Biserica prăznuiește astăzi pe Sfântul Nectarie de la Eghina, episcopul Pentapolei, mare făcător de minuni și vindecător a multe boli, teolog desăvârșit, care a îmbinat știința de carte cu trăirea duhovnicească a teologiei.
Într-un volum de Învățături, vorbind despre discernământ, sfântul Nectarie sfătuiește:
Vă sfătuiesc să aveți în toate discernământ și înțelepciune. Feriți-vă de extreme. Nevoința trebuie să se facă cu măsură. Cel ce nu are virtuți mari și se nevoiește asemenea celor desăvârșiți, vrând să trăiască cu asprime, precum Sfinții Asceți, se primejduiește să fie luat în stăpânire de mândrie și să cadă. Pentru aceasta umblați cu discernământ și nu vă irosiți timpul prin osteneli fără măsură. Amintiți-vă că nevoința trupească este un simplu ajutor al sufletului ca să ajungă la desăvârșire. Pentru a ajunge la desăvârșire este nevoie mai ales de nevoința sufletului.
Nu întindeți coarda peste măsură. Să știți că nu puteți să Îl zoriți pe Dumnezeu să vă dea darurile Sale. Dă atunci când vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.
Nu căutați să ajungeți la măsuri înalte, prin nevoințe mari, fără să aveți virtuți, pentru că vă primejduiți să cădeți în înșelare din pricina mândriei și a îndrăznelii. Cel ce vrea harisme și stări duhovnicești înalte, fiind încă împovărat de patimi, ca un fără minte și mândru, cade în înșelare. Mai înainte de toate trebuie să se nevoiască pentru curățirea sa. Dumnezeiescul Har dăruiește harismele ca o răsplată, celor ce s-au curățit de patimi. Îi cercetează fără zgomot și în ceasul în care nu se gândesc[1].
Despre păcatul mândriei, același sfânt spune:
Mândria minții este mândria satanică, care îl tăgăduiește pe Dumnezeu și Îl hulește pe Duhul Sfânt. Din această pricină se vindecă foarte greu. Este un întuneric adânc, care împiedică ochii sufletului să vadă lumina care se află înlăuntrul său și care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.
Mândria inimii însă nu este rod al mândriei drăcești, ci ia naștere din diferite stări și întâmplări: bogăție, slavă, cinstire, daruri sufletești și trupești (inteligență, frumusețe, putere, îndemânare și altele). Toate acestea îi fac pe oamenii lipsiți de minte să devină trufași, înfumurați, însă fără să ajungă atei. Aceștia de multe ori sunt miluiți de Dumnezeu, înțelepțiți și îndreptați. Inima lor se smerește, încetează să mai caute slava deșartă și, astfel, se tămăduiesc[2].
Aceste cuvinte duhovnicești se potrivesc ca un diagnostic celui care dorește să înțeleagă cum au ajuns cei din gruparea nepomenitorilor condusă de monahul Sava în căderea schismatică în care se află.
Mândria care i-a cuprins pe cei ce au urmat sfaturile monahului Sava se datorează înșelării în care au căzut, închipuindu-și că practică nevoința Sfinților Părinți în materie de credință, fără a avea însă în vreun fel virtuțile necesare pentru ca mintea și inima lor să nu cadă în mândrie. Aprinzându-se de o râvnă pentru apărarea dreptei credințe, care în sine este foarte lăudabilă, dacă este dublată de discernământ, cei ce l-au urmat pe monahul Sava în lupta sa au căzut în înșelare, tocmai pentru că le-au lipsit virtuțile care să susțină astfel de râvnă: smerenia, dragostea față de aproapele și, nu în ultimul, rând știința de carte.
Despre astfel de înșelare vorbește și sfântul Isaia din Sketis, care recomanda monahilor să nu se apuce să imite virtuțile cele sublime ale Sfinților, dacă nu sunt pregătiți:
Dacă ești începător și nu ți-ai făcut rob din trup, atunci când auzi despre virtuțile sublime ale Părinților, nu le urma, sperând că le obții ușor, pentru că nu vin la tine, dacă nu cultivi mai întâi pământul. Dacă cultivi pământul, vor veni ele la tine[3].
Încercând să îi imite pe Sfinții Părinți ai Bisericii care au luptat împotriva ereziei, fără a cultiva însă pământul cu virtuțile acelora, ucenicii monahului Sava au crescut pe acest pământ spinii și pălămida mândriei, radicalismului și urei desăvârșite față de cei ce nu urmează calea pe care monahul atonit le-a trasat-o lor.
Există undeva în Tratatul de preoție al Sfântului Ioan Gură de Aur un îndemn adresat preoților de a nu discuta chestiunile dogmatice subtile cu poporul de rând, pentru ca lipsa de pregătire teologică a unora să nu creeze sminteli grave și păguboase spre mântuire. Rezultatul neascultării acestui sfat se vede pe toate siteurile pe care le analizăm mai jos. Nu îmi este în acest moment la îndemână acel sfat al marelui cuvântător creștin. Imediat ce îl găsesc îl voi publica.
Cine sunt “învățătorii de lege” ai “patristicilor” “acriviști”?
După ce s-au separat de toată lumea, adepții grupării monahului Sava au început să publice tot felul de materiale pe internet, pe o puzderie de siteuri apărute din senin.
Cine sunt acești autori ai siteurilor respective? Nu se știe. Cei mai mulți sunt anonimi. Îi unește însă o ignoranță crasă în materie teologică (și nu numai) și o ură desăvârșită față de cei ce mărturisesc împotriva ereziei într-un duh patristic. Tema obsesivă a acestor oameni este „pseudoteologul”, „teologul autointitulat” Mihai-Silviu Chirilă, cu care aceștia se războiesc de un an de zile, de când au uitat cu totul de lupta contra ecumenismului.
Este de presupus că toți aceștia scriu cu binecuvântarea duhovnicilor lor, participanți la întâlnirile schismatice de la Roman-Satu Mare-Mestecăniș. Se poate ca pe unele dintre aceste siteuri să publice și duhovnicii respectivi.
Unii dintre autori și chiar proprietari de astfel de siteuri sunt oameni care și-au părăsit duhovnicii pentru că i-au judecat a nu fi pe placul lor în materie de “acrivie”, adică nu le-a plăcut faptul că acei duhovnici practicau calea împărătească a mărturisirii pătristice corecte teologic. Unii dintre duhovnicii părăsiți și batjocoriți astfel sunt adevărați martiri ai luptei antiecumeniste, bătuți, agresați, caterisiți, dați în judecată, evacuați, denigrați etc.
La rândul lor, unii dintre duhovnicii care binecuvântează astfel de siteuri sunt în linia a doua și a treia a luptei, în spatele frontului, apărați de orice intemperii, nederanjați de episcopi, netârâți prin tribunale, neexecutați silit, nebătuți, neînjurați, adulați ca eroi ai Ortodoxiei și cu timp la dispoziție berechet să dea tot felul de verdicte și anateme celor ce nu sunt de acord cu linia pe care merg. În loc să plece genunchii la icoana Sfântului Nectarie să le găsească ceva mai bun de făcut. Unii nici măcar nu și-au făcut până în acest moment mărturisirea de întrerupere a pomenirii ierarhului.
Cei ce și-au părăsit duhovnicii se disting printr-o ură cumplită manifestată față de foștii duhovnici. Aceasta răzbate din tot ce scriu pe internet. Există cel puțin un caz, după părerea mea, clinic, al unui cetățean care scrie niște elucubrații ce nu pot fi debitate de o minte fără probleme medicale.
Să începem a da răspunsul la această întrebare cu câteva ilustrații ale nivelului de pregătire intelectuală al celor care mâzgâlesc paginile internetului, cerând poporului să îi creadă ca pe niște adevărați “învățători de lege” ce se pretind a fi. Precizez că am decis să nu dau linkuri la aceste siteuri sau măcar să scriu despre ce siteuri este vorba tocmai pentru a nu face publicitate unor asemenea pagini și a nu atrage în cădere și pe alți credincioși.
Mai întâi, prezentăm de pe siteul specializat în batjocorirea marilor duhovnici, coordonat, după spusele celor de la OrtodoxINFO, de ieromonahii Spiridon Roșu și Xenofont Horga (care par a fi patroni ai multor dintre aceste fițuici) un exemplu de ură viscerală combinată cu/izvorâtă dintr-un analfabetism funciar.
Această greșeală gramaticală grosieră („crează” în loc de „creează”) le-a fost semnalată editorilor semidocți ai siteului respectiv pe Facebook, pe pagina unuia dintre cei ce colportează asiduu producțiile lor, dar ea a rămas neatinsă. Probabil de frica “uneltirilor viclenilor neobosiți” despre care se vorbește în “update”.
Ipocrizia autorilor se vădește în faptul că, deși îl numesc pe preotul Matei Vulcănescu „părintele”, mai jos îl numesc indirect „viclean neobosit”. Tot articolul de mai sus este o încercare disperată, nereușită, de a da un răspuns cât de cât articulat celor două articole ale siteului nostru:
Ca să îi cităm pe autorii postării, departe de a aduce vreo clarificare la ce au spus Sfântul Atanasie cel Mare și Gheronda Gavriil, materialul lor „crează confuzie”. Așa cum confuzie „crează” toată atitudinea monahului Sava și a adepților săi.
Pe același site, neștiința de carte a scriitorilor ne face să credem că “ierarhii care practică și acceptă ecumenismul îi urmează astfel pe Sfinții Părinți”. Cel puțin așa scrie în titlul mincinos al fițuicii. De remarcat în acest titlu obsesia grupului Sava de a se scuza de schismă. Atunci când ierarhii îi acuzau prin hotărârile de caterisire (ale celor care au ieșit în prima liniei a luptei și și-au asumat caterisirea) că sunt schismatici, acești preoți nu aveau nicio tresărire, deoarece știau că acuzația este neîntemeiată. Atunci când le atragem noi atenția că au căzut în schismă se dezvinovățesc de dimineață până seara, deoarece știu că noi, spre deosebire de ierarhii ecumeniști, avem dreptate.
Continuăm periplul prin întunericul minții celor care s-au autointitulat “cei patristici” cu un titlu halucinant, în care niște agramați, după ce pun virgula între subiect și predicat, au obrăznicia să îl acuze pe mitropolitul Serafim al Pireului că… ar fi ignorant în materie de Ortodoxie.
Tot pe același site vedem un articolaș în care se vădește gândirea schismatică a grupului Sava, care, după ce s-a rupt de toată Biserica Ortodoxă, și-a creat iluzia că ei ar constitui “turma cea mică” din vremurile apocaliptice. Ceea ce nu știu ei este că toți schismaticii lumii trăiesc aceeași iluzie.
Aceeași obrăznicie o vedem și pe alt site, unde profesorul protoprezbiter Teodoros Zisis, o somitate mondială în materie de teologie, este considerat un “calomniator demagog și instigator împotriva Adevărului”.
Exemple de acest fel putem oferi la nesfârșit, deoarece, pentru a da impresia că sunt numeroși și puternici, mulți dintre adepții grupului Sava și-au creat astfel de fițuici electronice de pe care insultă cu o ură demonică pe cei ce nu doresc să meargă în afara Bisericii alături de ei. Am lăsat la o parte siteul preotului Staicu, locotenentul monahului atonit, destul de cunoscut pentru calomniile sale, pentru neadevărurile rostite pe publicația sa electronică. Considerăm că exemplele prezentate sunt suficiente pentru a arăta ce înșelare îi cuprinde pe cei ce, lipsiți de virtuți, au început să practice nevoința acriviei în materie de credință, ajungând să se considere urmași ai Sfinților Părinți, creștinii ultimelor zile, ultimii ortodocși rămași etc.
Victimizarea pe care o practică grupul Sava, mai ales după ce siteul nostru a publicat în exclusivitate un interviu cu Gheronda Gavriil, în care marele duhovnic arată care este calea împărătească a luptei, nu va putea ține loc de adevăr prea mult timp. Mai devreme sau mai târziu, mulți dintre cei înșelați de minciunoacrivia grupului se vor trezi. Cei de la Rădeni încep deja să o facă. Vor urma și alții.
În mâinile unor oameni cu astfel de pregătire și înțelegere a lucrurilor duhovnicești își pun destul de mulți destinul și viața veșnică. Oare nu este riscant să trăiască atât de periculos?
„Roadele” înșelării grupului Sava
Cea mai gravă consecință a acestei înșelări a grupului Sava o trăim pe viu atunci când încercăm să ne adresăm poporului credincios, pe care dorim să îl convingem să se implice în lupta contra ecumenismului.
În timp ce adepții grupului Sava sunt într-o acțiune continuă de dezicere de toți pe care îi consideră necurați în credință și de afirmare a propriei „purități patristice”, portalul Mărturisirea Ortodoxă este implicat de câteva săptămâni într-o campanie de promovare a unor articole, cu scopul de a determina o reacție a populației față de sinodul din Creta.
Avantajul cel mare al campaniei noastre este că articolele și chemările noastre au ajuns la foarte mulți dintre pomenitori, oameni care, în marea lor majoritate, habar nu aveau despre Creta, despre ecumenism. Reacțiile acestora au fost diferite. Unii au acceptat mesajul, după cum se poate vedea pe pagina de Facebook a siteului, alții au preferat să ne critice și să rămână de partea ierarhiei căzute în erezie.
Am găsit cazuri de ecumeniști curați, care propovăduiau idealurile mincinoase ale ecumenismului, acuzându-ne că ne-am fi pus în slujba… rușilor (acuza clasică a celor ce vor să scape de explicațiile necesare pentru trădarea din Creta), că am ieșit din Biserică etc. Aceia pot fi numiți eretici în cuget, deoarece trăiesc, propovăduiesc și apără erezia probabil cu mult înainte de Creta.
Au existat și unii care știau despre lupta noastră și care ne-au reproșat tocmai aspectul de sectă al mișcării nepomenitorilor, faptul că ei se consideră singurii virtuoși, că îi disprețuiesc și îi consideră eretici pe ceilalți, faptul că au ieșit în afara Bisericii etc. Adică ne reproșau exact ce a făcut monahul Sava în România.
Campania de convingere a acestor oameni nu va fi deloc ușoară sau de scurtă durată. Pentru ca lupta antiecumenistă să aibă câștig de cauză, marea masă a ortodocșilor români trebuie cooptată în acest efort. Ridicarea poporului până la urmă o va face (sau nu) Dumnezeu, când va considera de cuviință. Un singur lucru e sigur: ea nu se va face prin intermediul propagandei schismatice a adepților monahului Sava și a scriitorilor lor amatori de pe internet.
Toți cei cărora le vorbește astăzi Sfântul Nectarie, a cărui pomenire o săvârșim, se îndreaptă spre catastrofa teologică a preotului Ioan Miron și a celor câțiva adepți ai săi. Diferența este că părintele Ioan a mers cu pas mai grăbit spre destinație. Dar destinația e aceeași și părintele ardelean îi așteaptă cu siguranță și pe cei rămași un pic în urma sa cu baptiseriul pregătit pentru a-i introduce în „adevărata Biserică Ortodoxă”.
Sfinte Nectarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!
Note:
[1] Sfântul Nectarei al Pentapolei, Învățături, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 25-26.
[2] Idem, p. 27.
[3] Isaia din Sketis, Omilii ascetice, 60, Omilia 4.
Despre autor
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Ca si atitudine veninoasa nu va deosebiti prin nimic de cel care acuza pe marii duhovnici de lipsa de acrivie sau alte scaderi reale sau nu. Cat priveste elucubratiile pe care le tot reiterati cu privire la cei doi preoti -Ieromonahul Xenofont si Ieromonahul Spiridon- nu stiu cum de nu vi-i frica de mânia lui Dumnezeu. Sunteti neobosit in aceasta directie, se pare. Site-ul nu merita citit. Nu asta este atitudinea unui ortodox. Toti avem scaderi. Intorceti-va atacul spre cei ce au ramas la ecumenisti, nefacand nimic pentru a se opune acestei erezii, si nu mai atacati pe cei ce au facut ceva( oricat de putin) impotriva ecumenismului. Chiar credeti ca toti suntem orbi?
Un cetățean s-a exprimat foarte neplăcut surprins că facem mereu referiri la preoții Xenofont și Spiridon, coordonatori ai unora dintre siteurile la care fac referire în acest articol. Domnia sa a sugerat să mă îndrept împotriva ecumeniștilor și să nu mai scriu despre cei ce „au făcut câte ceva” în lupta aceasta.
Domnule Stere,
1. cât timp ieromonahii Xenofont și Spiridon continuă să activeze pe internet prin aceste siteuri e datoria mea să analizez producțiile sfințiilor lor. Că nu vă place dumneavoastră faptul că nu sunt de acord cu ideile exprimate pe acele siteuri nu înseamnă că ar trebui să încetez să mai scriu. Dimpotrivă. Prin scrierile mele critice e posibil să îi ajut și pe acești ieromonahi să își îndrepteze erorile grave în care se află și îi duc și pe ucenicii sfințiilor lor.
2. vă rog să îmi spuneți și mie ce anume au făcut cei doi ieromonahi pentru lupta antiecumenistă? Eu știu (și știu lucrurile astea destul de bine) că nici măcar nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii ierarhului. Nu știu să fi făcut altceva, în afară de exprimarea unor opinii extremiste, de distrugerea Rădeniului ca bastion al Ortodoxiei antiecumeniste, de un „proces” inchizitorial rușinos la Roman împotriva cuiva care le-a fost alături și care nu a greșit nici față de ei, nici față de Ortodoxie (dacă tot vorbiți de atitudinea unui ortodox, aceea a fost atitudine de ortodox?), de promovarea unor idei profund schismatice, de smintirea părintelui Calinic Roman până în punctul în care bietul om a părăsit Rădeni. Mai știți dumneavoastră ceva demn de menționat? Eu, nu. A, ba da, stabilirea comuniunii cu episcopul schismatic Artemie din Serbia și încercarea de a-i convinge pe români că episcopul Artemie este ortodox, în ciuda faptului că a hirotonit horepiscopi de unul singur și împotriva voinței sinodului sârb, iar când i s-a cerut să renunțe la ei a refuzat. Mai adăugăm și batjocorirea părintelui Iustin, căruia îi datorează ceea ce sunt azi?
3. spre deosebire de dumneavoastră, de cei doi ieromonahi și de toată gruparea monahului Sava, siteul Mărturisirea Ortodoxă este puternic ancorat în lupta contra ecumenismului și a ecumeniștilor. O simplă lectură a paginilor sale vă va face să vă faceți ideea corectă. Spre deosebire de cei pe care îi apărați și care i-au condamnat pe „cei ce au rămas la ecumeniști” ca eretici, în manieră schismatică, siteul nostru și-a deschis paginile în primul rând spre aceștia, care sunt prioritatea noastră.
Mă întrebați dacă chiar cred că sunteți toți orbi. Răspunsul este: nu toți, doar cei ce urmați extremiști precum monahul Sava Lavriotul, ieromonahii Xenofont Horga sau Spiridon Roșu, preotul Staicu și încă câțiva.
Înțeleg că doare adevărul, dar el trebuie rostit. Înțeleg că vi se pare că siteul nu merită citit pentru că vă spulberă viziunile teologice care sunt departe de realitate.
Vă mulțumesc că l-ați citit totuși.
Cei care îi acuză pe marii duhovnici sunt cei doi ieromonahi cărora le luați apărarea. Dacă vreți să vedeți atitudine veninoasă, citiți fițuicile care publică absurditățile pe care le-am arătat eu mai sus, găsiți acolo atitudine veninoasă. Acest site are o atitudine decentă, nu calomniază, nu insultă, ci analizează teologic realitățile. Îmi pare rău dacă asta vă deranjează.
Faceti simple presupuneri cand spuneti ca cei doi ieromonahi ACTIVEAZA pe internet prin intermediul unor site uri. Sfintiile lor sunt duhovnici. Nu ACTIVEAZA pe internet asa cum o facei dvs si ” fratii dvs” de la un alt site. Parintele Calinic a plecat din alte motive pe care nu le spunem pentru ca nu vreau sa il judec. Si ca sa pastram cronologia evenimentelor, el a plecat dupa ce Parintele Spiridon a plecat de la Radeni. Si pr Calinic nu a plecat din motiv de sminteala.
Cei doi preoti au facut pentru lupta antiecumenista tot ceea ce poate face un preot si duhovnic ancorat in dreapta credinta.
Dar o sa ma opresc aici pentru ca dialogul cu dvs este un monolog. Sa va lumineze Dumnezzeu!
Puneți mâna și citiți siteurile și veți vedea că așa este cum spun eu. Cei doi activează pe internet, își exprimă producțiile direct sau prin ucenici. Sunt siteuri întregi care le reproduc opiniile schismatice.
PĂRINTELE CALINIC ROMAN A PLECAT DIN RĂDENI PENTRU CĂ A AUZIT IDEILE PROFUND SCHISMATICE ALE IEROMONAHULUI SPIRIDON. De unde știți dumneavoastră din ce motive a plecat părintele Calinic?
Cei doi nu au făcut nimic pentru lupta antiecumenistă. Nici măcar mărturisirea de întrerupere a pomenirii. Nu vă mai îmbătați cu apă rece. În ce dreaptă credință sunt ancorați? În ideologia schismatică conform căreia toți sunt eretici în afara de sfințiile lor? În colaborarea cu un fost episcop excomunicat de către Biserica Sîrbă pentru refuzul de a renunța la hirotonirea necanonică a unor horepiscopi pe care îi hirotonise fără acordul acesteia?
Să dea Domnul să mă lumineze în lupta aceasta, ceea ce vă doresc și dumneavoastră și le doresc și celor doi ieromonahi.
Îmi pare rău pentru sentimentele dumneavoastră, domnule Stere, dar eu nu am întrerupt pomenirea, nu le-am reproșat tuturor episcopilor BOR (spre deosebire de cei doi ieromonahi, care nici măcar nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii) că au greșit în Creta, trebuind să fiu foarte atent pentru ca nu cumva să fac cea mai mică greșeală și să îmi condamna sufletul la iad prin batjocorirea ierarhiei, pentru ca apoi să accept viziunile schismatice ale unora dintre cei ce au întrerupt pomenirea, doar pentru că dumneavoastră și alții ca dumneavoastră îi considerați infailibili.
Dacă vor să îi respect și să îi urmez, să fie ortodocși! Ceea ce în acest moment nu sunt.
Și să mai facă ceva, dacă nu doresc să apară pe Mărturisirea Ortodoxă: să le ceară ucenicilor sfințiilor lor să pună capăt campaniei nerușinate de batjocorire a noastră, a celor ce suntem, la rândul nostru, nepomenitori, deoarece noi nu am făcut niciun fel de compromis dogmatic cu erezia, iar unii dintre preoții care mărturisesc patristic echilibrat sunt, spre deosebire de sfințiile lor care nu suferă nicio supărare din partea nimănui, persecutați și amenințați cu închisoarea.
Cât timp își permit să ne calomnieze în fiecare zi, fie direct, fie prin ucenici, și mai și împrăștie tot felul de învățături schismatice, trebuie să luăm atitudine și vom lua atitudine.
Punctum. Mulțumesc pentru atenția acordată.
Comentariu postat pe site-ul celor doi monahi, de mine, acum puțin timp:
”„Canon” în greaca veche era o trestie folosită pe post de instrument de măsură, ca o riglă sau o ruletă. În aceeași greacă, „nomos” se spunea la lege. Sfintele Canoane erau date drept repere ce se aplicau contextualizat, nu orbește, ca niște legi eterne și neschimbabile. Există diferențe între Sfintele Canoane, ceea ce arată că ele se aplică contextualizat, nuanțat. Cine crede despre Canoane că sunt un cod de legi perfect coerent și etern în literă, se înșală amarnic.
Cel mai clar vedem, poate, la epitimie (canonul dat de duhovnic). Epitimia este medicament, nu pedeapsă, rostul său fiind a vindeca consecințele păcatului (nu de a-l răscupăra, căci ar fi înseamna că Taina Spovedaniei nu și-ar mai avea rostul, dacă omul s-ar putea curăți singur). Avem canoane foarte aspre în trecut, de la Sfântul Vasile cel Mare, spre exemplu, ce opresc de la Împărtășnie pentru zeci de ani sau chiar până la patul morții. Dar iată, duhovnici contemporani, cunoscuți pentru asprimea lor duhovnicească, nu aplică în literă aceste canoane. Cel mai clar exemplu este Mărturisitoritorul Adrian Făgețeanu, a cărui sfințenie nu știu cine ar putea să o conteste, care nu oprea mai mult de șapte ani de la Împărtășanie, chiar pentru păcate grave. De ce? Pentru că Sfintele Canoane, orice obiect ar avea ele, se aplică contextualizat, nu rigid și imuabil în literă.
Totul a pornit de la anumiți împărați de la Constantinopol ce au dat unor Sfinte Canoane statut legal, o confuzie ce s-a perpetuat de-alungul secolelor, la papistași devenind învățărură de credință. Tratarea Sfintelor Canoane drept legi este, după mine, la rândul ei, o erezie.
Aici nu este vorba de acrivie versus iconomie, ci de o pseudo-acrivie. Sinoadele Ecumenice IV, V, VI s-au oCupat de monofizitism și derivatele lui (miafizitism, monotelism). Sfinții Părinții de la Sinoadele V și VI nu au considerat suficientă condamnarea de Sinodul IV când s-au confruntat cu miafizismul și cu monotelismul (Sfântul Maxim Mărturisitorul a luptat contra monotelismului). ci au considerat că este nevoie, din motive de acrivie, de a avea o formulare clară, în plus. Acrivie, nu iconomie. După logica unor „mărturisitori” de azi, ei nu trebuiau să mai convoace nici un sinod, ci să condamne doar folosind Sinodul IV.
Biserica este Trupul Viu al Lui Hristos. Prin ea vorbește El, plin plinătatea ei. Din ea fac parte toți credincioșii botezați, nu doar clericii, nu doar ierarhii. Nu avem papi, nici ca indivizi, nici colectivi (grupuri de ierarhi investiți împreună, nu individual, cu infalibilitate papală). Un Sinod adevărat este Sinod adevărat pentru este o emanație, o manifestare a Bisericii (Ecclesia) în deplinitătea ei, pentru că lucrează așa și pentru că este receptat după de plinătatea Bisericii ca fiind Sinod adevărat. Condamnarea unei învățături problematice înainte de Sinod este a pune judecata minții unui individ înainte Bisericii, ceea ce este anti-Orthodox, este de-a dreptul sectar. Aș vrea să văd și eu o sursă clară, menționată, unde vreunul din Sfinți Părinți are această atitudine.
Aș vrea să văd o justificare patristică, pe surse documentate și verificabile, a învățăturii „îngrădirii de erezie”. Vulpile viclene stiliste au profitat de căderile din Creta ca să rupă, pe partea cealaltă, oameni. Diavolul se bucură când omul cade de la adevăr, indiferent dacă este de-a dreapta sau de-a stânga. În momentul în care te rupi de Biserică și mergi pe mintea ta, te sectarizezi și poți ajunge, ferească Dumnezeu, să crezi că tu singur ești Biserica cea Una, Apostolească și Sobornicească, iar restul omenirii sub anathemă.
Soluția corectă, în locul „îngrădirii de erezie”, ar fi fost trezirea plinătății Bisericii, a oamenilor. Ca prin ei să lucreze Dumnezeu. Masa doarme acum un somn de plumb, ca de moarte. Dar cu atât mai mult ar fi trebuit să fie treziți. Izolarea sectară duce la ruperea și de Hristos, și de semeni. Dacă ne uităm la secte, se rup fiecare în bucăți din ce în ce mai mici, căci, odată înlocuită judecata Ecclesiei cu cea a individului singular, fiecare va vedea lucrurile altfel. Trebuie să fim cu luare aminte ca, nu cumva să ne aflăm prinși în acest jos al fărâmițării. Biserica Lui Hristos nu va fi biruită de porțile Iadului.”
La acestea adaug că nu sunt de acord cu învățătura „îngrădirii de erezie”, am explicat în comentariu și de ce. Urmez, cel puțin în linii mari, linia monahului Teodot Rogojină, a cărui poziție o consider cea mai echilibrată dintre toți, pe linia Sfântului Justin Pârvu. Mă uit cu detașare acum la „îngrăditorii” de diferite nuanțe și mă doare inima, la ce s-a ajuns, de la sămânța cripto-stilistă ce a profitat de căderea din Creta. Mă doare inima că pleroma doarme un somn de moarte, că noi, în loc să ne trezim și să devenim Ecclesie și în trăire, prea ușor ne sectarizăm. Deja faptul că Mihai Silviu Chirilă și alții ca el își dă seama că gheron Sava și cei de lângă el și care îl urmează au căzut grav, mă face să sper că vor înțelege deplinătatea căderii. Da, sinodul din Creta a avut lucrătură diavolească în el, iar el a dus la multe căderi, fie în ecumenism, fie în neo-stilism. Și tocmai el arată această mare necesitate a trezirii pleromei. Dacă acest lucru nu ar fi posibil, nu ar fi fost posibile nici convocările Sinoadelor Ecumenice din trecut și, mai ales, receptarea lor. Nu este vorba de exces de acrivie sau de zel, ci de lipsa de cuget ecclesial Orthodox. Nu poți avea niciodată prea mult zel sau prea multă acrivie pentru adevărul Orthodoxiei, dar acestea trebuiesc însoțite de alte virtuți, în primul cugetarea ecclesială și apoi discernământul. Fără acestea, ajungem schismatici sau chiar eretici.
v-au primit comentariul? Îngrădirea este necesară și utilă, dacă se face așa cum scriu sfintele canoane și nu se cade în păcatul mândriei, în care au căzut așa-numiții acriviști.
Da, l-au primit. Au și încercat să-l demonteze, nu au prea avut cum. Mi s-a spus că trezirea pleromei este o utopie. Nu, nu este, când avem internet și nu numai, ar trebui să fie chiar mai ușor decât era pe vremea primelelor Sinoade Ecumenice, numai să ne asumăm noi ce trebuie. Învățătura despre îngrădirea de erezie nu am găsit-o argumentată în surse patristice. Îmi pare o capitulare, mai degrabă.
Căutați argumentarea ei în sfintele canoane direct. citiți Străjerii Ortodoxiei, unde se prezintă o istorie a îngrădirii de erezie, citiți viețile sfinților Maxim și Grigore Palama.
Argumentul că trezirea pliromei este o utopie este dovada că această grupare, coordonată de ieromonahii Xenofont și Spiridon pe internet, deja s-a despărțit de Biserica Ortodoxă Română, a cărei curățire de erezie o consideră o… utopie. Acesta este motivul real al despărțirii noastre de această grupare, care deja se comportă ca o organizație paralelă Bisericii Ortodoxe Române.
Învățătura despre „îngrădirea de erezie” înainte de condamnarea sinodală (ruperea comuniunii după condamnare este evident necesară) trebuie argumentată cu surse clare. Deja se vorbește despre faptul că o parte din sursele citate pentru a avea bază pentru îngrădirea de erezie înainte de condamnarea ecclesială ar fi false, că slătioriștii și nu numai ar fiu lansat o serie de pasaje false, ce au fost preluate fără discernământ de mulți. Nu este suficient a spune că un Sfânt anume spune că nu putem avea comuniune liturgică cu ereticii, ci unde o spune (cu sursă clară) și în ce context o spune. Este posibil ca un Sfânt să vorbească despre o îngrădire după condamnare, dar să fie citat trunchiat pentru a justifica o îngrădire înainte de condamnare. Ar fi de preferat a vedea și originalul de unde s-a tradus. Se știe, spre exemplu, că abatele Migne în Patrologia sa a interpolat pasaje ca să justifice papistășia. Probabil după logica lui gheron Hariton și a lui gheron Sava, un eretic este eretic în fața Lui Dumnezeu și înainte și după condamnare, iar detașarea de el trebuie făcută oricum, chiar fără condamnare. Dar, dacă privești lucrurile așa, pui judecata individuală înaintea receptării ecclesiale. Receptarea ecclesială se face prin pleromă, nu prin aprobarea instituțională a unuia sau mai mulți ierarhi investiți cu infailibilitate papală. Fugi de papizare și cazi în sectarizare. Judecata ecclesială, prin sinoade adevărate și prin pleromă ne duce la adevăr. Da, facem și ascultare, avem și discernământ în Orthodoxie și căutăm echilibrul dintre ele. Nu facem nici ascultare oarbă, dar nici nu judecăm individual. Primatul judecății individuale duce la sectarizare, la fărâmițare sectară. La protestanți, unde fiecare citește și interpretează Biblia după capul lui, este firesc ca diferențele individuale de opinie să ducă la grupări diferite. Și devin din ce în ce mai multe. La stiliști, vedem un fenomen asemănător, unde avem deja biserici și bisericuțe ce se anatemizează între ele. Din păcate, la „îngrăditorii” post-Creta vedem un fenomen asemănător, deja. Dacă ne uităm cu puțină detașare din afară. Da, sinodul din Creta a fost rău și sintagme de genul „recunoaștem denumirea istorică a bisericilor” este cu siguranță rea. Dar nu putem repara un rău cu altul, ci numai cu binele, cu rânduiala Orthodoxă reală. Fie că ai căzut de-a dreapta sau de-a stânga, diavolul tot se bucură. Eu am fost o singură dată la o conferință a lui gheron Sava personal, în octombrie 2016 în București. Ceva m-a făcut să mă gândesc că nu știm oamenii aceia ce vor vorbi dacă sunt cum trebuie în Orthodoxie și nu am făcut rugăciunea împreună, la început. Gheron Sava și restul nu au dialogat, ei au dictat concluziile lor deja luate. Eu am întrebat prin bilețel, dar nu m-i s-a răspuns. Am simțit o tulburare atunci cum nu am simțit în viața mea. Mi-am găsit după acea echilibrul în mare parte prin monahul Teodot. Mă bucur că mulți dintre îngrăditori încep să vadă, încet-încet, ce au în minți și inimi gheron Hariton, gheron Sava și cei ce îi urmează. Acestea cred că au fost îngăduite de Dumnezeu ca să vedem cât de căzuți suntem, cât de necunoscători ai Orthodoxiei suntem și ca să facem ce trebuie făcut de mult, anume trezirea pleromei. Vom fi distruși dacă nu o vom face. Oricât de greu ar părea, dacă Dumnezeu ne-o cere, înseamnă că este posibil. Numai să depășim atașarea noastră de lumea aceasta și lașitatea ce ne sunt deja de multă vreme constitutive.
Adica ar fi fals canonul 15 I-II, pe care pana si editiile mitropolitane il scriu corect? Sa fim serioși. Citiți tot ce s-a scris și vedeți că întreruperea comuniunii înainte de condamnare nu are nevoie de nicio argumentare, pentru că o argumentează canoanele suficient.
Nu canon-ul în sine ar fi fals. Mă refer la anumite citate atribuite, spre exemplu, Sfântului Maxim Mărturisitorul, folosite pentru a arăta că trebuie oprită comuniunea înainte de condamnarea ecclesială.
Precizare importantă, ce trebuie să o fac, probabil, de la început: Eu fac distincția clară dintre întreruperea pomenirii și îngrădire. Această îngrădire proclamă că nu mai poți lua parte la slujbele unui preot dacă pomenește încă ierarhul semnatar în Creta, că trebuie neapărat să schimbi duhovnicul dacă încă este pomenitor, chiar dacă nu este de acord cu sinodul din Creta sau, și mai dihai, că nu te poți ruga împreună cu un mirean ce nu este ne-pomenitor. Eu despre îngrădire discutam, nu despre ne-pomenire. Eu nu am spus că ne-pomenirea este sectarizare, ci dacă este „îngrădire de erezie” înainte de condamnare. Recomand parcugerea blogului părintelui Teodot Rogojină, inclusiv a comentariilor. Știu că este mult, dar se spun niște lucruri destul de relevante pentru situația actuală. Acolo se spune despre vicierea unor surse de către stiliști și preluate fără discercământ de către ne-pomenitori. Ați parcurs deja acel bloig?
eu va recomand cartea parintelui Zisis de pe acest site, este online, mi se pare mai relevanta decat scrierile parintelui Teodot pe aceasta tema. Parintele Zisis arata ca nepomenirea este ingradire de erezie. Eu cred ca anumite aspecte pe care le reclamati dumneavoastra tin de pretinsa acrivie a grupului Sava, care i-a condamnat pe toti ca eretici deja, dar distinctiile trebuie facute la nivelul terminologic, strict la acest nivel, un pic mai atent.
Sunt multe lucruri pe care le spune parintele Teodot interesante si chiar corecte. De exemplu, mie imi place faptul ca contextualizeaza foarte bine aplicarea canoanelor, cu mare grija la terminologie, la momentul folosirii unor termeni (termenul „eretic” in functie de momentul dinaintea condamnarii sau cel de dupa condamnare etc.).
In rest, referentiale pentru modul in care ne putem raporta la cei ramasi inca in pomenire sunt sfaturile Sfantului Teodor Studitul, ale sfantului Atanasie cel Mare, ale altor sfinti ai Bisericii, care s-au ocupat de aceste aspecte inainte.