În anul 1985, Vaticanul a emis șapte monede comemorative, în care portretiza eforturile misionare ale papei Ioan Paul al II-lea[1]. Într-una dintre acele monede este prezentată o hartă a lumii, deasupra căreia trece un avion care lasă în urma sa o dâră lungă, asemănătoare chemtrailurilor pe care le vedem pe cer în fiecare zi, aproape oriunde în lume (cu unele excepții, de exemplu, în Israel sau în Egipt eu nu le-am văzut pe durata unei săptămâni, cât am stat acolo).
Activiștii care luptă împotriva geoingineriei și a răspândirii chemtrailurilor în atmosferă consideră că această monedă comemorativă este un semn evident că Vaticanul susține politica planetară a răspândirii chemtrailurilor, în timp ce pentru cei ce nu știu mare lucru despre chemtrailuri sau nu sunt dispuși să creadă că pe cer sunt răspândite zilnic substanțe chimice cu scopul declarat de a controla clima și a evita așa-zisul fenomen de încălzire globală, acel avion este un simplu avion care trece pe deasupra cercului polar.
Activiștii antichemtrails fac unele conexiuni, care merită luate în discuție. Mai întâi spun că această monedă apare cam în aceeași perioadă în care NASA a început o campanie de educare a generațiilor tinere cu privire la faptul că norii artificiali produși prin răspândirea chemtrailurilor sunt firești. Mai mult decât atât, ei fac legătura între această monedă și politica de mediu a actualului papă Francis, care a scris o întreagă enciclică, numită Laudato si, în care spune printre multe altele că există două extreme: una a celor care susțin că tehnologia și progresul vor rezolva această problemă, fără nicio considerație de ordin etic cu privire la aplicarea tehnologiei, iar a doua extremă, a celor care susțin că orice intervenție tehnologică în ecosistemul global reprezintă o amenințare la adresa vieții. Papa propune “scenarii viitoare viabile va trebui să fie concepute între aceste două extreme”[2].
Este interesat faptul că papa a scris o enciclică întreagă dedicată ecologiei și a chemat chiar la o “convertire ecologică”, în condițiile în care toată lumea știe că ecologia este una dintre armele ideologice ale new-age-ului, o doctrină religios-filosofică idolatră ce propune adorarea Pământului ca Zeiță-Mamă, după modelul religiilor idolatre primitive. Un asemenea proiect a fost încercat și la Piatra Neamț, în urmă cu câțiva ani, când o asociație new-agistă a propus transformarea municipiului nemțean în „Orașul Zeiței”, zeița fiind o reprezentare a Pământului-Mamă din urmă cu 7000 de ani, aparținând culturii Cucuteni. Demersul a fost oprit de câțiva activiști creștini, care s-au adresat consiliului local cu un memoriu și astfel au pus capăt dorinței de amplasare a unei statui a acelei zeițe în mijlocul orașului.
Toate aceste discuții despre apărarea planetei contra pericolelor schimbărilor climaterice, cu planuri globale care trebuie să se facă și cu un efort concertat la nivel internațional arată că Vaticanul a uitat complet de ceea ce se numește Pronia Divină, adică purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru propria creație, care nu are nevoie de geoinginerie pentru a rezolva problema încălzirii globale.
Același duh ateist transpare și din documentul eretic Biserica ortodoxă și provocările lumii contemporane aprobat de minciunosinodul din Creta, împreună cu stabilirea unei zile, 1 septembrie, începutul anului bisericesc ortodox, de zi de “meditație pentru mediu”.
Apetitul papei Francis pentru ecologie și schimbările climaterice au fost criticate chiar de oameni din interiorul confesiunii pe care o păstorește, fiind considerat nefiresc pentru preocupările pe care trebuie să le aibă acesta[3] și irelevant pentru tradiția teologică.
Cei ce sunt mai sceptici și vor să creadă că Vatican nu are nicio legătură cu geoingineria și că acea monedă este un simbol al papei călătorind cu avionul trebuie să își răspundă și ei la o întrebare: De ce nu s-a putut pune pe acea monedă un avion normal, fără acea dâră după el, așa cum se pune pe orice pliant despre aeronautica civilă? Că doar papa nu călătorește cu un avion militar care se presupune că ar putea să lase astfel de urme normale, ca urmare a motorului său cu reacție. (Deși nici dacă ar fi vorba de un avion care merge cu reacție nu ar trebui să apară asemenea urme.)
Cunoscători ai fenomenului aviatic[4] afirmă că la motorul cu elice turbo (turbofan) high-bypass (mare parte a aerului trece prin elice dar ocolește compresorul[5]) posibilitatea de formare a cristalelor de gheață este mult mai mică. Cum în 1985 această tehnologie o înlocuise pe cea low-bypass, este destul de suspect faptul că papa a ales asemenea simbol pe monedă, iar suspiciunea că are de-a face cu participarea la programul planetar de control al climei prin geoinginerie nu poate fi înlăturată.
În anul 2015, unul dintre liderii partidului ecologist suedez, Pernilla Hagberg, a afirmat că dârele lungi pe care le dau pe cer avioane neînmatriculate nu sunt dâre de condens obișnuite, ci o compoziție chimică toxică, cu viruși și metale, pe care a numit-o “chemtrails”.
Potrivit Pernillei Hagberg, primul lider politic major care recunoaște acest lucru, răspândirea lor în lume este o acțiune comună a CIA și NSA, care lucrează cu guvernele naționale (cel suedez, în cazul său), pentru a modifica condițiile atmosferice prin intermediul aerosolilor[6]. Ea susține că aceste dâre ar conține componente chimice, viruși și metale precum aluminiu și bariu.
Interesant este că la nivel planetar grupările ecologiste (cu excepțiile de rigoare, ca cel mai sus prezentat) nu fac presiuni asupra statelor să clarifice problema acestor dâre de pe cer. Dacă ceea ce afirmă Pernilla Hagberg și mulți alții este adevărat, ecologiștii din toată lumea ar trebui să ia foc. De ce nu o fac? Ar putea fi pentru că în esența sa programul de geoinginerie este făcut pentru a “vindeca Pământul-Mamă”, obiectul adorației ecologiștilor (al celor “dogmatici”, care creează și cred în doctrina ecologistă new-age, aflați în spatele tinerilor preocupați cu adevărat de protecția mediului).
În România nu există niciun fel de astfel de protest ecologist, cu toate că chiar și simpla prezență a acestor avioane este în sine o sursă uriașă de poluare pe cer. Nu se poate să impui la sol taxă peste taxă ecologistă unei populații căreia îi spui că o aperi de poluare, dar să permiți o poluare uriașă în spațiul aerian direct.
Asta nu înseamnă că ar trebui interzise zborurile avioanelor civile, care transportă pasageri și au treaba lor, ci doar că statul ar trebui să vadă și să verifice și să demonstreze public dacă aceste avioane care se găsesc nonstop pe cer sunt cu adevărat de pasageri sau nu. O simplă constatare a faptului că, de exemplu, pe cerul localității unde trăiesc nu am mai văzut timp de săptămâni întregi astfel de avioane, nu știu din ce motiv, mă face să cred că acestea nu au nicio legătură cu avioanele civile. Pentru că dacă ar fi avioane civile, ar trebui să ne întrebăm ce au făcut în aceste săptămâni? Și-au luat un binemeritat concediu toate și i-au lăsat pe pasageri să meargă cu autoturismul?
Fotografiile din articol sunt de acum o săptămână și sunt filmate deasupra orașului Beiuș, din județul Bihor. Îi mulțumesc părintelui Cosmin Tripon pentru ele.
Note:
[1]https://www.metabunk.org/explained-vatican-chemtrail-spraying-coin-part-of-set-depicting-popes-travels.t9472/.
[2]http://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html.
[3]https://cruxnow.com/church/2015/01/09/pope-francis-stance-on-climate-change-is-the-latest-battleground-for-us-catholics/.
[4] https://owg.livejournal.com/tag/chemtrails/depopulation.
[5] https://adevarul.ro/tech/stiinta/motorul-reactie-1_54f3d4bb448e03c0fd208eab/index.html.
[6] https://beforeitsnews.com/v3/alternative/2015/3121430.html.
Vă recomandăm și
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
„cu unele excepții, de exemplu, în Israel sau în Egipt eu nu le-am văzut pe durata unei săptămâni, cât am stat acolo”
A fost cald in decursul sejurului dumneavoastra? Ar exista atunci o explicatie, versiunea oficiala este ca „contrails” contin cristale de gheata si astfel cu cat e mai frig cu atat sunt mai lungi.
cald este si in Europa, ca si in Israel, asa ca nu este valabila explicatia asta
Pentru a sustine migratia in masa si implicit ecumenismul, papa Francisc face afirmatii blasfemice. E un impostor.
https://www.egaliteetreconciliation.fr/Le-pape-Francois-Marie-et-Joseph-etaient-des-migrants-49084.html