“Dar cum li se va spune occidentalilor că Biserica Ortodoxă este Biserica Unică și Adevărată, când ei o văd însoțindu-se cu «bisericile» false, ca fiind egală între egale? Nu vor crede ei, drept urmare, că Ortodoxia este asemenea celorlalte – relativă și parțială? Sau este rezonabil să sperăm că aceste concilii ale unor fanatici purtători de beretă și ale unor preoți îmbrăcați în rasă vor fi vreodată în stare să recunoască adevărul? Ei nu fac decât să-i flateze pe ortodocși, pentru a-i atrage de partea lor. Dacă ar avea o nostalgie autentică de a cunoaște Ortodoxia, nu ar avea nevoie de consilii și de conferințe: s-ar îndrepta direct spre izvoarele acesteia, spre Părinții și Sfinții ei”.
(Dr. Alexandros Kalomiros , Împotriva falsei uniri bisericești, Apologeticum, f.l., 2006, p. 14)
După un an în care a păstrat o tăcere desăvârșită față de pseudosinodul din Creta, Patriarhia Română a decis să dea publicității o broșură de popularizare a tematicii referitoare la acesta, pe care probabil o va distribui în toate parohiile din țară, pentru informarea credincioșilor.
Broșura este realizată sub formă de întrebări și răspunsuri, motiv pentru care o consider un minicatehism de ecumenism, pe care credincioșii ortodocși sunt invitați să îl parcurgă, pentru a-și însuși viziunea oficială despre ce s-a întâmplat în Creta.
Răspunsurile la întrebări reprezintă, în linii mari, o sinteză a argumentărilor teologilor ecumeniști din toată perioada scursă de la pseudosinod, în care au încercat să convingă de faptul că ecumenismul este o atitudine de dialog inofensivă, că nu este erezie, că participanții la Creta au întărit Ortodoxia și au mărturisit-o etc.
Ceea ce atrage atenția este caracterul manipulator al întrebărilor, selectarea lor atentă, pentru a putea plasa răspunsul favorabil taberei ecumeniste. Dintre metodele de manipulare, cea mai ingenioasă este exagerarea unor tematici, pentru ca răspunsul să dea impresia unei normalități. De exemplu: se pune întrebarea dacă s-au adoptat căsătoriile homosexuale la pseudosinod, pentru ca răspunsul, pe de o parte, să îi plaseze pe ecumeniști în postura de apărători ai normalității sexuale, pe de altă parte, să îi plaseze pe contestatarii imaginari care se presupune că ar fi ridicat astfel de problemă în postura de mincinoși ridicoli.
În același stil, se insistă pe ceea ce autorilor li se par realizări ale acestui pseudosinod, evitându-se cu grijă întrebările dificile, sau abordându-se unele dintre acestea, dar cu răspunsuri evazive, liniștitoare.
Din cele 60 de pagini ale broșurii, 40 epuizează întreaga tematică a pseudosinodului și ecumenismului, iar 20 abordează problema inexistentă a schismei în Biserica Ortodoxă Română. Acest dezechilibru sugerează că scopul fundamental nu a fost informarea onestă a credincioșilor ortodocși despre pseudosinodul din Creta, ci fidelizarea acestora față de deciziile eretice ale acestuia, prin prezentarea riscului de a cădea în schismă față de… ecumenism (!?).
Dincolo de toate, broșura Patriarhiei Române consemnează încă o mărturisire publică a ecumenismului la cel mai înalt nivel în Biserica noastră, în numele tuturor ierarhilor ortodocși.
Răspunsul la această broșură are cinci capitole:
- Despre sinodul ecumenic și sinodul panortodox.
- Despre “sfântul și marele sinod’ din Creta.
- Despre erezia aprobată de pseudosinodul din Creta.
- Despre documentele “sfântului și marelui sinod” din Creta.
- Despre întreruperea pomenirii.
Sperăm că răspunsurile oferite vor ajuta cititorii să își facă o opinie cât mai corectă despre problematica ecumenismului, a pseudosinodului din Creta și a întreruperii poemenirii ierarhilor participanți la acesta, contribuind la luarea deciziei corecte în privința poziționării corecte a fiecărui credincios ortodox față de situația creată în Biserică.
Mihai-Silviu Chirilă,
8 septembrie 2017,
Praznicul Nașterii Maicii Domnului
Vă recomandăm și
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Părintele Matei Vulcănescu a întrerupt pomenirea mitropolitului Siluan din Patriarhia Antiohiei, pe motiv de comuniune cu ereticii monofiziți
Emisiune-document despre rezistența ortodoxă românească contra ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta
Emisiune-istorică la ROC TV cu părinții nepomenitori Ioan Ungureanu și Cosmin Tripon
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Doamne ajuta, doresc sa intru in posesia acestei cărți. De unde o pot cumpăra? Multumesc frumos!
va rog sa imi trimiteti o adresa postala pe adresa mea de email, mhasilv@yahoo.com si cartea va va fi trimisa acasa, fara niciun cost. Așa cum am spus, ea este distribuită gratuit celor care o vor.