Monahul Sava Lavriotul și-a ținut astăzi prima conferință la București, în prezența unei audiențe destul de puțin numeroase, de vreo 50-60 de persoane, într-o sală destul de mică, în care, pe parcursul conferinței, multe scaune au fost goale, după cum se poate vedea din imagini.
Din informațiile pe care le avem până în acest moment de la cei ce au participat la această manifestare, tema de discuție a fost „Nu există Ortodoxie în afara Sfintelor Canoane”, fiind exprimate aceleași idei nedemonstrate teologic, pe care gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni le vehiculează de un an de zile. Ne vom referi în cursul acestui articol la câteva dintre subiectele discutate, nefiind scopul acestui material de a relua discuția, absolut inutilă, pe tema acestora.
Alături de monahul Sava, în prezidiu, îl vedem pe preotul Staicu, reintegrat în gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni, după ce, la Mestecăniș, a absentat pe motiv că „i s-a defectat mașina” (după unele relatări, absența sa ar fi fost o condiție a participării părintelui Antim Gâdioi la acea întâlnire). În dreapta preotului Staicu, în prezidiu, mai poate fi văzut părintele Andrei Cojoacă, un om care, în mod normal, nu ar avea ce căuta în acea adunare, deoarece este din toate punctele de vedere o persoană admirabilă.
Surpriza o constituie prezența în prezidiu a preotului Vasile Savin, plecat, din câte am aflat de la cei ce participă la slujbe acolo, de curând de la Rădeni, printre motive fiind și acela că la paraclisul mic al schitului ar fi folosit formula de (ne)pomenire „pe episcopul nostru…”. Formula respectivă pare a fi fost unul dintre subiectele discuției din această seară, monahul Sava impunându-o ca „formulă corectă” a membrilor grupării.
Într-un articol publicat pe siteul OrtodoxINFO atrăgeam atenția preotului Staicu încă de la începutul anului că afirmația potrivit căreia formula „pe episcopul nostru…” ar fi singura corectă ridică problema foarte spinoasă a acuzației de schismă și invenție în cult la adresa celor care, timp de un an de zile, au folosit formula „pe arhiereii ortodocși…”. Nu poți să spui pur și simplu că ai greșit timp de un an de zile, în care, între timp, unii dintre preoții nepomenitori au și fost caterisiți pentru presupuse invenții în cult, pe care le admiți cu seninătate pentru că a venit monahul Sava și a decis că asta e linia ce trebuie urmată. Mai ales că afirmația că formula „pe episcopul nostru” ar fi singura corectă nici nu e adevărată, formula „pe toți arhiereii ortodocși” fiind perfect corectă, după cum ne demonstrează părintele Anghelos Anghelakopoulos în studiul publicat pe siteul nostru, unde spune:
Adică este înlocuit Pentru Arhiepiscopul nostru… cu Pentru toți episcopii ortodocși…. În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973.„.
Formula propusă de monahul Sava creează confuzie în mintea credincioșilor, așa cum s-a întâmplat la Rădeni, aceștia crezând că e de fapt vorba despre reluarea pomenirii ierarhului eretic al locului. După ce preotul Staicu a explicat și faptul că preoții ruși trimiși de episcopul Artemie în Rusia pomenesc în taină numele episcopului Artemie, această formulă creează și suspiciunea că cei ce o folosesc de fapt ar pomeni în taină pe episcopul sârb sau pe alt episcop necunoscut. Nu putem să nu ne întrebăm de unde această insistență a monahului Sava pentru această formulă? Are legătură cu episcopul Artemie sau cu încercarea de a impune în mintea ortodocșilor români a faptului că nu mai există episcopi ortodocși?
Din păcate, toate aceste argumente nu au avut nicio rezonanță în mintea membrilor grupării monahului Sava, care par a fi surzi la orice alte argumente decât cele pe care și le fabrică singuri, pretinzând că sunt de inspirație patristică.
O altă temă de discuție pare a fi fost acuzarea patriarhului bulgar că este eretic pentru că îl pomenește pe patriarhul ecumenic Bartolomeu, printr-o interpretare absurdă a principiului vaselor comunicante aplicat momentului dinaintea condamnării sinodale a ereziei, în condițiile în care Biserica Ortodoxă Bulgară nu este membră CMB, nu a participat la Creta, nu a acceptat sinodul ecumenist și nici măcar documentul de recunoaștere a primatului papal de la Chieti.
Potrivit acestei logici a vaselor comunicante, care susține ceva de genul „mitropolitul îl pomenește pe patriarh, care îl pomenește pe Bartolomeu, care îl pomenește pe papa, care îl pomenește pe satana”, ar rezulta că noi participăm cu toții de zeci de ani la liturghii satanice, deoarece patriarhii îl pomenesc pe patriarhul ecumenic, care, cel puțin de la patriarhul Atenagora încoace, îl pomenește pe papa de la Roma, care îl pomenește pe satana… Asemenea concluzie este absurdă și schismatică.
Aceleași acuzații fără niciun fundament teologic au fost făcute din nou la adresa arhiepiscopului Longhin de la Bănceni, acuzat că îl pomenește pe patriarhul Kirill prin… intermediul mitropolitului Onufrie. Contextul extrem de complicat în care cei doi arhierei luptă pentru păstrarea Bisericii lor în fața schismei patriarhului eretic Bartolomeu pare a nu conta deloc pentru conferențiarii schismatici din această seară, care, pe tot parcursul anului, au acuzat pe toată lumea de erezie, considerându-se pe sine ultimii ortodocși rămași pe fața pământului.
Din câte am aflat, nici monahul Sava, nici ceilalți preoți prezenți nu au dat un răspuns teologic decent sau un răspuns de orice fel întrebărilor teologice pe care li le-am adresat săptămâna aceasta. Mai mult, se pare că preotul Staicu a refuzat să primească întrebările, transmise printr-un participant, considerându-le, în stilul autosuficient care îl caracterizează ca fiind… nefondate :)) De ce sunt nefondate, când se întemeiază strict pe dovezi canonice și patristice, preotul Staicu nu a spus :)). Să fie nefondate pentru că nu avea răspuns la ele? Nu ne rămâne decât să ne întrebăm: dacă susțin că sunt oameni ai dialogului, de ce oare nu au binevoit să le răspundă totuși sau să demonstreze teologic că acele întrebări sunt nefondate? E posibil să nu aibă nimic de spus pe cele cinci teme de meditație propuse, deși se erijează în învățători ai poporului exact pe teme de patristică și legislație canonică?
Evenimentul a fost folosit și pentru lansarea unei cărți care pretinde că prezintă lupta antiecumenistă din România ultimilor doi ani, o maculatură de câteva sute de pagini, tipărită în condiții modeste, în care preotul Staicu și monahul Sava (prezenți pe coperta întâi a cărții) se glorifică drept eroi ai luptei din România, în condițiile în care ei se fac vinovați de dezbinarea creată într-o luptă până la momentul apariției lor în scenă unitară și bine conturată, mai ales după Sinaxa de la Botoșani, din iunie 2017. Argumentelor lipsite de substanță teologică li se adaugă batjocorirea în chip nedemn a celor care nu le împărtășesc viziunile schismatice și care nu au greșit teologic cu absolut nimic, ducând lupta împotriva ereziei perfect canonic, fără niciun compromis dogmatic, suferind persecuții reale, nu închipuite, din partea autorităților bisericești, care și-au dat mâna pe alocuri cu cele laice.
Cartea cuprinde în toate paginile ei frustrarea celor doi conducători ai grupării schismatice, manifestată obsesiv prin dorința de a se scuza la tot pasul că nu sunt schismatici sau eretici prezbiterieni, uitând cuvintele franțuzești care spun că „cine se scuză se acuză”.
Vom reveni cu informații despre ce s-a mai discutat la această conferință, pe măsură ce le primim de la cei ce au participat la ea în calitate de corespondenți ai portalului nostru, dacă temele discutate merită atenție.
Până atunci merită subliniat că audiența pe care a avut-o monahul Sava Lavriotul în această seară indică o puternică scădere a popularității sale în rândurile nepomenitorilor români. Spre comparație, la prima sa conferință de la Piatra Neamț a avut în jur de 300 de persoane, în condițiile în care autoritățile bisericești încercaseră să suprime acea conferință.
Același recul de popularitate l-a suferit monahul Sava după ce a adoptat o linie agresivă și extremistă și în Grecia, unde în luna iunie a acestui an a avut o audiență de aproximativ 15 persoane la o „mare sinaxă” ținută la Atena, potrivit unor surse din acea țară.
Conferința marchează cumva un an de la începutul schismei grupului condus de monahul Sava. În urmă cu un an, acesta a ținut un șir de conferințe prin țară, care au pregătit adunătura schismatică de la Roman. Cel mai trist aspect al acestei manifestări este că părintele Iustin Pârvu este luat ca martor al acestei căderi extremiste, un citat din gândirea sa, care nu are nicio legătură cu gândirea schismatică a celor ce au participat la acest eveniment, fiind pus alături de prezidiul celor care au creat și continuă să susțină dezbinarea în lupta antiecumenistă din România.
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Acești oameni sunt încăpățânați. Dar o să-și piardă din aderenți.
Dumnezeu ne-a lăsat învățătura pe care au transmis-o Sfinții Apostoli: că nu este virtute mai înaltă ca mărturisirea și apărarea adevăratei credințe ortodoxe. Această grupare, însă a abandonat mărturisirea și apărarea adevăratei credințe ortodoxe pentru părerile lor personale.
Si care sunt la final cele 5 intrebari?!
https://www.marturisireaortodoxa.ro/cateva-teme-de-meditatie-pentru-conferintele-monahului-sava/.
https://ortodoxinfo.ro/2017/04/20/sf-teodor-studitul-iconomia-si-acrivia-relatiile-cu-ereticii/.mi se pare ca raspunsul l-am aflat deja,ce ziceti?!
Zic ca nu. Mie linkul ala imi arata un articol in care se vorbeste despre o mama care si-a pierdut copilul.