Scrisoarea oficială către „Mitropolitul Kievului”, Epifanie, a fost trimisă de Arhiepiscopul Atenei și a toată Grecia, Ieronim, la două zile după coslujirea cu pseudo-patriarhul Ecumenic la Salonic.
Cu această scrisoare oficială, Biserica Greciei devine prima Biserică Locală Ortodoxă, care recunoaște oficial structura schismatică, drept noua Biserică Autocefală din Ucraina.
Scrisoarea este datată 21 octombrie 2019, cu numărul de intrare 4751.
Preafericite Mitropolit kir Epifanie de Kiev și a toată Ucraina, mult iubite și îndrăgit frate și împreună-slujitor în Hristos Dumnezeu al Smereniei noastre, ne adresăm foarte călduros Preafericirii Voastre, îmbrățișându-vă.
Am primit încântați Epistola patriarhală cu nr. 1119 din 24 decembrie 2018, prin care suntem informați despre lucrarea inițiatoare a Bisericii Constantinopolului, primul Tron și prima răspunzătoare, care, privind cu amabilitate către Voi, către ierarhia din jurul vostru, către sfințitul cler și către poporul credincios al Domnului, a readus cele despărțite în turma cea una a Păstorului celui Mare, Domnul și Mântuitorul nostru, precum (suntem informați) și despre proclamarea prin Decretul Sinodal al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Preasfintei Biserici a Ucrainei drept autocefală și autoadministrată, cinstită cu răspunderile și drepturile celorlalte Biserici Autocefale.
Între timp, primind cu multă bucurie Scrisoarea Voastră irenică din decembrie anul trecut, prin care ni se comunica alegerea Voastră canonică drept Mitropolit de Kiev și a toată Ucraina, adresăm personal Preafericirii Voastre prin Scrisoare de mână urările noastre călduroase de felicitare, ale Sinodului, ale clerului evlavios și ale poporului iubitor de Hristos al Preasfintei Biserici a Greciei, dorindu-vă luminare și întărire de la Dumnezeu cel în Treime spre împlinirea responsabilităților Voastre noi și pline de răspundere ca Întâistătător al Bisericii din Ucraina!
Preasfintele Biserici Locale, Preafericite frate, participă la dumnezeiasca Euharistie a Potirului comun al vieții prin unitatea de credință, prin păstrarea acelorași dogme insuflate de Dumnezeu, stabilite de Sfintele și Marile sinoade Ecumenice, constituind mădularele Bisericii una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească. Drept aceea, bucurându-ne și noi de acest mesaj bun al bunului mers al dorințelor și lucrărilor comune spre dizolvarea barierei dintre Voi și noi, frați de un cuget întru toate, barieră care aducea necaz și sminteală mare spre foarte marea pagubă a toată Biserica și a mărturiei comune contemporane a Ortodoxiei, care a existat până acum. Înălțăm laolaltă doxologie și laudă din partea Preasfintei noastre Biserici apostolice a Greciei, Cârmuitorului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a readus la comuniunea dintâi, redând (noi) Preafericirii Voastre îmbrățișarea frățească a dragostei și întinzându-vă dreapta comuniunii bisericești.
În această privință, dorindu-vă, ca Domnul, pacea noastră, „Care a făcut cele două una și a dezlegat zidul din mijloc al despărțirii” (Ef. 2: 14), „să vă dea să cugetați același lucru întreolaltă” (Rom. 15: 5) totdeauna și să dăruiască o slujire de Întâistătător cu mulți ani, mult roditoare și cu bune roade, spre binele Preasfintei Biserici soră a Ucrainei și spre desăvârșita ei unitate, care este clătinată din greu de furtună, izbăvire și restabilire a păcii ei depline, a liniștii și bunei stări, spre slava lui Dumnezeu și a Ortodoxiei din lume, vă îmbrățișăm pe Preafericirea Voastră, frate drag, cu sărutare sfântă și semnăm,
Ieronim, Înaintestătător al Atenei, iubit frate în Hristos (scris de mână)
Atena 21 octombrie 2019
https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32652-o-arxiepiskopos-ieronumos-anagnorise-kai-episima-tin-ekklisia-tis-oukranias
Vă recomandăm și
Părintele Caius Negrea anunță întreruperea pomenirii episcopului Lucian al Caransebeșului
Episcopul eretic Lucian al Caransebeșului declanșează persecuția împotriva părintelui mărturisitor Nectarie, care i-a întrerupt pomenirea
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Rugăciunea comună peste noapte la Vatican la care participă ereticul Papă Francisc, pseudopatriarhul Bartolomeu și alte ordine religioase
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Dumnezeu e viu în fiecare poruncă, prin puterea harului Lui. „Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale”, spune Sfântul Marcu Ascetul. Dumnezeu îi ajută pe toți cei care se străduiesc să țină poruncile Lui. Că Dumnezeu rămâne în noi știm prin Duhul, pe care El ni L-a dat. Acest lucru înseamnă că un creștin nu este niciodată singur, dar că el trăiește și lucrează împreună cu Dumnezeu, cel in Treime slavit.
Arhiepiscopul Ieronim, a semnat in termeni plini de afectiune, recunoasterea structurii schismatice, consfintita astfel ca Biserica Autocefala a Ucrainei, egala in drepturi cu toate celelalte Biserici Locale.
Este tulburator, de neconceput!
Biserica Greciei a devenit SCHISMATICA, prin comuniunea canonica si liturgica cu schismaticii si pomenirea pseudo Mitropolitului Epifanie in diptice. Sfintele canoane condamnă pe cei care primesc în comuniune de rugăciune și ajung la conslujire cu cei caterisiți și excomunicați (10, 11, 12 apost., 5 Sin. I Ec., 2 Antiohia ș.a.).
Anaxios! Anaxios! Anaxios!
Noua „Biserica” uneste in interiorul ei pe afurisitii, nehirotonitii(laicii!), excomunicatii ucrainieni, filo catolici, filouniati, filonazisti, cei care au initiat smulgerea prin forta a Bisericilor de la Biserica Canonica Ucrainieana, aflata sub conducerea Prea Fericitului Onufrie, lovind, umilind, prin violenta si nenumarate persecutii, Preoti si dreptcredinciosi!
Unde este bărbăția creștină, curajul și statornicia în adevărul lui Hristos a Mitropolitilor Bisericii Greciei?
Domnul să ii împuternicească în lupta lor mărturisitoare cu rugăciunile Sfinților Marcu al Efesului și Grigorie Palama, ale Cuviosului Maxim Mărturisitorul, pe ceilalti intaistatatori ai Bisericilor Ortodoxe Locale sa nu recunoasca gruparea schismatica a lui Epifanie!!
Sunt in continuare dezamagita si profund indurerata de modul in care mintile intelepte, cunoscatoare a tainelor Invataturilor Sf.Parinti, a Sf.Canoane, care constituie Sinodul BOG, prin decizia de recunoastere a structurii schismatice a lui Epifanie, au infipt un hanger(nu intamplator folosesc acest termen), in spatele Mitropolitului Onufrie, Intaistatatorul de drept al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, recunoscut de Fanar si toti Primatii BOL.
Fanarul a recunoscut ca harică hirotonirea schismaticilor; i-a acceptat în Biserică fără pocăință și chiar fără audiența apelului lor (examinarea apelului implică un anumit proces cu audierea obligatorie a opiniilor părților, în acest caz a Patriarhiei Moscovei și a lui Filaret Denisenko, dar acest lucru nu a fost înfăptuit);
și-a alipit mitropolia Kievului din 1686 fără nici un fel de tratative pe această temă, fie și formale, cu Patriarhia Moscovei și cu Biserica Ortodoxă Ucraineană; a acordat autocefalie unui grup de schismatici care se află pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Locale.
Toate aceste samavolnicii miselesti au fost acceptate de Arhiepiscopul Ieronim si de cei care sunt in acord cu el, ametiti de naluca vatamatoare de constiinte a etnofiletismului, de ascunse dorinte narcisiste, de dominatie si putere.
Nu există justificări teologice și canonice pentru aceste decizii. Sfintele canoane le permit patriarhilor Constantinopolului să accepte apelurile clerului Bisericii lor și să acorde autocefalia numai acelor structuri bisericești care fac parte din Patriarhia Constantinopolului. Recunoașterea ca fiind harică „hitoronirea” lui Epifanie Dumenko și a „episcopatului” său în general trece dincolo de sfera Ortodoxiei.
Deciziile anticanonice ale Fanarului pot fi acceptate doar într-un singur caz: recunoașterea supremației Constantinopolului în toată Ortodoxia. Anume conform acestui criteriu s-a produs dezbinarea si s-a adancit schisma.
Prin urmare problema nu a fost in mod principial recunoaterea ca Biserica a structurii schismatice ucrainiene, ci recunoasterea PseudoPatriarhului Bartolomeu ca si conducator absolut al Ortodoxiei, un papa cu puteri nelimitate, a carui decizii trebuie ascultate fara discutie. Eticheta dupa care isi conduce viata este mentinuta ca o oglinda in care sa-si vada reflectata o imagine corecta. Totusi, autoamagirea n-ar fi necesara daca cel rau n-ar fi constient atat de bine cat si de rau. Mintim doar atunci cand incercam sa acoperim ceva despre care stim ca este necinstit, miselesc, vatamator, inselator si neconform cu Adevarul.
Din scrisorile adresate de catre Primatul BOG, Ieronim, schismaticului Epifanie, constatam cu uimire ca decizia luata a fost din convingere, din supunere absoluta fata de ereticul papa Bartolomeu, si nu pentru ca ar fi fost amenuintat cu pistolul la tâmplă de stapanii intunecati masonico-sionisti sau de americani. Nici vorba!
„Am trimis personal Preafericirii Voastre sincerele noastre felicitări, ale Sfintei Ierarhii și ale clerulului evlavios, felicitările poporului iubitor de Dumnezeu al Sfintei Biserici a Greciei și urările noastre ca lumina și sprijinul Sfintei Treimi Trinității să vă ajute în îndeplinirea îndatoririlor Dvs. noi și depline în calitate de Primat al Bisericii Ucrainene”, a scris Arhiepiscopul Atenei și al întregii Greciei Ieronim II, lui Epifanie in decembrie 2018.
„Ne bucurăm de vestea bună şi de faptul că aspirațiile și acțiunile comune au avut succes și că este depăşită bariera care a stat între voi și noi, frați ortodocși în toate, bariera care ne-a despărțit, provocând dureri, scandaluri majore și o daună mare pentru întreaga Biserică și mărturisirii comune Ortodoxiei în lumea contemporană”, mai spune Primatul schismatic, Ieronim, maestru al deghizarii si manipularii, aidoma mentorului sau, Bartolomeu.
În scrisoarea sa, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Greciei Ieronim i-a dorit capului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei să „elibereze complet Biserica Ucrainei de neliniştea care a tulburat-o, distrugându-i unitatea, și să restabilească pacea deplină, liniștea, stabilitatea întru slava lui Dumnezeu și a întregii Ortodoxii”.
Anaxios!Anaxios!Anaxios! sunt singurele cuvinte pe care le pot adresa Arhiepiscopului Ieronim si Mitropolitilor care au acceptat recunoasterea schismaticilor drept egali cu Intaistatatorii BOL, cei care se fac vinovati de dezbinare, tulburari, persecutii si violente in Ucraina mai mari decat cele de pana acum, de ravasirea constiintelor ortodocsilor de buna credinta din intreaga lume.
Traim vremuri de cumplita apostazie, cand Biserica lui Hristos se clatina din temelii, in timp ce sinodul BOR, in tacere cauta momentul anuntului de recunoastere a structurii schismaticilor ucrainieni,
Probabil inainte de marea Sarbatoare a Craciunului!
O parte din ortodocsii care se cred evlaviosi, nu sunt atenti la tot ce se intampla, isi vad mai departe de desartaciunile zilnice, neluand seama ca Domnul ne priveste!
„Vălmășagul gândurilor este starea duhurilor căzute. Mintea noastră se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită Se poate sălășlui Dumnezeu cel Unul.”
Sa cumpanim bine bunatatea cu intelepciunea si smerenia, pentru a nu deveni mai indaratnici si mai incapatanati decat vechii evrei.
„Hristos a plecat din Europa precum odinioară din Gadara, la dorința gadarenilor. Dar după ce El s-a îndepărtat, a venit războiul, nenorocirea, groaza, năruirea, nimicirea. S-a întors în Europa barbarismul precreștin avar, hun, longobard, african, de o sută de ori mai cumplit. Hristos și-a luat Crucea și harul Său și s-a îndepărtat. Au rămas întunericul și duhoarea.”[Sf.Nicolae Velimirovici]
Schisma dezlantuita de ereticul Bartolomeu se apropie de noi cu pasi repezi.
Aflam cu mahnire si ingrijorare crescanda, despre o primejdioasa amagire, indusa poporului naiv si ametit, prin promovarea Conferintelor SuperTeach, in care este antrenata MMB, prin Școala ortodoxă Varlaam Mitropolitul, Pr.C.Necula si Institutul Arbinger(USA), „lider mondial în schimbarea de mentalitate”,cum se afirmă pe siteul oficial al reprezentanței. Specializat în cultură organizațională și consultanță în afaceri, Institutul Arbinger este fondat de C. Terry Warner, profesor la Brigham Young University (din Utah) și membru al sectei mormonilor. De altfel, Institutul-mamă este condus în prezent tot de un mormon – James L. Ferrell, și, din informațiile noastre, vorbitorii din partea Arbinger la conferințele SuperTeach din 2019 sunt tot mormoni. Printre „fețele” Arbinger se numără și foști membri ai armatei SUA cu experiență în zona serviciilor secrete americane. Apar nume notorii politice, oameni de televiziune, promotori ai educației sexuale și a „învățăturilor” despre diversitatea orientărilor sexuale, combatanti activi ai referendumului anti-casatorie. Institutul funcționează ca un „cult” (ca o sectă) și teoriile despre „mentalitatea deschisă” provin doar de la Universitatea din Utah (mormonă). Nu putem să nu ne întrebăm, pornind de aici, cum e posibil ca astfel de teorii ambigue și nu foarte științifice, de sorgine mormonă, care au ca funcție exercitarea unui control mai eficient asupra elevilor și asupra angajaților, pentru a-i face mai conformiști obiectivelor venite de sus, de la leader, să devină viziunea de bază a unei școli ortodoxe și proiect național de training pentru profesori, promovat, cel puțin anul trecut, inclusiv pe portalul Doxologia sau în Ziarul Lumina?
Cum e posibil ca activiști politici extremi, adversari înverșunați ai referendumului pentru căsătorie, oameni care, apropo de „mentalitatea deschisă” și de „auto-amăgire”, sunt vârfuri ale propagandei mincinoase și dezbinatoare care a devastat țara în ultimii ani, să se afișeze în proiecte care sunt legate instituțional, chiar dacă indirect, de MMB?
Teoriile inacceptabile promovate, de sorginte mormona, de o serie de activisti ai urii, aliati ai diversitatii cu mentalitate deschisa, nu pot fi aplicate intr-un liceu ortodox, sub umbrela institutionala a BOR.
„Atentie la verosimil, fiindca minciuna incearca sa fie verosimila. Dumnezeu nu incearca sa fie verosimil, ne spune lucruri incredibile, dar adevarate. Adevarul se apara pe sine singur, minciuna trebuie sa apara ca adevar ca sa fie credibila”, spunea un cinstit slujitor al lui Hristos.
Locația principală a operațiunilor NSA – celebrul serviciu american de spionaj devoalat de Edward Snowden pentru supravegherea electronică orwelliană a cetățenilor americani și nu numai – se află în Utah, capitala mormonilor. Potrivit Der Spiegel, locația pentru servere nu a fost aleasă întâmplător. Utah găzduiește cel mai mare număr de mormoni din lume. Comunitatea religioasă și foarte patriotică își trimite tinerii în toată lumea ca misionari – și mulți sunt recrutați de Armata Gărzii Naționale din Utah, a cărei Brigadă de Servicii Secrete Militare folosește 1.600 de lingviști. NSA are acces nelimitat la acești lingviști, iar un insider crede că aceștia sunt folosiți la „analizarea telecomunicațiilor internaționale”.