Părinții copiilor nevaccinați din Republica Moldova cer asigurarea dreptului la educație alternativă

Conferința de presă susținută la Institutul Național de Standardizare la data de 17 septembrie 2018 a avut ca invitați din România pe judecătorul Carmen-Elena Chirilă și pe teologul și publicistul Mihai-Silviu Chirilă. Conferința a fost organizată de Asociația Juriștilor Ortodocși din Republica Moldova ca o reacție la un ordin al Ministerului Educației, prin care copiii nevaccinați nu sunt primiți în școli.
Asociația Juriștilor Ortodocși a alcătuit o adresă prin care cere Ministerului Educației să renunțe la decizia de a nu primi copiii în școli, demonstrând faptul că aceasta este neconstituțională și încalcă tratatele internaționale la care Republica Moldova este cosemnatar. Asociația a cerut statului să asigure dreptul la învățământ alternativ, în special homeschooling, copiilor pe care îi respinge din sistemul de învățământ public, pentru a le respecta acestora dreptul fundamental la învățătură. S-a pus în vedere ministerului că în caz contrar părinții vor obliga în instanță autoritățile să respecte drepturile copiilor lor.
Apelul juriștilor moldoveni a fost preluat de siteul Juridice.ro din România.

Sursa: http://ipn.md/ro/societate/93588.

Reprezentanții mai multor asociații obștești consideră că ordinul care prevede neadmiterea copiilor nevaccinați contra rujeolei în colectivitățile de educație aduce o gravă încălcare a dreptului fundamental al copilului de a avea acces la studii. Potrivit lor, într-o hotărâre a Curții Constituționale, emisă încă în 2013, se spune că „în cazul nerespectării cerinței vaccinării obligatorii, legislația permite instruirea în cadrul altor forme de învățământ, ce nu presupun contactul cu colectivitățile, precum învățământul la domiciliu sau studiul individual”, fapt pe care statul nu-l asigură.

Într-o conferință de presă ținută la IPN la data de 17 septembrie, doamna Elena Bâtcă, membru al Mișcării Juriștilor Ortodocși din Moldova, a declarat că, pe 21 august, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării au emis un ordin cu privire la organizarea unor măsuri suplimentare de ameliorare a situației epidemiologice privind rujeola. „În conformitate cu acest ordin, copiii nevaccinați nu sunt primiți în colectivități, deci nu sunt școlarizați. În momentul de față, circa trei mii de copii rămân neșcolarizați”, a notat Elena Bâtcă. Totodată, autoritățile nu propun soluții legale pentru asigurarea dreptului la educație a copiilor nevaccinați. „De aici întrebarea logică: de ce Ministerul Educației nu propune pentru acești circa trei mii de copii nevaccinați, neșcolarizați, nicio alternativă de a asigura dreptul la educație?”, se menționează Elena Bâtcă.

Judecătoarea din România, Carmen Chirilă, a declarat că această epidemie de rujeolă nu s-a demonstrat științific, iar ceea ce se proclamă a fi o epidemie este doar o propagandă. În România a existat un proiect de lege prin care s-a încercat să fie introdusă vaccinarea obligatorie și sancționarea părinților care refuză acest lucru, însă proiectul nu a trecut. „Atât timp cât un copil nevaccinat este singurul care poartă riscul îmbolnăvirii într-o comunitate de copii vaccinați, se pune întrebarea: Unde este afectată libertatea celuilalt în decizia mea de a nu vaccina copilul?”, a remarcat judecătoarea.

Publicistul român Mihai-Silviu Chirilă spune că în România copiii neimunizați merg la școală. Dar există o propagandă asumată de medici și de mas-media prin care se încearcă presarea părinților. „Nimeni din România, și cred că nici din țara dumneavoastră, nu luptă împotriva vaccinului în sine, împotriva științei medicale, ci împotriva acestor vaccinuri contemporane asupra căror planează o gravă suspiciune, pornită din lumea medicală, că aceste vaccinuri nu sunt sigure. Nu luptăm împotriva vaccinării în sine, ci împotriva faptului că suntem obligați să facem o vaccinare care nu este sigură”, a mai spus publicistul.

Președintele Asociației obștești „Planeta Curată”, Alexandru Covalschii, părinte a doi copii nevaccinați, spune că și-a înscris copiii la școală și administrația i-a cerut certificatele care confirmă imunizarea. Bărbatul spune că a înaintat o declarație în care a expus motivele pentru care refuză vaccinarea și a expediat o adresare Ministerului, însă deocamdată nu a primit un răspuns.

„În calitate de reprezentant al părinților de la Florești, cerem în mod expre să avem o discuție publică și deschisă cu ministerele de resort pentru a discuta această problemă”, a solicitat Ala Sârcu, președinta Asociație obștești „Areopagus”.

Reprezentanții asociațiilor cer asigurarea dreptului la educație de alternativă. Aceștia susțin că se vor adresa în instanța de judecată pentru a cere anularea ordinului prin care se interzice școlarizarea copiilor nevaccinați.

Evenimentul a fost intens mediatizat în presa audio-vizuală și online din Republica Moldova:

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)