Parohia Schit Orășeni ne invită la Hramul Sfinților Sila, Paisie și Natan pe 16 mai

                        Hristos a înviat!

Cu nespusă bucurie duhovnicească, vă invităm pe toţi cei care iubiţi satul Schit Orăşeni să participaţi la cel de-al doilea hram al satului nostru, în ziua pomenirii ocrotitorilor noştri : 16 mai 2019, ziua Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, împreună cu toţi pustnicii care ne ocrotesc satul.      

Joi dimineaţă, 16 mai, vom săvârşi, de la ora 8◦◦, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul închinat Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan; apoi, la ora 11◦◦, vom porni în procesiune cu racla sfintelor moaşte ale Sfântului Sila, Părintele nostru, și cu sfintele icoane şi vom sfinţi cu aghiazmă satul în cântări de laude.

Către ora 13◦◦ vom reveni în curtea bisericii noastre parohiale, unde-i vom pomeni pe toţi pustnicii îngropaţi în jurul bisericii şi vom binecuvânta bucatele pentru agapa creştină oferită întru veşnica pomenire și cinstire a ocrotitorilor noştri.

Ziua de 16 mai, a Sfinţilor noştri dragi Sila, Paisie şi Natan, este astfel zi în care nu vom lucra, ci le vom dărui, prin prezenţa şi dragostea noastră, Sfinţilor care ne ocrotesc comunitatea adevărata cinstire şi preţuire, căci multă binecuvântare şi tare biruinţă ne vor dărui mereu celor ce le cinstim numele şi amintirea lor cu drag în acest loc: Schit Orăşeni.

Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi toţi şi pentru satul acesta al vostru, Schit Orăşeni!

                                                                                                                                        Preot paroh şi membrii Consiliului parohial,

                                    pr. ic. stavrofor  Ioan Ungureanu

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)