Să nu credeți că noi, cei îngrădiți de erezia ecumenismului legiferată la minciuno-sinodul din Creta, dorim discreditarea cuiva sau că luptăm împotriva fiilor Bisericii Ortodoxe. Întotdeauna, în Biserică, au existat frământări, mai ales atunci când au apărut învățături greșite. Tăcerea în astfel de vremuri înseamnă necredință („a treia formă de ateism” – Sfântul Grigorie Palama) sau chiar trădare. Dacă am urmări cu atenție aceste polemici și neînțelegeri, am vedea că în urma lor a reînviat o teologie a Bisericii care trebuie luată în seamă în aceste vremuri de apostazie. Un teolog bulgar, prezent anul acesta la o sinaxă din Grecia, organizată de părintele Theodoros Zisis, a prezentat un referat în care scotea în evidență ideea că sinodul din Creta are meritul, pe de o parte, prin hotărârile eretice luate, de a începe lupta împotriva ecumenismului, iar pe de altă parte, de a-i scoate din Biserică pe extremiștii potrivnici învățăturilor sănătoase și echilibrate.
Așadar, pericolul și sminteala nu sunt discuțiile și polemicile (vedem în Sfânta Scriptură că și între Sfinții Apostoli Petru și Pavel au existat neînțelegeri, și în întreaga istorie bisericească găsim numeroase exemple), ci:
1. Propovăduirea ereziei ecumenismului și încălcarea Sfintelor Canoane și învățăturile ale Sfinților Părinți;
2. Extremismul unora și forma pătimașă de „mărturisire”;
3. Tăcerea (starea de căldicel) ca părtășie și complicitate la apostazie;
Așadar, un creștin ortodox nu se smintește de aceste polemici, ci ia ceea ce este bun pentru mântuire și participă la discuții cu duh de pace, smerenie și dragoste la zidirea semenilor săi.
Gândiți-vă, totodată, că sunt foarte mulți care dezinformează și asmut „spiritele” pentru ca să se creadă că noi, cei care ne-am îngrădit corect și canonic de erezie, am fi niște diversioniști sau potrivnici Bisericii Ortodoxe. Să nu fie!
Vă recomandăm și
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Mărturisire publică antiecumenistă a părintelui Caius Negrea împotriva „săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creștinilor” în Episcopia Caransebeșului
Emisiune-document despre rezistența ortodoxă românească contra ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.