Mitropolitul Simeon către Sinodul Bisericii Greciei : recunoașterea BOU va duce la divizarea ortodoxă

Mitropolitul Simeon de Noua Smirna, menționa într-o scrisoare adresată ierarhilor Bisericii Greciei, de ce ar trebui evitate deciziile pripite privitoare la „problema ucraineană”.

Mitropolitul Simeon (Koutsis) din Noua Smirna s-a adresat Primatului Bisericii Ortodoxe Grecești, Arhiepiscopului Ieronim, precum și membrilor Sfântului Sinod și Sinodului Episcopilor, cu o scrisoare în care a vorbit despre poziția sa referitoare la „problema ucraineană”. Textul complet al scrisorii a fost publicat de agenția greacă de știri, Romfea.

Mitropolitul Simeon declară că motivul care l-a determinat să scrie o scrisoare, a fost decizia Arhiepiscopului Ieronim de a scoate din agendă, așa-numita „problemă ucraineană” în timpul desfășurării Sinodului, care nu a mai fost inclusă pe ordinea de zi.

Înalt Prea Sfinția Sa a subliniat că situația actuală din Biserica Ortodoxă, în lumina problemei ucrainene, a stârnit „un regret profund și o mare amărăciune” în sufletul său.

În mod special, se subliniază ideea că „Biserica Rusă și Patriarhia Constantinopolului se află într-o stare de dispută fără precedent, privind administrarea Bisericii”.

El a amintit că „Biserica Rusă a încetat comuniunea ecleziastică și euharistică cu Patriarhia Ecumenică și întreprinde acțiuni care împiedică unitatea și respectul Bisericii pentru ea (Patriarhia  Constantinopolului – Ed.) în interiorul spațiului bisericesc și canonic”.

Mitropolitul Simeon afirmă că o astfel de situație, deși nu este încă o schismă a Bisericii, „deschide ușa către o schismă”. El a subliniat că „alte Biserici Ortodoxe, vechile Patriarhii și Întâistătătorii Bisericilor și-au exprimat deja atitudinea față de această problemă”.

La rândul său, Mitropolitul scrie că „a fost profund preocupat de toată această situație, deoarece dezavantajează Biserica Ortodoxă, așa cum se reflectă ea, în ochii creștinilor ortodocși și a întregii lumi”.

El subliniază că, în acest moment, criteriile etnofile pot să amenința să ocupe o poziție dominantă în Biserică, ceea ce poate duce la apariția a două „blocuri”: vorbitoare de limbă greacă și cele vorbitoare de limbă slavă. O astfel de stare de fapt, potrivit  Vlădicăi, „încalcă relațiile noastre bisericești ortodoxe, ceea ce este vizibil chiar și cu ochiul liber”.

Mitropolitul Simeon a menționat că nu dorește în mod special să implice considerația istorică și canonică a problemei „autocefaliei ucrainene”, deoarece el personal, admite existența diverselor interpretări ale canoanelor Bisericii.

Cu toate acestea, el solicită să se țină cont de faptul că „nu trăim în secolul al IV-lea”: „Structurile Bisericii nu sunt acum aceleași care au existat cândva, în jurul bazinului mediteranean și puțin mai departe de acesta. Continente întregi au fost deschise de atunci. Biserica este reprezentată în toată lumea. Nu mai există iudaism și naționalism. În jurul nostru se petrec schimbări majore. Putem doar să le ignorăm? ”, argumentează el.

În același timp, Mitropolitul Simeon a amintit că „autocefalia ucraineană și condițiile în care a fost acordată, nu au nicio legătură cu alte cazuri de autocefalie acordate anterior de Patriarhia noastră Ecumenică”.

El subliniază în special faptul, că toate „cererile anterioare de autocefalie au fost făcute de Bisericile Locale canonice ale noilor state, iar Bisericile, în cea mai mare parte, au susținut instituții seculare.”

La rândul său, „recunoașterea (fără pocăința exprimată) a schismaticilor Ucrainieni, ocolind nu numai Biserica Locală canonică Ucraineană, ci și Patriarhia Moscovei, ridică multe întrebări și o reacție pe măsură”.

Mitropolitul Simeon reamintește sinodalilor și episcopilor greci că, „din păcate, pierdem din vedere faptul că, în acest moment, într-un oraș avem doi mitropoliți de Kiev și două Biserici locale paralele. Cu toate acestea, nici Kievul, nici Ucraina în ansamblu, nu sunt divizate, ci constituie o entitate națională unică. ”

Potrivit ierarhului, „Ucraina este o țară în care se confruntă aspirații geopolitice”. „Cu toate acestea, spune el, „noi, păstorii responsabili ai Bisericii, trebuie să luptăm în prima linie pentru unitatea Bisericii lui Hristos, astfel încât să putem fi una cu toți”.

Înalt Prea Cuvioșia Sa scrie că darul „autocefaliei” trebuia să elimine scindarea din Ucraina și să contribuie la coeziunea Bisericii între toate țările Ortodoxe; cu toate acestea, „așa cum arată evoluțiile, acest lucru nu a fost deloc realizat”.

În plus, au fost consemnate numeroase cazuri, inclusiv din partea fostului președinte al țării, Poroshenko, „de acuzații, atacuri și abuzuri îndreptate împotriva enoriașilor și a parohiilor Bisericii (canonice)”.

Mai mult, el a amintit că noua structură bisericească, care a primit autocefalie, nu a funcționat corect de la bun început, motiv pentru care „ patriarhul de onoare ”Filaret, a renunțat la organizarea unei structuri paralele, în timp ce foștii săi (ai lui Filaret – Ed.) episcopi hirotoniți, au lansat acuzații grave împotriva sa. ”

Mitropolitul Simeon subliniază că : „după umila mea părere, recunoașterea sau nerecunoașterea unui nou lider nu este o responsabilitate exclusivă a Primatului sau Sinodului, ci o prerogativă a Sinodului Episcopilor (Sinodul Ierarhiei – Ed.), întrucât Biserica noastră nu are un mod patriarhal, ci un mod sinodal de guvernare. ”

Potrivit ierarhului, „problema ucraineană” are o importanță crucială „și dacă aleg să o revizuiască, atunci trebuie să fie inclusă pe agenda următorului Sinod Episcopal”.

El dorește confirmarea faptului că discuția problemei ucrainene este organizată ierarhic și că există posibilitatea de a asculta puncte de vedere diferite.

Mitropolitul a subliniat că „dacă această problemă este abordată cu grabă”, aceasta poate avea consecințe grave în Biserica Greciei : „este o eroare să crezi că o astfel de abordare a problemei va sprijini Patriarhia Ecumenică”.

„Trebuie să ascultăm toate părțile. Toți, bineînțeles, se grăbesc să își expună opiniile în scris. Cu toate acestea, patima distruge mintea și disperarea dăunează iubirii lui Hristos. Biserica este într-adevăr o comuniune de iubire ”, spune Vlădica.

El a amintit că suntem cu toții creștini: „ruși, sârbi, români, greci, europeni, asiatici, africani, americani – toți suntem membri ai Sfântului Trup al lui Hristos, al Bisericii”.

Mitropolitul scrie că „Biserica nu ne aparține. Aparținem Bisericii din dragoste pentru Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos este Capul Bisericii, nu noi, indiferent ce rol căutăm să îndeplinim în Biserică cu binecuvântarea lui Dumnezeu. ”

„Dragostea și grija Domnului pentru Biserica Sa sunt comparativ mai mari decât a noastră. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne rugăm cu dragoste arzătoare pentru ca Domnul să ne lumineze inimile și mințile ”, a spus Înalt Prea Sfinția Sa.

Mitropolitul Simeon a subliniat că situația din „Biserica Ucraineană” ne amintește de zilele anului 1054. În această privință, Vlădica solicită sinodalilor să își rezerve timpul necesar pentru rezolvarea acestei probleme „ca pe viitor astfel de probleme să poată fi prevenite. “.

Mitropolitul a cerut „să se ia orice inițiativă sau acțiune necesară, considerată de către Biserică, pentru soluționarea pașnică a acestei probleme”

Anterior, UJO a scris că Întâistătătorul Bisericii Greciei a convocat o ședință extraordinară a Sfântului Sinod, pentru a se lua o decizie cu privire la recomandările sale, în legătură cu „problema ucraineană”.

9 octombrie 2019

Greek hierarch – to Council: Recognising OCU will lead to Orthodox split

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

2 comentarii la “Mitropolitul Simeon către Sinodul Bisericii Greciei : recunoașterea BOU va duce la divizarea ortodoxă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)