Susține monahul Efrem Prodromitul că Părintele Iustin Pârvu a fost… eretic pentru că nu a întrerupt pomenirea?

Unul dintre cititorii noști a publicat la articolul despre opoziția preoților de la Rădeni față de noile inovații ale grupării monahului Sava două comentarii uimitoare prin conținutul lor.

Preoții de la Rădeni refuză formula de pomenire a monahului Sava și ideea că nu mai sunt episcopi mărturisitori

 

Iscălindu-se cu numele “ierom Andrei”, cititorul spune că a avut o discuție cu monahul Efrem de la Prodromu, în care acesta i-a spus că “toți părinții inclusiv Arhim. Cleopa, Justin și ceilalți au fost eretici pentru faptul că nu au întrerupt pomenirea pe motiv de erezie, adică este vorba despre erezia ecumenistă...”.

 

Mai mult, mergând pe ideea fixă a combaterii “părtășiei la erezie” și pe afirmația potrivit căreia toți cei ce nu întrerup pomenirea sunt eretici, la elaborarea cărora și-a adus o contribuție substanțială,  monahul Efrem a încercat să îl convingă pe părintele Andrei, conform spuselor acestuia din cel de-al doilea mesaj, că a fost “eretic până la întreruperea pomenirii”, la care ieromonahul i-a replicat că nu a fost niciodată eretic.

Ieromonahul Andrei vorbește și despre gazda adunării de la Mestecăniș, schimonahul Efrem, spunând că acesta ar fi afirmat la un moment dată că “ar avea dovezi că Arhim Cleopa ar fi fost eretic la propriu”.

 

Pornind de la informațiile pe care cititorul ni le dă despre sine, am reușit să aflăm că la adunarea schismatică de la Roman a participat un părinte ieromonah Andrei, din Maramureș, care nu a semnat așa-zisa “rezoluție”, proclamată cu mare pompă în zilele următoare în biserica de la Rădeni ca viziunea oficială a grupării despre lupta antiecumenistă. Motivul invocat de părinte este acela că „nu am fost de acord cu Sava și cu rezoluția”.

Aflăm astfel din aceste mesaje că la acea adunare au existat și alți preoți participanți care nu au semnat principiile care au consacrat schisma monahului Sava. Știam deja despre părintele Vasile Iovița, care le-a dat celor participanți acolo o lecție de morală și demnitate preoțească, refuzând să accepte deciziile de la Roman și cristalizându-și cu acea ocazie poziția față de lupta antiecumenistă, alegând să meargă pe calea împărătească a Sfinților Părinți.

Dacă cele spuse de părintele Andrei sunt adevărate, iar sfinția sa lasă să se înțeleagă că sunt, atunci monahul Efrem Ciubotaru afirmă, nici mai mult, nici mai puțin decât părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa și ceilalți mari duhovnici ai neamului au fost eretici și au rămas eretici până la trecerea din viața aceasta, dat fiind că niciunul nu a întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști în timpul vieții lor. O afirmație foarte gravă, care arată cât de periculoasă poate fi gândirea de tip schismatic pe care o practică cei ce se consideră pe sine „acriviști”, „cei patristici” etc.

Nu ar fi de mirare ca membrii grupului Sava să aibă o astfel de opinie generalizată despre personalitățile Bisericii noastre din ultimul secol, izvorâtă din doctrinele pe care le-au elaborat la Roman, prin care au condamnat ca eretici pe toți cei ce nu au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști, fără niciun fel de considerație pentru faptul că mulți dintre preoții care nu au întrerupt încă pomenirea nu propovăduiesc și nu acceptă ideile ecumeniste, iar dintre credincioși mulți nici măcar nu știu nimic adevărul despre ecumenism și despre sinodul ecumenist din Creta.

Despre monahul Sava se spune de către cei din Grecia, prin voci cu autoritate, precum cea a părintelui protopresbiter profesor Theodor Zisis, că pune la îndoială sfințenia Sfântului Paisie Aghioritul și a Sfântului Porfirie, pe motiv că nu ar fi continuat nepomenirea patriarhului ecumenist Atenagora.

 

 

Gheronda Gavriil: „Să avem ca punct de referință Canonul Sfântului Atanasie cel Mare”

Părintele Vasile Iovița ne arată pe blogul sfinției sale că la adunarea de la Roman a fost batjocorită amintirea vrednicului de pomenire episcopul Justinian Chira, considerat compromis pentru că “nu a condamnat oficial ecumenismul”, în ciuda faptului că episcopul a refuzat să participe la Creta și să aprobe deciziile sinodului ecumenist și a avut un sfârșit suspect, despre care unii consideră că are legătură tocmai cu poziția sa antiecumenistă.

https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2018/02/08/corul-hulitorilor/ 

O lectură a “rechizitoriului” citit de ieromonahii Spiridon Roșu și Xenofont Horga la Roman (un recital de ură și răfuială pe zeci de pagini, la care eu, unul dintre “inculpați”, am avut acces abia după ce a fost făcut public, iar alții nu au avut acces defel, fiind „judecați” post mortem) este de ajuns pentru a vedea cum ierarhul maramureșean a fost batjocorit exact după principiul la care face referire ieromonahul Andrei în textul trimis pe siteul nostru. Nu a fost scutit de “judecata” „acriviștilor” la Roman nici episcopul Vasile Someșanul, care are grave probleme de sănătate de ceva vreme, deși cel puțin unul dintre preoții aflați în prezidiul de la Roman își are preoția luată din mâinile acestui episcop.

Colegii de la OrtodoxINFO au făcut un material în care dezvăluie existența unui site patronat de către cei doi ieromonahi “procurori” de la Roman, unde este „judecat” și batjocorit părintele Iustin Pârvu.

https://ortodoxinfo.ro/2018/04/29/atentie-la-site-ul-schismatic-al-preotilor-xenofont-horga-si-spiridon-rosu-care-ataca-marii-duhovnici-precum-parintele-justin-parvu-si-arsenie-papacioc/.

Personal, am avut pe vremuri o discuție la Rădeni cu o doamnă, editoare, la rândul său, a unuia dintre siteurile care publică ideile grupului condus de monahul Sava, în care aceasta căuta să demonstreze că părintele Iustin a greșit că nu a condamnat ecumenismul și că a făcut afirmații “compromițătoare” la adresa relațiilor cu papistașii. Îmi amintesc că i-am spus de față cu toți cei aflați în trapeza de la Rădeni să își vadă lungul nasului și să nu se obrăznicească să batjocorească un părinte precum părintele Iustin, și încă într-un locaș ctitorit cu binecuvântarea acestuia.

Am scris acest material cu un titlu pus sub semnul întrebării, deoarece afirmația ieromonahului Andrei este foarte gravă, dacă este adevărată, și se cuvine ca monahul Efrem să o clarifice, mai mult pentru cei care îi împărtășesc punctele de vedere, nu neapărat pentru noi, care știm adevărul despre părintele Iustin și despre ceilalți mari duhovnici ai neamului. Avem motive să credem că acest preot nu minte pur și simplu în public, mai ales că a făcut precizarea la sfârșitul textului că nu dorește să blameze pe nimeni, ci să îi ajute să se îndrepteze pe cei ce rătăcesc pe calea unei gândiri schismatice, o precizare la care achiesăm și noi.

Contactat prin intermediul unui sms, monahul Efrem nu a făcut nicio precizare cu privire la cele afirmate de către ieromonahul Andrei. Dacă dorește să spună ceva despre acest subiect, voi aduce la cunoștința publicului opinia cuvioșiei sale. Îi punem la dispoziție un drept la replică pe siteul nostru, în care poate să își exprime opinia, pe această temă și strict pe această temă. Dreptul la replică trebuie să constea strict în negarea sau confirmarea spuselor ieromonahului Andrei, nu în demonstrații interminabile de genul celor publicate pe siteurile pe care le produc membrii grupării Sava.

Închei cu o nedumerire : dacă, în opinia monahului Efrem, părintele Iustin a fost eretic, cum se face că la conferința de la București alături de prezidiu pare a se afla un tablou cu părintele Iustin Pârvu?

 

 

 

image_pdfDescarcă în format PDF

Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.

12 comentarii la “Susține monahul Efrem Prodromitul că Părintele Iustin Pârvu a fost… eretic pentru că nu a întrerupt pomenirea?

  1. ce am spus despre monahul Efrem este adevarat si s-a intamplat in trapeza ”schitului” dela Mestecanis imediat dupa ”sinaxa” de la Roman intr-o discutie de fata cu cativa mireni. monahul Efrem afland ca nu am semnat a venit la mine sa discutam,lamurim problema. Accept orice discutie fata in fata,oricum cu monahul Efrem,Sava atonitul mai ales pentru ca ai respect si apreciez pentru ce au facut la inceput imediat dupa Creta. As vrea ca acest subiect sa nu se transforme in disputa lumeasca si egoista de aceea il rog pe fratele Silviu Chirila probabil administratorul acestui site pe care il respect si apreciez, sa foloseasca cu grija anumite cuvinte. Scopul meu este sa lamurim aceasta problema si sa nu mai fim dezbinati. Pana acum am stat mult si am cumpanit daca trebuie sa spun sau nu, dar m-am decis sa spun pentru ca si Sf Ap Pavel a spus ca trebuie sa spunem pe fata, sa vadim gresala. Romanul a sapat intre noi o gropa de 5 m si la Banceni s-a mai largit cu 1m prin acele declaratii ale pr. Longhin. Deocamdata singurul pe care il apreciez pentru discursul sau foarte atent este Pr Teodor Zisis.

    1. Preacuvioase parinte, acesta este si scopul pentru care am scos in evidenta marturia cuviosiei voastre. Nu doreste nimeni sa se certe cu nimeni, dar cei ce urmeaza calea parintelui Efrem trebuie sa stie ca ea nu este cea buna, mai ales cand aduce cu sine atitudinea de condamnare a unor mari personalitati precum parintele Iustin sau parintele Cleopa.
      Parintele Efrem, daca doreste sa comenteze fata de cele scrise in articol poate sa o faca fara probleme, ii punem la dispozitie un drept la replica.

  2. Cred că ÎPS Longhin și-a făcut datoria de a semnala un pericol, așa cum ați făcut și preacuvioșia voastră, așa cum încercăm să facem și noi, pentru ca acest pericol să nu îi pască și pe unii oameni nevinovați și pentru ca cei ce sunt deja în pericol să poată să îl conștientizeze și să iasă din el.

  3. Frate Silviu apreciez foarte mult atitudinea fratiei voastre, si trebuie sa corectam,indreptam anumite greseli, dar sa avem grija atunci cand folosim anumite cuvinte precum: schisma,grupare schismatica,gruparea….Orgoliul omenesc este mare si din pacate al intalnim intr-o masura mai mare sau mai mica si la noi monahii,iar eu sunt cel mai orgolios dintre toti,de aceea sa avem grija sa nu-l starnim, sa facem putina iconomie si sa ne abtinem deocamdata sa clasificam intr-un fel anume pe cineva si aici ma refer strict la nepomenitori. Fratia voastra ati spus despre ei: schismatici,grupare schismatica iar ei v-au facut criptoecumenist s.a. Cu cat se trezeste in noi rivalitatea mai mult cu atat posibilitatea ca ei sa renunte la ideile lor este din ce in ce mai mica. Este dor o sugestie nu vreau sa ma impun, departe de mine acest lucru mai ales ca eu nu ma ridic la nivelul fratiei voastre cand este vorba de pregatire teologica, eu fiind un om simplu fara multa cunostinta de carte.

    1. Părinte, aveti dreptate ca nu trebuie sa cream dezbinare intre noi, dar, cum ati observat si sfintia voastra la Roman, acele idei de acolo sunt schismatice, iar cele de dupa Roman sunt si mai si, am simtit nevoia sa vorbesc de „grup” si de „grup schismatic” nu din dorinte polemice, ci pentru a face sa se inteleaga ca nu toti nepomenitorii suntem pe aceasta linie, pe care eu o consider gresita.
      Ne pare rau sa o spunem, dar acesti frati merg spre inafara Bisericii, iar noi trebuie sa marturisim ca nu ii urmam, pentru a nu avea destinul lor. Nu stiu in ce masura ar mai putea sa ne asculte si sa se indrepteze, dar uneori un adevar rostit cu tarie poate ajuta mai mult decat nerostirea lui din dorinta de a nu leza constiinta cuiva.
      Eu nu am cautat polemica. Aceasta a fost inceputa de catre parintii adunati la Roman inca din luna septembrie 2017, eu nu m-am implicat in ea pana in aprilie, cand am simtit nevoia sa iau atitudine fata de cuplarea miscarii romanesti de nepomenire la lucrarea episcopului sarb Artemie, despre care exista o opinie unanima in lumea teologiei ca a gresit hirotonind singur episcopi, fara acordul Bisericii sale.
      Sunt convins ca daca nu exista aceasta derapare, care parea ca ne include pe toti din Romania care luptam contra ecumenismului, nu m-as fi implicat in aceasta incercare de lamurire a poporului ca nu ne asociem la ce face monahul Sava, preferand calea tacerii si a smereniei, care mereu este mai buna decat orice. Dar, cum sfintia voastra ati simtit nevoia sa ne spuneti despre discutia cu monahul Efrem, si eu am simtit nevoia sa atentionez pe fratii nepomenitori de pericolul derapajului pe care il fac parintii de la Roman-Satmar-Mestecanis.

  4. Am urmarit si conferinta de la Bucuresti.Problema e ca participantii nu au urmarit conferintele anterioare si au adresat aceleasi intrebari.Legat de articol:S-a discutat din nou la conferinta despre pr.Arsenie Boca.Calugarul atonit nu a mai fost la fel de virulent,dar a a lasat sa se inteleaga ca este eretic.Acum,daca vorbim de ecumenism:pr.Arsenie Boca a murit inainte de Creta.A murit ca pomenitor de ecumenisti.Dar toti clericii si cuviosii din Romania si Grecia care nu mai traiesc au pomenit. Ei ce sunt?La acest lucru m-am gandit cand am vazut conferinta.Fie mergem pe iconomie:1923-2016,fie toti au murit pomenind eretici(vorbesc de cuviosii cunoscuti din Romania si Grecia).Nu-l cunosc pe monahul Efrem,dar si mie mi-a trecut prin minte aceasta varianta.(Nu sunt din Moldova, dar am urmarit multe conferinte despre Creta).

  5. Atunci cum se impaca Efrem cu Staicu si cat timp vor mai sta amandoi la acelasi pupitru ? Primul extrem de riguros impotriva parintelui Iustin, celalalt un inflacarat adulator al fostului staret de la Petru Voda despre care crede deja ca are sfinte moaste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

(Închide)