Mai vechea noastră cunoștință, primarul MMB-ist al comunei Cristești, domnul Lucian Borfotină, face deliciul presei botoșănene într-o anchetă din care rezultă că, deși e foarte tânăr, a fost declarat mort într-o rezoluție a Parchetului, pentru a fi scutit de urmărirea penală, într-un proces intentat de o fostă subalternă.
Detaliile scandalului le puteți citi pe ziarul electronic Botoșani Necenzurat. Ne facem datoria în acest material de a completa „cariera” primarului Borfotină cu informații legate de Schitul Orășeni, pe lângă care presa din Botoșani a trecut nepăsătoare, fie pentru că așa a fost ordinul, fie pentru că la acel moment interesele politice nu o cereau. Un lucru e cert: ele au fost semnalate public la timp și puteau fi preluate de presa din județ.
Domnul primar Lucian Borfotină este unul dintre puținii primari din România care se poate lăuda că nu a făcut aproape nimic într-un mandat întreg. Puține mai sunt locurile în această țară în care un sat, care are pe teritoriul său un obiectiv cultural și istoric de interes național, să fie traversat de un drum pentru vaci, pe care vara te sufoci de praf, iar iarna și toamna te îneci în glod.
Un astfel de sat este Schitul Orășeni. Dacă îl întrebi pe primar de ce nu a făcut nimic pentru a asfalta satul, în condițiile în care UE dă bani cu găleata pentru astfel de proiecte, primarul ar putea să îți spune, cum am auzit că a spus unora de prin sat, că va asfalta după ce pleacă preotul Ungureanu din sat.
Singura preocupare palpabilă a primarului de altfel, în ultimii ani, a fost alungarea preotului Ioan Ungureanu din satul Orășeni. Aflat într-o foarte bună relație cu emisarii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, primarul Borfotină a fost implicat în aproape toate acțiunile prin care mitropolitul ecumenist din Iași a încercat să scape de preotul Ioan Ungureanu, devenind de facto un primar MMB, dacă se poate imagina așa ceva în Uniunea Europeană.
Un proces penal deschis după ce preotul a fost agresat în noiembrie 2017 în biserica sa de către o grupare trimisă de mitropolie, asistată de autoritățile locale, îl are printre învinuiți și pe primar. Procesul trenează, din motive lesne de înțeles.
În 2018, împreună cu viceprimarul localității, era cât pe ce să ucidă o persoană în vârstă, pe care au dus-o la spital să îi facă o operație foarte periculoasă pentru vârsta acesteia, din dorința de a determina familia să își schimbe poziția față de preotul parohiei Schit Orășeni.
Mici, bere și muzică de hramul Schimbării la Față pentru grupul ecumenist al MMB din Orășeni
Rămâne deja de pomină bâlciul ridicol pe care primarul îl organizează în localitatea Orășeni, de doi ani de zile, în plin Post al Adormirii Maicii Domnului, în zi de post a Schimbării la Față a Domnului. Acest bâlci, care batjocorește tradiția spirituală a Bisericii Ortodoxe, este o demonstrație de forță a primarului, pentru a susține MMB în încercarea de a-i învrăjbi pe locuitori cu preotul lor paroh, părintele Ioan Ungureanu.
Merită amintită și decizia abuzivă de a tăia curentul în complexul Schit Orășeni, monument protejat de legislația românească pentru că este de patrimoniu. Motivul? Dorința de a-l șicana pe preotul Ungureanu. Dacă mai adăugăm la aceasta refuzul de a-i înnoi preotului viza de flotant, masarea poliției locale în zi de hram la Orășeni, pentru a împiedica mașinile să ajungă la hram și multe altele, ne facem imaginea despre cum conduce domnul Borfotină comuna și mai ales despre acest ciudat sentiment al impunității cu care o face.
De ani de zile preotul Ungureanu remarcă aceste abuzuri prin intermediul unor procese deschise autorităților locale. De ani de zile nimănui nu îi pasă.
În urmă cu un an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a demarat procedurile de evacuare de urgență a preotului. În instanțele din Botoșani lucrurile păreau a se îndrepta într-o direcție așteptată, mai ales că într-unul din completele care judeca procesul a fost prezent un judecător absolvent de seminar teologic și apropiat al Mitropoliei.
Odată cu strămutarea proceselor la Suceava, preotul Ioan Ungureanu a câștigat până în prezent de trei ori împotriva atotputernicei mitropolii. Coincidență?
Parchetul din Botoșani a explicat, în cazul „decesului” primarului Borfotină, că s-a produs o greșeală și că parchetul consemnase moartea primarului anterior, cu care, de altfel, reclamanta nu avea nimic de împărțit.
Parchetul constată că fostul primar a decedat pe data de 15.07.2017, în timp ce judecătorul pentru drepturi și libertăți spune că plângerea penală a fost formulată în 11.08.2017. Cum să fie vizat fostul primar, când plângerea s-a făcut după o lună de la decesul aceluia?
Într-un drept la replică remis ziarului botoșănean, publicat pe pagina de Facebook a unuia dintre contestatarii părintelui Ioan Ungureanu, primarul pretinde că documentul remis de Tribunalul Botoșani cu privire la modul în care se desfășoara cercetarea penală în dosarul reclamat de fosta angajată a primăriei… nu face referire la domnia sa, deși numele Borfotină Ionel Lucian este menționat de document de două ori.
Domnul primar, ca și procuratura, lasă să se înțeleagă faptul că femeia care ar fi reclamat neglijența în serviciu ar fi menționat și numele fostului primar, față de care s-ar fi dat clasarea pe motiv că este decedat. Cu toate acestea, judecătorul de drepturi de libertăți spune clar că „în prezenta cauză, singurele acte de urmărire penală efectuate au fost audierea persoanelor cu privire la care se referă plângerea penală, respectiv a numitului Borfotină Ionel Lucian, în data de…„.
Prin urmare, judecătorul de drepturi și libertăți nu constată că doamna Elena B. l-ar fi incriminat pe fostul primar, ci pe actualul, și că acuza de neglijență în serviciu se referă la domnia sa, nu la fostul primar. Prin urmare, nu se putea clasa dosarul pentru că a decedat fostul primar, în condițiile în care actualul este acuzat de neglijența respectivă.
Ca să ne facem o idee despre explicația parchetului, să ne închipuim, mutatis mutandis, că cineva îl reclamă pentru ceva pe președintele Iohannis, „campioana anticorupției”, de exemplu, închide dosarul și spune că președintele a murit. Când lumea i-l arată la televizor, campioana europeană a luptei anticorupție spune că s-a produs o eroare, deoarece președintele a fost confundat cu regele Mihai, Dumnezeu să îl odihnească!
Cam așa arată explicația de la Botoșani. Vor accepta Parchetul General și Inspecția Judiciară asemenea explicații? Vom vedea.
Îi rog pe președinte și pe „campioana anticorupției” să mă ierte pentru că am folosit referirea la excelențele lor pentru a ilustra acest caz. Este totuși riscul celebrității pe care trebuie să și-l asume.
O felicit pe doamna care a avut curajul să demaște abuzurile acestui primar. Dacă cetățenii din localitatea Schit Orășeni ar căpăta acest curaj, cu siguranță parchetul botoșănean ar trebui să îl confunde pe primar cu Neil Armstrong, ăla care a fost pe Lună, ca să îl facă scăpat de urmărire penală.
Nu știm cum se va termina procedura juridică pentru domnul primar, îi dorim numai bine și viață lungă, dar cred că și domnia sa ar trebui să se gândească la faptul că Dumnezeu nu se lasă batjocorit de cei ce se cred atotputernici doar pentru că la un moment dat ocupă o funcție publică.
Acest scandal, care înțeleg că a devenit național, ar putea detemina, prin consecințele sale, o constatare „pe cale judecătorească”, ca să zicem așa, a „decesului politic” al actualului edil din Cristești, Botoșani.
Vă recomandăm și
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Părintele Matei Vulcănescu a întrerupt pomenirea mitropolitului Siluan din Patriarhia Antiohiei, pe motiv de comuniune cu ereticii monofiziți
Încă un părinte mărturisitor din Episcopia Caransebeș îi cere episcopului să renunțe la erezia ecumenistă
Emisiune-document despre rezistența ortodoxă românească contra ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Un personaj demn de toata mila, acest don primar de Cristesti, domnul Borfotină Ionel Lucian, care a devenit celebru prin acte scandaloase, de coruptie.
Daca ar fi ramas numai un umil activist psd, nu am fi auzit de dumnealui. Actele sale abuzive fata de complexul Schit Oraseni si prejudiciile enorme aduse Sfintiei Sale, Parintele Ioan Ungureanu si obstii drept-credinciosilor, il recomanda ca un umil servant al puternicei Mitropolii, un sarguincios om al puterii politice, care va iesi pe usa din dos a istoriei, speram cat de curand.
Dar după cum spunea cineva, „diavolul are în România o viață întortocheată și neobosită”.
Sa speram ca Dumnezeu va arata maine ca MMB nu esta atat de atotputernica pe cat au descris-o activistii MMB si primarul de Cristesti. Sa ne rugam ca maine sa consemnam victoria definitiva a credinciosilor din Oraseni asupra ecumenismului feroce, care le devoreaza de ani de zile satucul, cu o viclenie diavoleasca pe care nu a mai vazut-o nimeni nicaieri in Ortodoxie.
Sa ne trimita Atotbunul Dumnezeu Harul Sau, dupa rugaciunea puternica si credinta celor care lupta necontenit impotriva ecumenismului diavolesc si a slugilor sale. Alergam degraba cum putem, îndrăznind întru nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, slabanogiti si vai de noi nevrednicii, la ajutorul Acoperamantului Maicii lui Dumnezeu si a sfintilor, Prietenii Mantuitorului Hristos, care nu ne vor parasi in acest moment de cumpana.
Amin!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!