Doar un ierarh care a uitat Evanghelia și principiile dragostei și ale relației cu ceilalți predate acolo, ar putea să-și proclame întâietatea asupra întregii lumi, crede Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca din Zaporozhye al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Când apostolii au discutat între ei despre cine va fi primul, Domnul i-a făcut de rușine, învățându-i că cine vrea să fie primul trebuie să fie cel din urmă, relatează Mitropolitul Luca, într-o postare recentă pe canalul său, Telegram.
Comportamentul Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului nu se poate încadra în niciun principiu din cadrul Evangheliei, afirmă el, iar „biserica” pe care a creat-o în Ucraina nu este decât o bandă de atei criminali.
Redăm în întregime postarea Mitropolitului Luca:
Citind Evanghelia după Ioan (21: 1-14) la slujba din această seară pentru duminică, am meditat din nou la principiul esențial al structurii Bisericii noastre. Ni se relatează despre apariția lui Hristos Cel Înviat, în fața apostolilor, pe Marea Tiberiadei. Dar mai înainte de aceasta, ni se comunica un fapt simplu despre Petru, care a decis să meargă să prindă pește. Când a făcut anunțul, ceilalți apostoli au spus că vor să meargă și ei cu el. Dacă nu s-ar fi dus cu el, nu l-ar fi întâlnit pe Hristos acolo. Dar Petru nu i-a forțat să-l urmeze. Apostolii au decis să facă acest lucru ca urmare a dragostei lor pentru Petru.
Dragostea a fost principiul pe baza căruia s-a construit legătura dintre apostoli. Singura dată în timpul vieții pământești a lui Hristos, când ei au încercat să stabilească o ierarhie în sine și să afle care dintre ei va fi primul, Hristos le va răspunde, spunând că cel care vrea să fie primul trebuie să fie cel din urmă. Spălând picioarele ucenicilor Săi la Cina Cea de Taină, Mântuitorul a dat un exemplu despre modul în care trebuie să se comporte Primul. După aceea, toate disputele cu privire la orice întâietate între apostoli au încetat.
Acest principiu al relației a determinat pentru totdeauna modul în care ar trebui să se comporte succesorii apostolilor. Orice alt model de comportament este, de fapt, atât anti-Hristos, cât și anti-Biserică. Doar ierarhul care a uitat ce este Evanghelia poate spune lumii întregi că el este singurul responsabil și nimeni nu are dreptul să decidă nimic fără el. Vă puteți imagina cum s-au comportat apostolii Petru, Andrei sau Ioan? Ar fi putut Petru să se ducă în locul în care s-au adunat ceilalți apostoli și sa-i mustre pentru că s-au adunat fără permisiunea lui? Modul în care se comportă astăzi persoana care se autointitulează Patriarh al Constantinopolului nu se încadrează de multă vreme în niciun principiu al Evangheliei.
Copiii lui adoptați ideologic se comportă și mai rău. Imaginați-vă că o comunitate fondată de apostolul Petru rupe ușa locului în care se află altă comunitate în timp ce aceasta se închină împreună cu apostolul Pavel. Îi calcă pe toți în picioare, îi bat, îi aruncă în stradă și mai mult decât atât, le ocupă locul. Doar prigonitorii creștinilor se pot comporta astfel. Prin urmare, ceea ce se numește BOaU-BSU [Biserica Ortodoxă din Ucraina-Biserica Sfântă a Ucrainei – Ed.] din Ucraina ar trebui, de fapt, să fie numit grup infracțional de crimă organizată condusă de Chokalyuk-Dumenko. Aceasta nu este o Biserică, ci o adunătură de atei. Acest grup infracțional de crimă organizată se ocupă cu jaful și banditismul împotriva Ortodocșilor.
Va veni vremea când Dumnezeu va rândui totul la locul său. Deocamdată, aceasta este ora lor și a puterii întunericului, dar Soarele Adevărului va răsări cu siguranță!
Zaporozhye, Ucraina, 31 ianuarie 2020
Vă recomandăm și
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Părintele Matei Vulcănescu a întrerupt pomenirea mitropolitului Siluan din Patriarhia Antiohiei, pe motiv de comuniune cu ereticii monofiziți
Emisiune-document despre rezistența ortodoxă românească contra ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta
Emisiune-istorică la ROC TV cu părinții nepomenitori Ioan Ungureanu și Cosmin Tripon
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.