Patriarhul Constantinopolului consideră că doar diferențele istorice, mai degrabă decât dogmele, sunt cele care separă Ortodoxia de „Catolicism”, deci unitatea lor este inevitabilă. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a declarat că există doar controverse istorice și nu dogmatice între Creștinii Ortodocși și Catolici. El a spus acest lucru în timpul ultimei sale vizite în Sfântul Munte Athos.
Este de reținut, potrivit surselor UJO, că în timpul unei vizite la Mănăstirea Greacă Pantokrator, Patriarhul Bartolomeu, în prezența clerului monahal și a oaspeților mânăstirii, a susținut că unitatea Bisericii Ortodoxe cu Romano-Catolicii este inevitabilă.
În opinia sa, separația care există acum între ortodocși și catolici (papistași – n.n) are rădăcini istorice, dar nu se află în domeniul dogmei.
Patriarhul Bartolomeu este convins că papistașii sunt „exact aceiași creștini, asa cum suntem și noi”. El a accentuat, de asemenea, că darul Papei Francisc referitor la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Petru, este o mărturie a binecuvântărilor alese ale „Bisericii” Catolice în raport cu Biserica Ortodoxă.
Sursele UJO au menționat că, în timpul discursului Patriarhului Bartolomeu, au fost prezenți Arhimandritul Gabriel, Starețul Mânăstirii Pantokrator, Arhimandritul Alexy, Starețul Mânăstirii Xenophontos, Arhimandritul Efrem, Starețul Mânăstirii Vatoped, clerul monahal din mai multe mânăstiri din Sfântul Munte Athos precum și oaspeți.
După asemenea cuvinte rostite de conducătorul Fanarului, majoritatea călugărilor din mânăstirile athonite au rămas înmărmuriți, dar niciunul dintre cei prezenți nu a protestat împotriva Patriarhului Bartolomeu. Mai mult, după cuvintele enunțate de conducătorul Fanarului, anume că unitatea cu „catolicii” este inevitabilă, unii dintre călugări au strigat.
Potrivit martorilor oculari, gărzi patriarhale numeroase nu au permis nimănui să înregistreze discursul Patriarhului Bartolomeu.
Cu puțin timp în urmă, UJO a scris că în Belgia, Patriarhul Bartolomeu și Arhimandritul Mănăstirii Xenophontos s-au rugat împreună cu Catolicii.
Head of Phanar in Athos persuades monks to unite with Catholics
Despre autor
Vă recomandăm și
O altă evaluare a anului 2023
Conferință teologică la Nisporeni, Republica Moldova: Mitropolia Chișinăului este Biserica Ortodoxă canonică a Moldovei
Părintele Matei Vulcănescu a întrerupt pomenirea mitropolitului Siluan din Patriarhia Antiohiei, pe motiv de comuniune cu ereticii monofiziți
Emisiune-document despre rezistența ortodoxă românească contra ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta
Emisiune-istorică la ROC TV cu părinții nepomenitori Ioan Ungureanu și Cosmin Tripon
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.
Patriarhul Bartolomeu este convins că papistașii sunt „exact aceiași creștini, așa cum suntem și noi”, însă necuratul îl duce pe o pistă greșită. Catolicii sunt oameni care au nevoie de mântuire, ca și noi. Însă Patriarhul Bartolomeu nu luptă pentru mântuirea catolicilor, ci pentru distrugerea Bisericii lui Hristos! Dacă ar lupta pentru mântuirea catolicilor, i-ar chema la Ortodoxie, la Botezul Ortodox, la sfințenie, la lupta cu patimile sufletești și trupești.
Însă Patriarhul Bartolomeu merge în Athos cu gărzi numeroase după el!!! Se duce să-L prindă pe Iisus din inimile călugărilor de acolo pentru a-L răstigni! Treabă de antihrist, nu de patriarh! De ce nu-și folosește rangul pentru a lupta împotriva patimilor sufletești și trupești care domină lumea? Mă întreb cine finanțează aceste gărzi și cu ce scop? O, da! Intuiesc și cine și scopul…
Maica Domnului, iată, năvălesc din nou în Athos dușmanii Fiului tău! Împiedică-i tu cum știi și cum poți!
Scrisoarea de “ieri”(…1969) valabilă și astăzi a Sf Paisie Aghioritul, trimisă în urma deciziilor pro-papistașe ale Patriarhului Ecumenic:
“Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filo-unioniste şi a legăturilor Patriarhului cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre.
(…)
Precum se vede, el a iubit o altă femeie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Biserica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.
Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spirituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)[2]. De altfel, acesta este duhul vremii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…
Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Biserica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezultatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.
Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filo-unioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.
Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filo-unionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pentru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi precum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)[3], pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.
Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice.
(…)
Cu mult respect faţă de toţi,
Monahul Paisie, Epistola Cuviosului Paisie către Orthodoxos Typos,
Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969
Sursa: https://ortodoxinfo.ro/2019/07/12/sfantul-paisie-aghioritul-epistola-pentru-patriarhul-ecumenic-despre-legaturile-ecumeniste-cu-papa/
Discursul tinut de ereziarhul Bartolomeu in fata reprezentantilor inmarmuriti ai clerului monahal reuniti la Manastirea Pantokrator din Sfantul Munte Athos, a zguduit temeliile intregii lumi ortodoxe.
Aparat de „garzile pretoriene”, Bartolomeu a transmis din Sfantul Munte Athos, „Gradina Maicii Domnului”, cu viclenie si nerusinare tipic antihristice, un mesaj Intaistatatorilor Bisericilor Locale, sa faca totul pentru ducerea la indeplinire a pricipalului obiectiv stabilit in urma cu 5 ani, si anume unirea Bisericii Ortodoxe cu ereticii papistasi.
In discursurile, intalnirile si rugaciunile comune ale celor doi „Papi”, Francisc si Bartolomeu la Ierusalim, la Mormantul Sfant din 2014, s-au enuntat pasii facuti in aceasta directie inca de acum 55 de ani de Papa Paul VI si de Patriarhul mincinos Atenagoras, cand dialogul teologic oficial dintre Biserica Ortodoxa si papistasi a dus la eliminarea neintelegerilor si diferentelor de opinie. In declaratia comuna a mincino patriarhului Bartolomeu si a”fratelui sau iubit”, semnată la Ierusalim pe 25 mai 2014, se specifica „necesitatea atingerii obiectivului comuniunii depline spre unitatea pentru care Hristos, Domnul nostru S-a rugat Tatălui “ca toți să fie una” (Ioan 17 , 21). Citez din declaratie:
*”Deși conștienți că unitatea este manifestă în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui, asteptam cu nerabdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreuna Cina euharistică. Ca și creștini, suntem chemați să ne pregătim pentru a primi acest dar al Împărtășirii euharistice, în conformitate cu învățătura Sf. Irineu din Lyon (Împotriva ereziilor, IV, 18, 5, PG 7, 1028), prin mărturisirea aceleiași credințe, rugăciune stăruitoare, o transformare launtrica, o viața reînnoită și un dialog frățesc. În realizarea acestui obiectiv dorit, vom arăta in lume dragostea lui Dumnezeu prin care suntem recunoscuți ca adevărați ucenici ai lui Iisus Hristos (cf. Ioan 13: 35) …..
Astfel, afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută cel mai mic numitor comun prin care să se ajungă la un compromis, ci mai degrabă își propune să aprofundeze înțelegerea adevărului întreg pe care Hristos l-a dat Bisericii Sale, un adevăr pe care nu ne oprim niciodată să-l înțelegem atunci când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt. Prin urmare, afirmăm împreună că fidelitatea noastră față de Domnul cere o întâlnire frățească și un dialog adevărat. Această căutare nu ne îndepărtează de adevăr; dimpotrivă, printr-un schimb de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne va conduce la tot adevărul (cf. Ioan 16 : 13)…..
…..avem acum datoria de a oferi mărturia comună a dragostei lui Dumnezeu pentru toți, lucrând împreună în serviciul umanității, în special în apărarea demnității persoanei umane în toate etapele vieții și sfințeniei familiei bazate pe căsătorie, în promovarea păcii și a binelui comun, și de a răspunde pentru suferința care continuă să afecteze lumea noastră.
….. În mod similar, există o nevoie urgentă pentru o cooperare eficientă și angajamentul creștinilor in vederea salvarii pretutindeni a dreptului de a-și exprima public credința lor, și de a fi tratați corect, atunci când se promovează ceea ce creștinismul continuă să ofere societății și culturii contemporane. În acest sens, invităm toți creștinii să promoveze un dialog veritabil cu iudaismul, islamul și alte tradiții religioase. Indiferența și ignoranța reciprocă poate duce doar la neîncredere, chiar și, din păcate, la conflict.”
In asteptarea declaratiilor oficiale, Ierarhia BOR s-a cufundandat intr-o tacere lasa si vinovata.
Pleroma este tinuta cu viclenie in acelasi nor cetos de nestiinta, amortita in somnul de moarte duhovniceasca, pentru a nu opune rezistenta intocmai cum s-a petrecut aprobarea, semnarea si implementarea documentelor ereticului sinod cretan.
Cercetand izvoarele istorice ale unirii ortodocsilor ardeleni cu romano -catolicii aflam ca Mitropolitul Atanasie Anghel, la 1698 dupa hirotonire, si dupa „mărturisirea de credinţă ortodoxă” în faţa mitropolitului Teodosie al Ungro-Vlahiei şi a patriarhului Dositei al Ierusalimului, **„a căzut în curând în mrejele iezuiţilor şi ale Curţii Imperiale din Viena”.
Angajamentul său admitea: 1. Recunoaşterea şi subordonarea în faţa autorităţii papale; 2. Împărtăşania se poate face cu pâine nedospită (azima); 3. Principiul Filioque (Duhul Sfânt purcede şi de la Fiu); 4. Existenţa purgatoriului.
Uniţilor li se garantau privilegiile clerului catolic şi dreptul menţinerii ritualului tradiţional şi a sărbătorilor ortodoxe. Episcopul urma a fi ales de către sinod, dar confirmat de către papă şi împărat.
Va cadea oare Patriarhul Daniel „in mrejele” iezuitului illuminat Francisc si ale masonului mincino-patriarh Bartolomeu?
Suntem doar la un pas de aceasta unire antihristica, de data aceasta cu dusmanii de moarte ai Ortodoxiei, pregatita cu miselie de catre illuminatii iezuiti si masoneria sionisto-globalista.
Asteptam un punct de vedere oficial din partea Patriarhiei BOR asupra declaratiilor blasfemiatoare, hulitoare ale Duhului Sfant, ale pseudopatriarhului Bartolomeu si initiativa de participare la sinodul panortodox care sa ceara anatematizarea conducatorului Fanarului, ale ereticului sinod Kolymbari 2016, si ale panereziei ecumeniste.
https://www.youtube.com/watch?v=_r5eMoi_AG4
Cartea Sfîntă, nu rămîne mincinoasă. Trebuie să se împlinească.
Această mare si vicleană înșelătorie cu „autocefalia” ucraineană, gândită şi pregătită îndelung în laboratoarele forțelor întunericului, a avut drept scop distrugerea Ortodoxiei, destabilizarea relațiilor inter-ortodoxe de pace şi frățietate, creearea unor animozități si tulburări nemaiîntâlnite până acum.
În acest climat de suspiciune reciprocă, de trădări şi încălcări ale unor relații de prietenie puternice, creat artificial de ereziarhul Bartolomeu, anunțul făcut la adăpostul zidurilor M.Pantokrator din Sfântul Munte Athos, de acest „duşman al Dumnezeului Treimic” , a amuțit intreaga creştinătate(Parintele Rafail Noica susține că creştinii sunt numai ortodocşi, deci afirmația lui Bartolomeu este o rătăcire, o erezie!!!)
Am selectat un citat edificator despre erezia „Filioque” şi alte rătăciri ale papistaşilor în gândirea
Mitropolitului Ierotheos Vlachos, după Sfântul Marcu Evghenicul:
Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos şi Sfântul Vlasie:
SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL DESPRE CATOLICI
Sfântul Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, a fost un neînfricat mărturisitor al credinţei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, pentru că nu a cedat presiunilor papale şi şantajelor, rămânând până la sfârşit un mărturisitor al credinţei. Nu numai că în timpul acelui Sinod a dovedit rătăcirile latinilor, dar în acelaşi timp a dovedit şi falsurile (mistificările) pe care le-au făcut latinii (catolicii) în textele Părinţilor Bisericii.
Desigur că la început Sfântul Marcu Evghenicul s-a comportat cu nobleţe, dar mai târziu, când şi-a dat seama de mijloacele necurate la care se pretau pentru a-şi atinge scopul, de presiunile, falsurile, şantajele, constrângerile şi vicleniile latinilor, a devenit un mărturisitor al credinţei. Poziţia sa a fost de la un capăt la altul romană [romeică] , deoarece adevăraţii romei sunt împăraţi ai spiritului, sunt aristocraţi ai duhului, pot să dialogheze cu luciditate şi cumpătare, linişte şi nobleţe. Când însă este vorba de îndepărtarea de la adevărul revelat şi când văd mijloace necurate ale celorlalţi pentru atingerea scopului, atunci devin mărturisitori ai credinţei. Pentru că Hristos nu-şi doreşte doar căutători, ci şi mărturisitori.
Sfântul Marcu Evghenicul avea o bună cunoaştere a realităţii. Adică, el ştia că noi i-am tăiat pe latini din Trupul Bisericii, deoarece latinii au căzut în erezia Filioque. O expune un text al său care este destul de sugestiv. Scrie Sfântul Marcu:
„Aşadar, ei ne-au dat pricină de schismă, proclamând pe faţă adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Şi noi ne-am despărţit primii de ei, ba mai degrabă i-am despărţit şi i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, fără numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că gândesc lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei. Aşadar, i-am lepădat ca pe nişte eretici, şi de aceea ne-am despărţit de ei… atunci sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat”.
Din acest text putem să extragem câteva adevăruri:
Întâi, că latinii au scornit erezia Filioque, pe care mai înainte o credeau în ascuns, o spuneau printre dinţi.
Al doilea, noi ortodocşii ne-am despărţit de bună voie de latini, care e acelaşi lucru cu faptul că i-am tăiat de la Trupul comun al Bisericii, ca pe unii ce cugetă dogme rău-cinstitoare şi pentru că au adăugat cuvântul „Filioque” în Simbolul de Credinţă în chip nelegiuit.
Al treilea, latinii prin adaosul Filioque sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat din Biserică. Toţi cei care susţin că latinii cred corect şi exprimă corect dogma despre Filioque, aceştia sunt „puternic zdruncinaţi la creier”. Adică au suferit o comoţie cerebrală.
Prin urmare, conform învăţăturii Părinţilor Bisericii, precum o exprimă Sfântul Marcu Evghenicul, latinii (catolicii) sunt eretici, despărţiţi de Biserică şi, fireşte, sunt în afara Bisericii şi nu au taine.
Iunie 2001
tradus din greacă de ierom. Fotie după „ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ”, ediţie trilunară de învăţătură ortodoxă, anul III, nr. 3, iulie – septembrie 2001
Doamne ajută
Oare s-a uitat ce au pățit cei care au slujit cu papistasii cand au năvălit în muntele Athos?