Editorial Spiritualitate

Respectul față de mireni la Sfinții Părinți

Proloagele pentru 3 martie ne prezintă o relatare despre respectul firesc și dragostea de care se bucurau mirenii în ochii marilor trăitori ai pustiei și ai preoților care îi căutam pe aceștia să ia cuvânt de învățătură de la ei.
Un exemplu de smerenie și vedere înainte cu duhul, în care un mare sihastru nu se sfiește să ceară cuvânt de învățătură de la un simplu mirean, arătând înaintea oamenilor viața curată pe care acest om o avea înaintea lui Dumnezeu, pentru a o face prilej de îmbogățire duhovnicească atât pentru sine, cât și pentru preotul care relatează întâmplarea.
Tâlcul povestirii este că părinții îmbunătățiți și trăitori cu adevărat ai lui Hristos nu se rușinează să învețe de la simpli mireni, atunci când au ceva de învățat de la aceștia, și nu îi tratează ca pe o turmă necuvântătoare, chemată la o ascultare necondiționată, ci ca pe frați întru Hristos, conștienți că și aceștia sunt mădulare vii ale Bisericii, iar viața duhovnicească a unora dintre ei poate fi comparabilă chiar cu a sihaștrilor și preoților cu viață sfântă.

De Redacția MartOr / 3 martie 2019

Cuvânt despre Teodor simbriaşul[1]

 

Ne-a spus nouă Ioan, păstorul oilor lui Hristos: „Am mers, zicea, la avva Nicolae sihastrul şi l-am aflat pe el şezând în peşteră. Deci, venise la dânsul un oarecare mirean şi ne-a vorbit nouă părintele Nicolae despre mântuirea sufletului.

Iar după aceasta, el i-a zis mireanului: Spune-ne nouă vreun cuvânt de folos.

A răspuns mireanul: Ce am eu, oare, a vă spune vouă de folos, părinte, om mirean fiind eu? Eu care nici mie însumi nu pot să îmi fiu de folos?

Zis-a lui stareţul: Ceea ce ai să spui aceea să spui!

Atunci a zis mireanul: Cu rugăciunile tale, părinte, am douăzeci şi doi de ani. Şi, afară de sâmbăta şi Duminica, soarele nu m-a văzut pe mine mâncând. Şi am fost şi argat în sat, la un om bogat, nemilostiv şi lacom; şi, slujind la dânsul cincisprezece ani, lucrând ziua şi noaptea, n-a voit să-mi dea simbria mea pe niciun an, ci toată vremea mă necăjea mult. Iar eu am zis în sinea mea: Teodor, de vei răbda la omul acesta, apoi, în locul simbriei şi unor scârbe ca acestea, Împărăţia cerurilor îţi vor mijloci ele. Şi mi-am păzit şi trupul meu curat faţă de femei până în ziua de astăzi.

Deci acelea auzindu-le, mult ne-am folosit.

 

Note:

 

[1] Proloage vol. II Editura Bunavestire, Bacău, 1995, p. 554.

image_pdfDescarcă în format PDF

Despre autor

Redacția MartOr

Alte articole scrise de acest autor

    Vă recomandăm și

    Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    (Închide)