, iar Hristos vă va izbăvi de toate răutăţile făcătorilor de rele celor văzuţi şi nevăzuţi. Amin.
(Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniței – pag.50, Cuvântul 15)