Înalt Prea Sfinția Sa, Mitropolitul Joanikii de la Sliven al Bisericii Ortodoxe Bulgare, a emis o enciclică la începutul acestei luni, prin care a interzis membrilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), creată de Patriarhia Constantinopolului în decembrie, să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Iisus Hristos, în bisericile eparhiei sale, raportează Uniunea jurnaliștilor ortodocși, făcând referire la pagina Facebook a jurnalistei bulgare, Anna-Maria Kristeva.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare nu a luat o poziție fermă în privința problemei schismei ucrainene și, așa cum a arătat recent, Mitropolitul Gabriel de Lovech, Sinodul nu a examinat încă problema în profunzime, deși a creat o comisie pentru studierea acesteia, în luna octombrie a anului trecut.
Cu toate acestea, întrucât Sinodul nu a recunoscut oficial BOU, membrii săi nu pot sluji în comuniune cu membrii BOU nicăieri în Biserica Ortodoxă Bulgară. Astfel, Enciclica Mitropolitului Joanikii este un act de susținere a Bisericii canonice ortodoxe ucrainene, condusă de Preafericitul Părinte Mitropolit Onufrie de la Kiev și toată Ucraina.
Trebuie menționat că Părintele Eugen Yanakiev din Episcopia Slivenă, a interzis comuniunea cu membrii BOU.
Comentariile jurnalistei Anna-Maria Kristeva dezvăluie că incidentul a avut loc în ziua de 9 iunie în Biserica Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din orașul Pomorie, aflat în sud-estul Bulgariei, în timpul Festivalului de muzică ortodoxă „Este într-adevăr să se întâlnească”.
Vicarul local, Episcopul Hierothy, a confirmat că Părintele Eugen acționează în baza unei scrisori primite din partea Mitropolitului Joanikii, și nu din proprie inițiativă.
Potrivit agensir.it, în 2016, Episcopia Slivenului a interzis și căsătoriile ortodoxe cu creștinii non ortodocși, menționând că „diferitele credințe constituie un obstacol inaccesibil pentru căsătoria Ortodoxă”.
Reamintim că în mai, Mitropolitul Daniil al Vidinului al Bisericii Ortodoxe Bulgare, s-a adresat mitropoliților Bisericii Ortodoxe Grecești și ai altor Biserici locale, referitor la criza Bisericii ucrainene, cerându-le acestora să nu sprijine acțiunile Patriarhiei Constantinopolului în Ucraina.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a clarificat mai târziu, că scrisoarea reprezintă doar părerea Mitroplitului Daniil, nu întreaga Biserică Ortodoxa Bulgară și „în mod categoric s-a distanțat” de aceasta.
Sliven, Bulgaria, 24 iunie 2019
Vă recomandăm și
Rugăciunea comună peste noapte la Vatican la care participă ereticul Papă Francisc, pseudopatriarhul Bartolomeu și alte ordine religioase
Vizita Patriarhului eretic Bartolomeu în Spania, la Catedrala din Almudena Madrid, pentru consolidarea relațiilor dintre lumea ortodoxă și cea catolică
„Biserica noastră arde din o mie de părți”
Vraja “Eris”, noua minciună referitoare la virusul inexistent Covid
Bucovina de Nord şi Mitropolia Ortodoxă a Bucovinei şi Cernăuţilor ca și alte regiuni din Ucraina intră în Săptămâna Patimilor într-un nou urcuş al Golgotei sub privirea pasivă a guvernanţilor români şi a Patriarhiei Române
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.