După Trei Sfinţi, 7 motive de sărbătoare la Întâmpinarea Domnului
La 3 zile de la sărbătoarea celor Trei Sfinți Ierarhi şi la 40 de zile de la Nașterea Domnului, avem parte de prima sărbătoare a lunii februarie după calendarul nou, o zi de Praznic Împărătesc.
Sărbătoarea din 2/15 februarie, se referă la un pasaj al Noului Testament care ilustrează cum pruncul Iisus este adus, după 40 de zile de la Naştere, spre închinare, la templul din Ierusalim.
Cu această ocazie, Simeon (care fusese legat de Dumnezeu de mai bine de 3 secole să nu moară până ce nu Îl va vedea pe Mesia) şi proorociţa Ana, (o bătrână care vesteşte tuturor că Iisus este Dumnezeu, Cel Care a făcut cerul şi pământul) fac profeţii legate de noua religie care va schimba lumea, creştinismul. Proorocița Ana este cinstită mâine, pe 3/16 feb.
Există mai multe semnificaţii ale sărbătorii
- Iisus este Cel Care a împlinit profeţiile Vechiului Testament, fiind iudeu (evreu) şi încununând drumul credinţei făcut de drepţii Vechiului Testament, completând Legea Veche cu Legea Nouă. Azi, noi, creştinii ortodocşi, sărbătorim continuitatea credinţei. Pe de-o parte, credinţa drepţilor Vechiului Testament, iar pe de altă parte, credincioşia lui Dumnezeu faţă de poprul Său. Înainte însă de a aduce noua credinţă, Iisus S-a supus tradiţiilor şi obiceiurile Vechiului Testament. Pentru mărturisirea acestui adevăr, a fost ucis cu pietre Sf. Ştefan, întâiul mucenic al creştinismului.
- Iisus Hristos este numit de Simeon lumina ce risipeşte întunericul: „Acum slobozeşte [eliberează] pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32).
Simeon mărturiseşte că Îl recunoaşte pe Iisus Hristos ca Cel Care va risipi moartea păcatului prin sfărâmarea porţilor iadului. Până la moartea lui Hristos, adică în 33 e.n., toate sufletele, inclusiv ale drepţilor, ajungeau direct în iad, pe când în rai nu erau suflete (Vechiul Testament ne spune că singurii care au fost luaţi de Domnul de pe Pământ cât încă erau în viaţă sunt Ilie şi Enoh, care nu au murit niciodată – şi care se vor întoarce pe Pământ în timpul Apocalipsei).
Odată cu moartea lui Hristos, sufletele oamenilor care mureau erau (şi sunt, în continuare) cercetate şi, în funcţie de starea în care se găseau şi faptele pe care le-au făcut în viaţă, pot ajunge în rai sau în iad, după judecata particulară.
- Astăzi sărbătorim Taina Sfintei Împărtăşanii, întrucât creştinii au accesul la o împărtăşire cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, nu doar una în chip simbolic, aşa cum i s-a întâmplat lui Simeon. Hristos, prin întrupare, a căpătat fire omenească şi a fost ispitit, dar a rezistat ispitei. Prin împărtăşirea cu El, primim şi noi ajutor în a înfrânge ispitele. Mai multe despre această semnificaţie şi nu numai, citeşte în predica aceasta.
- Astăzi sărbătorim chipul lui Hristos în fiecare om. A înâmpina pe cineva înseamnă a vedea adâncul celui pe care îl întâmpini. Conform tradiţiei ortodoxe, în sufletul fiecărui om, se regăseşte într-o formă sau alta, mai mult sau mai puţin, chipul lui Hristos. Mai multe despre această semnificaţie şi nu numai, citeşte în predica aceasta.
- Maria, Maica Domnului, este un exemplu, ca femeie, pentru regula de a respecta cele 40 de zile înainte de a intra în biserică.
- Tot în aceasta zi cinstim icoana Maicii Domnului numita „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profetia lui Simeon„.
Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus și cu șapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stânga, trei din dreapta și una de jos. O icoană asemănătoare numită „Cele șapte săbii” (sărbătorită în 13 august) înfățișează trei săbii din stânga și patru din dreapta.
Icoana „Profeția lui Simeon” simbolizează împlinirea profeției de către dreptul Simeon și anume: „și prin sufletul tău va trece sabie .” (Luca 2:35).
- Tot astăzi se sărbătoreşte minunea istorică petrecută de această zi, pe vremea împăratului Iustinian – vezi mai jos detalii.
De Ștefan Alexandrescu
Din sinaxar citire
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de Sfinții Ierarhi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) și Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbatoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea, când a început să fie sărbătorită şi la Roma.
În anul 528, în timpul împaratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulți oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit și altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorând mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferințe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului și ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, Biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulți imnografi ai Bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea și Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.
Cugetare a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici
Ce mare este în ceruri slava Sfântului și Dreptului Simeon, cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viața Sfântului Petru Athonitul, care se sărbătorește la 12 iunie. Fiind comandant de oști, Petru a fost luat prizonier și aruncat în temniță în cetatea Samara de pe malul râului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se rugă cu lacrimi Sfântului Nicolae să-L roage pe Dumnezeu să-l scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o. Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară şi cu Sfântul Ioan Botezătorul. Petru a ascultat şi a început să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon. Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur. Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţă şi să te faci monah? La aceasta, Petru a răspuns: Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizând uşa temniţei, Sfântul l-a scos pe Petru afară.
(Sf. Nicolae Velimirovici, “Proloagele de la Ohrida“, vol. I, Editura Cartea Ortodoxa, Editura Egumenita, 2005)
Despre autor
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.