Ieri, 4 iulie, a fost făcută public una dintre cele mai neobișnuite „mărturisiri” făcute de vreunul dintre preoții care au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști în ultimii trei ani. Documentul este de fapt o notificare adresată episcopului Sofronie Drincec al Episcopiei Oradei prin care părintele Nicolae Zorilă îl informează că a întrerupt pomenirea acestuia deoarece nu este de acord cu ecumenismul și cu sinodul din Creta.
Notificarea vine în continuarea unei scrisori adresate episcopului Oradei în 28 iunie anul curent, în care, pe foarte multe pagini, preotul respectiv explica motivele pentru care sinodul din Creta este eretic, iar întreruperea pomenirii este necesară față de episcopii care sunt de acord cu acesta. Sutele de semnături la care face referire la sfârșitul scrisorii sale nu apar listate pe niciun site care i-a preluat poziția.
O simplă comparație între cele două documente ne arată că scrisoarea din iunie este o compilație de motive teologice exprimată în spațiul public în acești trei ani, pe care preotul și-a însușit-o, cerându-i la sfârșit episcopului să se lepede de sinodul din Creta, de ecumenism și să catehizeze poporul, adresându-i celui care a fost judecat în 2008 de către sinod pentru împreună-slujire cu ereticii și a fost iertat, caterisind apoi, la rândul său, fără scrupule pe unul dintre mărturisitorii din eparhia sa, pe părintele Cosmin Tripon, rugămintea „Vă rugăm din suflet să rămâneți FERM și SĂ APĂRAȚI DREAPTA CREDINȚĂ așa cum la hirotoniei ați făgăduit”. Nu i s-a dat episcopului niciun termen de gândire și acțiune.
Notificarea de pe 4 iulie are două părți. În prima parte, părintele Nicolae Zorilă anunță întreruperea pomenirii episcopului, ca urmare a faptului că „nu s-a înțeles demersul” anterior, adică scrisoarea din 28 iunie.
Întreruperea pomenirii este motivată pe temeiuri canonice care se referă exclusiv (în afară de primul temei, referirea la canonul 15 al sinodului II ecumenic, care probabil s-a dorit a fi canonul 15 I-II, deoarece sinodul al II-lea ecumenic nu are 15 canoane) la împreună-rugăciunea episcopului ortodox cu ereticii condamnați sinodal și excluși din Biserică, ceea ce ne face să credem că părintele a avut două motive să folosească aceste temeiuri:
1. Fie se desparte de episcopul său pentru gestul împreună-slujirii din 2008, pentru care episcopul a fost judecat deja și iertat;
2. Fie aplică minciunoacrivia grupului schismatic condus de monahul grec Sava și îi consideră eretici pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea până acum, ceea ce ar însemna că și sfinția sa a fost eretic până ieri.
E greu de crezut că părintele Nicolae se desparte de episcopul său pentru o faptă a acestuia săvârșită în 2008, ar fi cam tardivă decizia.
Este mult mai plauzibil ca părintele să fi adoptat linia schismatică a grupului călugărului Sava și să întrerupă pomenirea motivând că nu se poate ruga împreună cu ereticii, conform Sfintelor Canoane, prin eretici înțelegându-i pe toți cei ce au rămas în pomenirea ierarhilor, contrar tuturor canoanelor invocate, care opresc strict comuniunea cu ereticii condamnați sinodal și tăiați din trupul Sfintei Biserici.
La cea de-a doua motivație ne invită să ne gândim și partea a doua a notificării, în care părintele Nicolae Zorilă anunță că se află în același cuget cu câțiva dintre preoții din grupul schismatic al monahului grec Sava Lavriotul: protosinghelul Elefterie, protosinghelul Antim, preotul Staicu și preotul Emanuel Oros.
Această mențiune de final ne face să credem că documentul semnat de părintele Nicolae este în egală măsură o notificare adresată episcopului locului și o „mărturisire de credință” față de grupul schismatic creat în jurul monahului Sava.
Interesant este că numele monahului grec nu apare în această listă, ci doar numele câtorva dintre locotenenții acestuia în România, puși într-o ordine foarte interesantă, care îl are în frunte pe protosinghelul Elefterie, nu pe protosinghelul Antim, cum ar fi o „ordine de precădere” deja uzitată de către nepomenitorii din acest grup.
Nu știm exact de ce a simțit părintele Nicolae Zorilă nevoia să își manifeste unitatea de cuget cu exponenții adunărilor schismatice de la Roman, Satu Mare și Mestecăniș, care au dus o parte a mișcării antiecumeniste din România în schismă, adepții ei fiind în acest moment dispăruți din lupta reală contra ereziei.
Cu siguranță episcopului Sofronie nu îi păsa dacă sfinția sa se află în unitate de gândire cu protosinghelul Elefterie sau cu preotul Staicu, decât poate pentru a-i mai adăuga o vină în plus la dosarul caterisirii, dacă va lua această decizie.
E posibil ca părintele să fi încercat să ajute grupul pe care l-a evocat să se reinventeze și să iasă din anonimatul în care s-a scufundat după împrăștierea schitului Rădeni din Neamț. Ar fi o explicație a momentului ales pentru acest anunț.
Se cuvine să îl întrebăm pe părintele Nicolae: dacă se află în același duh cu preoții invocați în document, care este opinia sfinției sale despre relația cu schisma fostului episcop sârb Artemie, știut fiind că unii dintre cei menționați nominal în notificarea sa sunt adepți fervenți ai episcopului schismatic din Biserica sârbă? Știm de la ucenici ai unora dintre cei menționați că aceștia îl apără și îl elogiază puternic pe fostul episcop sârb, prezentându-l ca mare luptător contra ereziei și episcop ortodox.
Nu putem decât să ne bucurăm că încă un preot a decis să întrerupă pomenirea ierarhului său, la trei ani de la sinodul mincinos din Creta, în condițiile în care niciun ierarh român nu dă niciun semn de remușcare pentru semnătura pe acele documente eretice, ci le promovează ca pe documente ortodoxe, în timp ce îl primesc pe papa în România și se afișează cu el în fața poporului credincios, se roagă cu el, participă la pelerinajele acestuia în vizita sa prozelitistă în țara noastră. Așa cum arată mărturisirea părintelui este mult mai mult decât au făcut alții care se erijează în eminențe cenușii ale luptei antiecumeniste…
Îi urăm părintelui Nicolae să îl țină Dumnezeu sănătos și curajos să poată duce crucea pe care și-a asumat-o până la capăt, dar în același timp ne permitem să îi atragem respectuos atenția, spre îndreptare și fructificare a jertfei pe care începe să o facă, că nepomenirea este o treabă serioasă, în care nu poți intra fără a ști toate consecințele acesteia.
Se cuvine să se documenteze mai temeinic, să citească mai atent scrierile patristice și să evite intrarea în cugetul schismatic al celor pe care i-a menționat în scrisoarea sfinției sale, pentru că o caterisire care să îl prindă în acest cuget și în această companie ar putea fi foarte problematică. Ne permitem să îl sfătuim pe părintele Nicolae să continue lupta pe care a început-o, pentru că este cea bună, dar să o facă corect canonic, pentru a nu cădea în vreo schismă care să îi dăuneze mai mult decât relația cu episcopul ecumenist de până acum.
Reiterăm punctul 12 din Declarația de la Botoșani, din 1 mai 2019: „Atragem atenția celor care doresc să întrerupă pomenirea ierarhilor ecumeniști sau să mărturisească public contra ereziei să se ferească de poziții extremiste care îi pot conduce la derapaje schismatice, la fel de periculoase, dacă nu mai periculoase decât erezia însăși; acestora le recomandăm calea împărătească, așa cum a fost ea delimitată de Sfintele Canoane, de practica Sfinților Părinți care s-au confruntat cu erezii și a fost expusă în Rezoluția de la Botoșani din 2017, în Rezoluția din ianuarie 2018, în Conferința Teologică de la Salonic, din iunie 2018″.
Despre autor
Vă recomandăm și
Mărturisirea antiecumenistă NU este Reformă! Considerente teologice față de unele teze puse în discuție publică de către Părintele Matei Vulcănescu
Feminismul este o ideologie inspirată de legenda demoniței Lilith, „soția lui Satan”, „ruina lumii”
Botezul Domnului în Parohia mărturisitoare antiecumenistă Schit Orășeni
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
O rectificare,,:pseudoepiscopul Sofronie,,si ,,pseudoepiscopul ecumenist,,.
Comuniunea cu erezia este un lucru rău, este erezie. Si cei care ştiu şi cei care nu ştiu (nu ştiu pentru ca nu vor să ştie) sunt vinovaţi atunci când fac ceva rău, şi atunci când cad în păcatul ereziei şi atunci când cad în păcatul comuniunii cu erezia. Doar cei care nu înţeleg cu adevărat (aşa cum sunt copiii mici şi altii asemenea lor) sunt nevinovati de această comuniune cu erezia.
Toţi cei care fac această întrerupere a comuniunii cu erezia şi cu ereticii şi rămân în comuniune cu episcopul adevărat al locului (care este un episcop pe care îl ştie Dumnezeu care este) şi cu toţi ortodocşii, toţi aceştia nu-i judecă pe acesti eretici şi deci, nu-i consideră eretici în clipa de faţă pentru ca nu-i cunoaşte cum sunt ei în clipa de faţă (doar Dumnezeu îi cunoaşte) ci îi cunoaşte după faptele lor (roadele lor) care sunt făcute în trecut şi pe care poate nici nu le mai au în clipa de faţă (dacă au hotărât să facă 100% voia lui Dumnezeu). Deci, putem spune ca sunt eretici toţi cei care au în clipa de faţă păcatul ereziei asupra lor, dat care sunt aceştia nu putem spune niciodată pentru că nu-i cunoaştem cum sunt în clipa de faţă, nu cunoaştem pe nici unul.
Deci, aceste fapte rele care au fost făcute în trecut sunt luate în calcul (nu se ia în calcul cum este omul in clipa se faţă) atunci când se face această întrerupere a comuniunii cu erezia şi cu ereticii, intrerupere a comuniunii care este obligatorie 100 % pentru toţi. (Şi mustrarea tot aşa se face, tot după faptele trecute şi tot obligatorie este.)
Silvestru Sterie
Parerile dumneavoastra sunt parca inspirate din deciziile adunaturii schismatice din Roman, din 2018.
1. Cel ce nu stie ce e erezia nu poate fi considerat eretic, pentru ca nu poti fi eretic cand habar nu ai despre ce erezie este vorba.
2. Ideea ca cei ce nu stiu sunt vinovati pentru ca nu vor sa stie si sunt eretici este cu desavarsire falsa. E ca si cand as spune ca dumneavoastra sunteti vinovat si trebuie sa fiti scos din societate pentru ca nu ati vrut sa stiti limba rusa, sau matematica, sau chimie la scoala. Acestea sunt niste bazaconii debitate la Roman de preotul schismatic Staicu si nu au nicio legatura cu teologia, cu sfintele canoane si cu cugetarea sfintilor Bisericii.
3. Ideea ca exista un episcop al locului pe care il stie doar Dumnezeu este lipsita de orice legatura cu cugetarea canonico-patristica. Episcopul locului este cel pe care il arata Biserica, pana in momentul in care el este caterisit si indepartat din funcție pentru erezie. Cand cade in erezie, noi avem dreptul de a nu il mai urma si asculta, nu avem dreptul de a urma pe alt episcop „pe care il stie Dumnezeu care este”, nici de a-l batjocori pe episcop. Aceasta este schisma.
4. Ideea ca intreruperea pomenirii este obligatorie 100 la suta pentru toti nu are nicio baza canonica, fiind o alta minciuna inventata de calugarul stilist Sava Lavriotul. Canonul 15 I-II da posibilitatea intreruperii pomenirii, nu obliga pe nimeni sa o faca. Cel care nu o face nu este condamnat sinodal, asa cum a fost cazul si in trecutul istoric, cand sinodal au fost condamnati numai cei ce au promovat si sustinut deschis erezia, nu cei ce au fost in comuniune cu erezia din diverse motive (neputinta, nestiinta, frica etc.). Tuturor acestora li s-a impus sa se lepede din acel moment inainte de erezie si partasia cu ereticii, urmand a fi condamnati numai daca nu faceau acest lucru. Intreruperea pomenirii este o datorie de constiinta, dar nu o obligatie canonica din care sa rezulte sanctiuni canonice daca ea nu este indeplinita.
5. Ideea ca nu ii putem cunoaste pe cei ce sunt eretici este iarasi falsa, pentru ca ii cunoastem foarte bine din faptul ca propovaduiesc deschis erezia si o apara. Cei ce nu o fac nu sunt eretici. Punct. Daca nu au o cugetare eretica, nu ii putem condamna in vreun fel.
Doamne ajuta. Țin să vă contrazic la punctele pe care le-ați enumerat.
1. Catolicii, protestanții, și alte denominațiuni așa zis creștine sunt declarati de Biserica că fiind eretici. Nu puteți zice că doar „preoții” lor sau mai mai marii lor sunt eretici, iar poporul care îi urmează nu e eretic la rândul său chiar daca poporul nu știe de erezie sau ce înseamnă a să fi eretic. Daca gandiți așa, contraziceți SF. Părinți și SF. Sinoade.
2. Cei eretici, chiar daca nu știu că sunt eretici, daca nu își dau interesul de a afla, de a cunoaste, ca de altfel ortodox, pentru a-și câștiga mântuirea, săvârșește păcat. Eu așa am citit în unele îndreptare de spovedanie și mi de pare logica aceasta chestie. Pentru că dacă esti eretic dar îl cauți pe Dumnezeu cu inima curata, dorind să cunoști, acesta va ajunge cu ajutorul acestuia la Ortodoxie și în final, daca continua și la mântuire. Din aceasta cauza avem avem atâtea cazuri de convertiți, și nu mă refer la cei care fac pasul spre Ortodoxie din interes, ci la aceia care Caută și Găsesc.
3. Episcopul locului este până în momentul care propovăduiește o erezie cu capul descoperit, și chiar daca este atenționat de pliroma Bisericii si de Sinodul sau unul sau mai multi arhierei, acesta nu vrea să își schimbe gândul său, mai ales prin faptă, nu numai prin cuvânt.
Faceti o confuzie intre ereticii condamnati si cei necondamnati. Eu nu am afirmat nicaieri ca poporul papistas si protestant nu ar fi eretic. Protestantii si papistasii sunt toti eretici pentru ca sunt rupti de catre Biserica din Trupul ei si au ramas rupti din cauza nepocaintei lor. Prin urmare, ei sunt eretici toti.
Spre deosebire de ei, credinciosii ortodocsi care se afla in Biserica Ortodoxă trebuie tratati cu totul altfel, pentru ca nu toti sunt eretici, ci doar cei care au aderat la erezie si o propovaduiesc in mod public si o sustin public. Atunci cand Biserica va tine un sinod si va scoate aceasta noua erezie (care de fapt e foarte veche pentru ca e o sinteza a mai multor erezii) din Trupul Bisericii vor fi condamnati cei ce au propovaduit si promovat erezia, dupa ce mai inainte au fost chemati la pocainta si au refuzat, dupa care se va pune in vedere restului membrilor Bisericii, preoti si popor, sa se depărteze de cei ce au fost condamnati sinodal, sub pedeapsa excluderii din Biserica a celor care refuza sa rupa comuniunea cu cei condamnati. Abia atunci clerul si poporul vor fi eretici ca si ereticii condamnati alaturi de care au ramas in comuniune dupa ce Biserica i-a condamnat si i-a scos din Trupul Mistic al lui Hristos. Asa s-a intamplat cu papistasii, din care ulterior au evoluat ceilalti eretici. Pana atunci insa nu putem face astfel de comparatii.
Din acest motiv nu putem invoca drept motiv al intreruperii comuniunii canoanele care se refera la impreuna-rugaciunea cu ereticii, de ca si cand cei ce nu au intrerupt inca pomenirea ar fi toti eretici si nu ne mai putem ruga in nicio forma cu ei; o astfel de viziune ne arunca in schisma si trebuie sa fim foarte atenti la ce spunem, sa nu lasam propriile pareri sa tina loc de teologie reala.
Cat despre episcopul locului, el este episcopul locului pana cand Biserica il cateriseste sau Dumnezeu il ia de pe scaunul episcopal in alta forma. Atunci cand el cade in erezie, Biserica ne permite sa nu il mai ascultam si urmam, si in acest sens el este numit de canonul 15 I-II „minciunoepiscop” si „minciunoinvatator” (vedeti ca in canon este numit totusi episcop, desi e numit fals episcop, pentru ca nu mai e pastor adevarat al turmei lui Hristos). La un moment dat, acest episcop este judecat de catre Biserica si scos din episcopie prin caterisire (sau iertat, daca se pocaieste si conditiile canonice ii permit sa mai ramana episcop) si abia atunci se poate vorbi despre alt episcop al locului. Ideea ca episcopul locului incepe sa devina unul pe care doar Dumnezeu il stie, din momentul in care episcopul este in erezie, nu are baza canonica.
Atunci când episcopul unei episcopii cade în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă el este eretic atunci şi nu mai este ortodocs (are altă credinţâ atunci şi se închină celui rău atunci) şi ştim că şi atunci Dumnezeu are grijă de noi (şi atunci când episcopul unei episcopii cade în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă) şi are grijă şă avem sigur 100 % episcop ortodocs şi atunci chiar dacă noi nu-l ştim care este acest episcop ortodocs (doar Dumnezeu stie care este acest episcop ortodocs).
Deci, nu avem doi episcopi atunci când episcopul unei episcopii cade în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă, ci avem un singur episcop şi acesta este un episcop ortodox, un episcop pe care îl ştie doar Dumnezeu care este şi cu acest episcop trebuie să rămânem toţi în comuniune ca să rămânem ortodocşi, ca să scăpăm de erezie.
Episcopul care cade în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă poate să îşi revină oricând dacă vrea, aşa cum poate să îşi revină orice om care cade în acest păcat al ereziei şi de aceea întrerupem comuniunea doar până când episcopul îşi revine, întrerupem comuniunea doar până când oamenii îşi revin. Deci, în clipa de faţă noi nu ne pronunţăm asupra episcopului pe care îl cunoaştem după fapte ca a căzut în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă şi nu-l considerăm eretic în clipa de faţă pentru că nu-l cunoaştem cum este acesta în clipa de faţă (doar Dumnezeu îl cunoaşte cum este) şi nu-l dăm la o parte în clipa de faţă pe acest episcop chiar dacă îl cunoaştem după fapte ca a căzut în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă deoarece în clipa de faţă chiar acest episcop poate fi episcopul adevărat al episcopiei noastre. Dacă acesta şi-a revenit din păcatul ereziei şi este ortodocs în clipa de faţă (şi s-a hotărât să facă 100 % voia lui Dumnezeu) acest episcop, pe care noi îl cunoaştem după fapte ca a căzut în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă, acest episcop este episcopul adevărat al episcopiei noastre în clipa de faţă. Deci, în clipa de faţă, poate fi episcop adevărat al episcopiei noastre şi episcopul pe care noi dacă îl cunoaştem după fapte ca a căzut în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă.
Pe episcopul unei episcopii care cade în păcatul ereziei pe care o propăvăduieşte pe faţă îl cunoaştem ca eretic după roadele (faptele) făcute în trecut (în clipa de faţă nu-l cunoaştem cum este el, în clipa de faţă doar Dumnezeu îl cunoaşte cum este) şi de aceea spunem: PS Episcop şi nume lui, atunci când ne referim la cum este episcopul în clipa de fată sau atunci când ne adresăm episcopului pentru că ne adresăm lui în clipa de faţă (iar el în clipa de faţă poate fi ortodoxs dacă şi-a revenit din păcatul ereziei şi s-a hotărât să facă 100 % voia lui Dumnezeu); şi spunem eretic, atunci cănd ne referim la cum îl cunoaştem pe episcop dupâ faptele pe fare le-a făcut acesta în trecut, îi spunem şi lui că îl cunoştem ca eretic, dar îi spunem nu cu răutate şi nu ca să-i facem rău, ci din dragoste, ca să îl ajutăm (aşa este dragostea, şi cu mustrare obligatorie şi cu întrerupere a comuniunii tot obligatorie) şi spunem si la oameni că îl cunoştem ca eretic, dar le spunem nu din răutate şi nu ca să-i facem rău episcopului, ci din dragoste, ca să ajutăm şi pe el şi pe toţi oamenii (deci îndemnăm oamenii să nu-i facă niciun rău episcopului, ci să-i facă numai bine).
Silvestru Sterie
Aveti si vreo argumentare canonica a afirmatiilor dumneavoastra sau sunt doar rodul speculatiei personale? Ideea ca exista un episcop pe care il stie Hristos operand in momentul in care cade in erezie ierarhul locului nu exista in canonica ortodoxa