Schismaticii ucraineni forțează credincioșii de limbă română să li se alăture

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întâlnit pe 21 februarie, discutând, printre altele, despre actuala criză bisericească ucraineană. În comunicatul lor, ierarhii au menționat că sunt preocupați mai ales de cele 127 de parohii vorbitoare de limbă română din Bucovina, aflată în  vecinătatea României, de păstrarea etniei și limbii lor.

În acest scop, Sinodul BOR a decis că „este necesar să se obțină garanții scrise de la autoritățile Bisericii că… vor avea ocazia să se organizeze într-un vicariat Român și să își valorifice legătura duhovnicească cu Patriarhia Română”, menționând că un vicariat Ucrainean a fost înființat în România din anul 1990.

Sinodul BOR nu a menționat în mod explicit dacă se referă la autoritățile Bisericii Canonice Ucrainene, aflate sub conducerea Prea Fericirii Sale, Mitropolitul Onufrie din Kiev și toată Ucraina, sau la cele ale schismaticei „Biserică Ortodoxă din Ucraina” (BOU) sub conducerea „Mitropolitului” Epifanie Dumenko, sau la ambele, dar schismaticii au profitat de ocazie, anunțând la începutul lunii martie că sunt pregătiți să creeze un astfel de vicariat.

Sinodul Episcopilor BOU a hotărât la 27 iulie să creeze acest vicariat, deși, până în prezent, acesta  nu include niciuna dintre cele 127 de parohii românești. Schismaticii intenționează să schimbe acest lucru, cu ajutorul tacticii lor obișnuite.

O sursă din Biserica Ortodoxă Română a declarat pentru presa ucraineană Vesti că „BOU constrânge puternic preoții și mirenii pentru a ocupa vicariatul Român, ceea ce ar putea duce la crearea unor structuri rivale a diasporei românești în Ucraina”.

Mișcarea schismatică ucraineană a existat sub forma unui grup rival Bisericii timp de 30 de ani, anul trecut câștigând binecuvântarea Patriarhiei Constantinopolului pentru această existență controversată. Așa cum ierarhii, clerul și credincioșii Bisericii Ucrainene au mărturisit de mai multe ori, în condiția în care BOU nu poate convinge poporul și parohiile să i se alăture, oamenii acestei structuri vor recurge frecvent la confiscarea violentă a bisericilor sau la reînregistrarea ilegală a acestora.

Potrivit sursei românești, diaspora română s-a decis să apeleze la București și la Biserica Ortodoxă Română pentru sprijin și să-și declare devotamentul față de Biserica Canonică Ucraineană.

În urma sesiunii Sinodului BOR din februarie, anumite parohii românești din Ucraina au început să-și declare devotamentul față de Hristos în Biserica Ucraineană și față de primatul ei, Mitropolitul Onufrie.

Serviciul de presă al Eparhiei Cernăuți a Bisericii Ucrainene a mai declarat că România se teme de acțiunile agresive ale BOU împotriva diasporei românești din Ucraina.

După cum a explicat reprezentantul presei, românii și ucrainenii trăiesc împreună în armonie în Bucovina și adesea vin unul în ajutorul celuilalt în calitate de prieteni și frați ortodocși, atunci când schismaticii lansează atacuri fizice împotriva bisericilor lor. El a menționat în mod special, exemplul recent din satul Mikhalcha din Regiunea Storozhinetski din provincia Cernăuți, unde credincioșii români au venit în ajutorul fraților lor din Biserica Ucrainei, ajutându-i să-și apere biserica parohială locală.

El a amintit, de asemenea, tristul incident de la sfârșitul lunii martie, în satul Tovtri din provincia Cernăuți, unde „preoții” și activiștii în stare de ebrietate din BOU, au încercat să sechestreze o biserică și l-au agresat fizic pe preot, atenționându-l să se întoarcă acasă în România. Nu numai că acest lucru demonstrează ura etnică a unor persoane din BOU, dar dezvăluie și absurditatea completă a acesteia, având în vedere că schismaticii nu ar putea nici măcar să spună că preotul era, de fapt, un etnic ucrainean.

Uimitor, unui „preot” al BOU, nu i-a fost nici măcar rușine să-i acuze pe Românii din Bucovina că au incitat la ură etnică.

„Epifanie și Zoria [comentatorul BOU – Ed.] demonstrează intențiile de a crea un vicariat Român, dar pe teren există exemple de „ dragoste opusă ”, a comentat reprezentantul presei.

Mai mult, după cum observă Vesti, există o agitație în mass-media românească în această privință.

„Comunitatea română știe că în statul ucrainean există o politică de asimilare forțată a minorităților, care a culminat cu legea educației din 2018 și legea privind limba de stat din 2019 … Niciun preot român nu s-a dus la schismatici, deși aceștia au anunțat că li se va permite să slujească în limba română. Cum pot fi crezuți după zeci de ani în care au spus contrariul? ”, se întreabă Iosif Mihăileanu, scriind pentru agenția de știri, Active News.

Credincioșii din Bucovina se îngrijorează acum că BOU și susținătorul ei neobosit, guvernatorul interimar al orașului Cernăuți, Mihail Pavliuk, va începe pur și simplu să reînregistreze parohiile Românești la BOU, așa cum a făcut-o de nenumărate ori cu parohiile Ucrainene.

Bucovina, Ucraina, 25 septembrie 2019

Ukrainian Schismatics pressuring Romanian-speaking faithful to join them

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

2 comentarii la “Schismaticii ucraineni forțează credincioșii de limbă română să li se alăture

  1. In Biserica Ortodoxă Română nu se știe și de cele 7 localități de români care se află în Ucraina , în partea dreaptă a Tisei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)