Poliția din Muntenegru agresează violent pe protestatarii care s-au opus adoptării legii anti-bisericești

În ciuda protestelor puternice din partea ierarhilor, a clerului, a monahilor și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, religia majoritară din țară, Parlamentul Muntenegrului a adoptat ieri legea anti-bisericească „privind libertatea religiei și credinței și statutul juridic al comunităților religioase”.

Mulțimi mari de credincioși ortodocși au ieșit în stradă în mai multe orașe pentru a protesta împotriva noii legi, ceea ce a determinat poliția din Muntenegru să-l agreseze puternic pe Preasfințitul Părinte Episcop Metodije din Diokleia și pe alți câțiva credincioși cu bastoane, relatează site-ul oficial al Mitropoliei Muntenegrului.

„Episcopul și credincioșii ortodocși au fost doborâți la pământ și bătuți cu bastoane și loviți cu piciorul”, se arată pe site.

„Doi creștini care au încercat să-l protejeze pe ÎPS Sa au fost răniți. Unul a suferit o fractură la nivelul șoldului, iar celălalt o fractură de claviculă”, se relatează în raport. Ambii au fost internați la spitalul din orașul Pljevlja.

Incidentul s-a produs pe podul Đurđevića Tara, situat la răscrucea dintre Mojkovac, Žabljak și Pljevlja.

„Acest act a confirmat în cel mai bun mod adevărul cuvintelor Premierului Marković, care a spus în Senat că poliția nu ar trebui să folosească forța împotriva credincioșilor și a arătat ce fel de lege privind libertatea religioasă era adoptată și cât de liberă era Biserica și dreptcredincioșii în Muntenegru modern”, se arată pe site-ul Bisericii.

Fiecare parohie a Bisericii Sârbești din Muntenegru își va dezvolta propriul comitet pentru protejarea bisericilor, mănăstirilor și altarelor Bisericii Sârbe, ca urmare a adoptării noii legi care va permite guvernului muntenegrean să sechestreze bunurile Bisericii, a declarat protestatarilor din Podgorica, Preasfințitul Părinte Episcop Joanikije din Budimlja-Nikšić în această dimineață.

45 din 81 de deputați au votat în favoarea legii. Nu au existat voturi „nu” sau abțineri, întrucât poliția a reținut pe toți deputații de opoziție, relatează TASS.

Coaliția de guvernământ a respins toate amendamentele la proiectul de lege propus de Biserica Sârbă.

Statul favorizează minuscula și schismatica „Biserica Ortodoxă Muntenegreană” și a supus Biserica Sârbă Canonică altor forme de persecuție, considerând-o ostilă independenței țării.

Potrivit noii legi, „Toate clădirile religioase care erau proprietatea statului Muntenegru înainte de pierderea independenței sale și de fuziunea în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 1918, și care ulterior nu au devenit proprietatea unei comunități religioase în mod legal, vor fi recunoscute drept proprietăți ale statului”, a menționat Secretariatul General al guvernului din Muntenegru.

Ierarhii Bisericii Sârbe înțeleg legea drept un mijloc de confiscare a proprietăților Bisericii Sârbe care urmează a fi predate schismaticei „Biserică Ortodoxă Muntenegreană”.

Podgorica, Muntenegru, 27 decembrie 2019

Montenegrin police beat Serbian bishop, faithful protesting adoption of anti-Church law

 

Update

 

EPISCOPUL BĂTUT DIN MUNTENEGRU ÎNDEAMNĂ CREDINCIOŞII LA PACE

Belgrad, Muntenegru, 30 decembrie 2019

Preasfințitul Părinte Metodije din Diokleia, un ierarh canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, a fost bătut de poliție pe 26 decembrie, în timp ce participa pașnic la un protest împotriva adoptării unei noi legi, despre care Biserica avertizează că va duce la confiscarea proprietății Bisericii de către guvern.

Doi credincioși au fost și ei răniți în momentul când încercau să-și protejeze Episcopul. În ciuda rănilor sale, Episcopul Metodije i-a îndemnat pe credincioși să rămână calmi și pașnici.

„Mă simt mai bine și m-am întors la îndatoririle mele”, a spus Înaltul Ierarh sârb. „Aș dori să spun că nu condamn poliția. Înțeleg poziția polițiștilor întrucât se găsesc sub mare presiune și trebuie să își îndeplinească munca în condiții atât de grele. Nu vreau ca acest incident să contribuie la agravarea situației deja tensionate din Muntenegru ”, a subliniat el, relatează RIA-Novosti.

Episcopul Metodije a fost tratat la Academia Medicală Militară din Belgrad.

Vorbind cu Radio Svetigor, Preasfinția Sa a explicat că, la un moment dat, în timpul protestelor, poliția a început să calce în picioare și să târască oamenii și că a fost o adevărată minune că nimeni nu a fost rănit mai grav .

Între timp, președintele Muntenegrului, Milo Đukanović, a semnat proiectul de lege în ziua următoare după votul parlamentar.

Sinodul Episcopal din Muntenegru, format din fiecare ierarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe care

slujește în Muntenegru, s-a adunat pe 29 decembrie, cu excepția Episcopului Metodije, pentru rugăciune comună și întâlnire în care a adoptat o declarație specială în legătură cu evenimentele recente.

Sinodul consideră că noua lege este îndreptată în mod special împotriva Patriarhiei sârbe, care, spre deosebire de alte asociații religioase, a fost lipsită în mod deliberat de șansa de a-și stabili relațiile cu statul atunci când s-a adoptat legea.

Această opinie este confirmată, consideră Sinodul, prin declarațiile și comportamentul înalților funcționari ai statului și ale deputaților partidului de guvernământ, care au inițiat și adoptat legea, în special prin refuzul autorităților din Muntenegru de a accepta oricare dintre numeroasele amendamente propuse de Biserică .

„Timp de câteva zile, am fost martorii bucuriei făţişe a tuturor celor care urăsc Biserica Ortodoxă, a naționaliștilor neo-muntenegreni entuziasmați, majoritatea atei confirmați, care au sărbătorit această victorie asupra Bisericii lui Hristos”, se arată în declarație.

Ierarhii îndeamnă, de asemenea, pe credincioși să-și păstreze credința și speranța în Dumnezeu și să nu cedeze provocărilor menite să semene dușmănie între frați și să solicite poliției, președintelui și premierului, să nu folosească forța împotriva celor care se adună pașnic pentru a-și apăra drepturile.

„Vă reamintim că am spus deschis de nenumărate ori că disprețul față de Biserica Ortodoxă, care a fost demonstrat în ultimii aproape 20 de ani și, mai ales, în procesul de pregătire și votare a acestui act legislativ mârşav, poate duce la consecințe grave pentru societatea muntenegreană, încălcarea păcii și a armoniei noastre frățești ”, se arată în declarație.

De asemenea, Sinodul Episcopal afirmă că cei care au votat legea dată s-au exclus ei înșiși din Biserica Ortodoxă, „și sunt, prin urmare, excomunicați de la Sfintele Taine”.

În același timp, Biserica invită autoritățile să inițieze un dialog cât mai curând posibil pentru a remedia situația înainte ca legea să fie aplicată și să provoace prejudicii grave.

Bishop beaten in Montenegro urges faithful to keep the peace

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

3 comentarii la “Poliția din Muntenegru agresează violent pe protestatarii care s-au opus adoptării legii anti-bisericești

  1. Stimată doamnă dr. Naghi,
    Dacă mă luaţi cu TASS, RIA novosti e clar. Citiţi cumva şi Sputnik?
    Când îl văd pe domnul Chirilă spunând senin că site-ul dvs nu este pro rusesc îmi vine să…
    Pot să citez un titlu din RIA novosti? “Bucureştiul, cerberul Washingtonului în Balcani” Dvs regretaţi cumva Pactul de la Varşovia?
    Problema din Muntenegru este similară cu cea din Ucraina, dar la scară mai mică.
    Scuzaţi-mi indiscreţia, dvs din ce trăiţi? Dacă luaţi salariu de la Moscova vă înţeleg…
    Eu muncesc în două locuri şi anume: Autoritatea Naţională Fitosanitară şi Univ. ,,Dunărea de Jos,, Galaţi şi, în fiecare an, completez o declaraţie de avere.
    P.S. Ce chestie… Aţi publicat articolul de 30 decembrie… Vă spune ceva data aceasta? Oare cine la alungat pe Regele Mihai?
    Mi-e f. f. greu să vă spun ,,La Mulţi Ani!,,
    P.P.S. Am dat clic pe linkul din articol şi am dat iar de ruşi… De ce oare?

    1. Domnule Velichi, daca mai faceti o singura insinuare de genul acesteia in care dati de inteles ca cineva de pe acest site isi ia salariul de la Moscova sau intrebati din ce traieste nu va mai osteniti sa scrieti pe siteul nostru.
      Permiteti-ma sa va dau o veste: RAZBOIUL RECE S-A TERMINAT IN URMA CU 30 DE ANI. DUMNEAVOASTRA ATI RAMAS CA ULTIMUL SOLDAT JAPONEZ DIN SELVA FILIPINEZA PE NISTE METEREZE CARE NU MAI EXISTA DE MULT.
      Treziti-va la realitate si incercati sa pricepeti ceea ce cititi, ca sa puteti avea pretentia de a trece in CV faptul ca sunteti universitar.
      Noi nu vom sta sa va dam aici marturii si declaratii pe proprie raspundere ca nu suntem filorusi. Doriti sa credeti asta, atat sunteti capabil sa intelegeti, fie, credeti asta si reclamati-ne la NATO, la Yad Vashemm unde vreti.
      Dar terminati odata discutia asta de USR-ist pe aceasta tema. Mergeti pe siteuri politice si manifestati-va cat doriti atasamentul fata de UE, SUA si alte organizatii internationale.
      Fiti cu bagare de seama la ce v-am spus mai sus. O singura insulta la adresa unui coleg de-al meu, mai ales a unei doamne, si corespondenta noastra ia sfarsit.
      La multi ani!

  2. La Catedrala Sfânta Treime din Pireu, de Sărbătoarea Teofaniei la Sfânta Liturghie, a fost prezent Arhiepiscopul Ieronim, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, invitat al Mitropolitului Serafim al Pireului, conform katanixi.gr.

    În timpul Sfintei Liturghii, în cadrul Dipticelor, a fost pomenit de către Arhiepiscopul Ieronim și schismaticul „Epifanie al Kievului”, conducătorul structurii schismatice din Ucraina. Deasemeni, Diaconul Arhiepiscopului, după sfinţirea Sfintelor Daruri, a menţionat numele lui „Epifanie al Kievului”aflat pe lista Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe.
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=YsiLL-xxJrA&feature=emb_logo

    https://thriskeftika.blogspot.com/2020/01/blog-post_6.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)