Mărturie… despre Basarabia

Strabunicul meu, Gheorghe Marandici, medic, sef al spitalului din Ismail, care apartinea Basarabiei, impreuna cu cei doi copii ai sai, Marandici Alexandru si Marandici Nina, au fost deportati in Siberia.

Aşa cum arată Martirologiul de la Odesa, Gheorghe Mărăndci a fost ucis cu sînge rece în Siberia, în regiunea Sverslovsk. Fiul sau, Alexandru Mărăndici, a reuşit să fugă din Siberia, iar Nina a rătacit … murind prematur din cauza vieţii aspre din Siberia. Străbunicul Gheorghe a murit pentru că nu a vrut să-şi lase credinta! Cine i-a deportat? Cine i-a ucis? Bolşevicii – oameni fără de Dumnezeu care erau demonizaţi, împreună cu marii demonizaţi Stalin si Lenin.

Din cauza lipsei de credintă s-a produs o demonizare colectivă, s-a ajuns la crime teribile! Cine i-a ucis? Ruşii? Cei care i-au deportat şi ucis erau demonizaţi. Erau atei şi ucigaşi. Cei deportaţi nu erau numai basarabeni ci şi mii şi mii de ruşi, de ucraineni, şi alte naţionalităţi. Există milioane de martiri ruşi – preoţi, profesori, teologi, medici. A blama poporul rus pentru deportări şi crime este ca şi cum am blama poporul român pentru torturile de la temutele închisori de la Aiud şi Piteşti (schimbatoare de conştiinţe) şi de la Canal. Că au existat români torţionari, este adevărat; dar nu poţi condamna un popor întreg pentru crimele unor demonizati din poporul respectiv. Ruşii au umplut cerul de sfinti. Ce nebunie poate fi aceasta de a blama un întreg popor? Ce fel de crestin poţi fi?

Balaurul roşu, doritor de sânge, nu e stabil pe o zonă geografică, el se mişcă acolo unde poate şi îşi schimbă forma, se adaptează.

Azi nu mai merge cu forţa şi crima. Au vazut demonii ca nu au putere să distrugă, ci ca sângele martirilor aduce binecuvantare şi sfinţenie mai mare. De aceea acum lucrează altfel, prin materialism.

Moldovenii nostri, ţinuţi în sărăcie de un colos fără Dumnezeu – colosul sovietic – doresc să trăiască decent, să nu sufere de frig şi de foame, să se bucure de ziua de maine. Insă tocmai aici vine ispita occidentului, care spune: Iţi dau bani, dar trebuie sa-mi dai sufletul tău!

Trebuie sa accepţi sodomia, să respingi credinţa ortodoxă, să râzi de pupatorii de moaşte, să-mi dai mie conştiinţa ta, sa îţi vinzi sufletul! Să fii ateu, să fii eretic! Sa îmi vinzi mie inocenţa ta pe bani- pe un blid de linte! Aşa s-a întâmplat şi cu România, româncele au plecat în Italia, spală babe la fund, pentru un ban, dar vai, multe şi-au pierdut credinţa, au acceptat să se căsătoreasca cu italieni eretici catolici, şi-au botezat copiii la eretici, iar copiii lor au uitat limba româna. Apoi au aflat aceste nefericite, ca defapt nu fac parte din familie… ca au ramas tot nişte sclave…ca nu sunt văzute şi respectate ca oameni… Şi iată o sclavie mai rea decat moartea! Oameni care în numele toleranţei şi-au vândut sufletul…

De unde acest blestem? Necredinţa, materialismul, avorturile, păcatele mari, lipsa de Hristos! În multe ţări din Nordul Europei copiii aparţin statului ateu, părinţii nu mai au drepturi asupra lor. Homosexualitatea, această deviaţie împotriva firii trebuie sa o accepţi… trebuie sa devii ” deschis”, trebuie ” sa tolerezi” şi să ajungi un nefericit pervertit, care nu are altceva de făcut decat sa-şi astepte moartea nestiută de nimeni într-un colt al Europei. Vai, ce tristeţe! In loc ca omul sa se bucure de Slava pe care a primit-o de a fi Imparat, de a fi liber, de a gândi cu frică de Dumnezeu la mântuirea sufletului, de a fi stăpân pe pământ şi pe întreaga faptură, peste plante şi animale! Hristos Dumnezeu spune: „Să nu vă fie frica de cei care ucid trupul, ci să vă fie frica de cei care şi trupul şi sufletul pot să le arunce în gheenă”

Aceştia sunt cei toleranti, „open minded”, cei care şi-au vandut credinţa şi sufletul pentru un blid de linte, pentru ca să fie apreciati de varsatorii de sange… Plâng pentru tine, neam nefericit, care ai Aurul Credintei Ortodoxe la tine în tindă şi nu-l vezi! Plâng pentru tine, neam nefericit, care ai curaţenia sufletului şi vrei sa o vinzi! Plâng pentru tine, neam nefericit, ca L-ai uitat pe Dumnezeu şi traieşti doar pentru o pâine! Ai uitat bucuria de a te trezi dimineaţa şi de a merge la Biserică, de a te cumineca cu Trupul şi Sângele lui Hristos, de a zbura după aceea ca un înger din Cer, de a fi stăpan!

Ai uitat bucuria de a merge în bordeiul tău de a-ţi vedea copiii la masă cum işi fac rugaciunea, şi nevasta care zambeste cu drag. Cum ai lasat pe Dumenzeu, omule nebun, pentru promisiuni deşarte? Cum ai ales nimicul în locul Adevarului, pe care Stefan cel Mare, stramoşul tau, l-a apărat cu preţul vietii? Cum ai lăsat ortodoxia? Pămantul tau, Basarabia, e udat de atâta sânge de martiri şi plin de atâtea oase sfinte! Bunicii şi străbunciii tăi în cimitire sunt sfinte moaşte şi cimitirul miroase a mir! Cum ai lasat bucuria de a înghenunchea la mormântul bunicilor? Cum te-ai „modernizat” în gândire şi ai uitat bucuria?

Eşti om trist, esti fără Adevăr, fără Hristos! Eşti singur şi te simţi singur, deşi eşti înconjurat de mii de oameni! Pentru că ai uitat de Comoara ta! Nu uita ca eşti urmaş al lui Stefan Voievod! Şterge Evanghelia de praful depus pe ea şi citeste şi crede in Ea, asa cum a crezut Stefan Voievod! Ingenunchează în Biserica ta Ortodoxă, aşa cum a îngenuncheat Stefan Voievod şi cheamă pe străbunii tăi sfinţi martiri în rugăciune, pe cei care au murit în Siberia şi pretutindeni pentru Hristos! Nu lăsa ca nişte năimiţi sa-ţi pervertească copiii!

Dacă pierzi pe Hristos ai pierdut tot!

preot Matei Vulcănescu, Pireu, Grecia

sursa ortodoxiacatholica.wordpress.com

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

5 comentarii la “Mărturie… despre Basarabia

  1. Acum vreo zece ani am fost naș de cununie, iar preotul ne-a întrebat cine dintre noi, nașii, muncește afară, adică în străinătate. Pentru că nașii trebuiau să plătească pentru cununia mirilor.
    Ca să nu mai zic că în zona unde stau eu sunt și doi preoți, fiecare având ditamai casa.
    Așa că eu înainte de a-i acuza pe enoriași că își pierd credința, m-aș uita mai degrabă la ce preoți (și modele) au.
    Ca să nu mai zic că și la referendum unii preoți au cam făcut noncombat.

    1. Pe noi nu ne intereseaza pacatele omenesti ale preotilor, astea le judeca Dumnezeu. Pe noi ne intereseaza numai caderea lor in erezia ecumenista. Asta ne permit sfintele canoane sa criticam noi, nu caderile omenesti ale preotilor respectivi. Asa ca nu trebuie sa ne uitam deloc la problemele lor omenesti, ci numai la cele de marturisire

  2. MĂRUL NU CADE DEPARTE DE POM… PRIVIŢI CE FEL DE TEOLOGI MODERNI SUNT EDUCAŢI ACUM

    Prezentam cititorilor o jertfă a sistemului modern de învăţămînt teologic. Faceţi cunoştinţă cu ascultătorul lavrei Aleksandr Nevskii, care învaţă la facultatea de teologie din cadrul Academiei Teologice din Sankt-Petersburg, pe nume Ilia Angelov (în fotografie se află într-o chilie monahală).
    https://www.aparatorul.md/marul-nu-cade-departe-de-pom-priviti-ce-fel-de-teologi-moderni-sunt-educati-acum/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)