Mitropolitul a fost escortat la un avion de bărbați înarmați cu puști automate
ÎPS Sa Episcopul Ghedeon (Kharon) de Makarov, starețul persecutatei Mănăstiri, Nașterea Maicii Domnului (a zeciuielii) din Kiev, a fost deportat în America, iar cetățenia sa ucraineană anulată.
Întâlnire cu congresmenii Statelor Unite
Episcopul Ghedeon se întorcea, dintr-o călătorie în America, unde a discutat cu membrii Congresului SUA, despre persecuțiile pe care ierarhia, clerul și credincioșii ucraineni le îndură acum din partea schismaticilor și a naționaliștilor. Episcopul deține și cetățenia SUA.
El a fost, de asemenea, angajat în două cazuri în care au fost implicate persecuții de stat în Ucraina, unul care va avea loc astăzi.
Pe 5 februarie, ÎPS Sa Episcopul Ghedeon, a informat un grup de congresmeni americani despre prejudiciile discriminării față de Biserica canonică ucraineană aflată acum în mâinile statului ucrainean. El a descris de asemenea, modul în care reprezentanții bisericii schismatice încalcă flagrant dreptul internațional, constituția ucraineană, precum și activitățile violente ale diferitelor organizații radicale ale Ucrainei. El a înmânat secretarului de stat Mike Pompeo, un apel oficial din partea Bisericii ucrainene, cerând SUA să ia în considerare numeroasele cazuri de încălcare a drepturilor și libertăților credincioșilor. Autoritățile americane au promis să investigheze situația.
În urma întâlnirii sale cu Mike Pompeo, ÎPS Sa a fost întrebat de către jurnaliști, dacă autoritățile ucrainene ar intensifica presiunea asupra Bisericii și asupra persoanei sale, din cauza discursului său la Congres. El a răspuns că este posibil asa ceva.
Detenție și deportare
Printre acuzațiile împotriva Episcopului Ghedeon la întoarcerea sa din SUA a fost aceea că este angajat în „activitate anti-ucraineană”. Naționaliștii schismatici au încercat timp de un an ca mănăstirea Sa să nu fie închisă, ci distrusă, susținând că Episcopul acționează ca agent rus și că mănăstirea a fost construită ilegal. Cauza urmează a fi judecată pe 21 februarie.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a reținut pe Episcopul Ghedeon pe Aeroportul Boryspil din Kiev. Știrea despre detenția sa a fost publicată pentru prima oară pe Facebook, de secretarul lui Vlădika, Protodiaconul Anthonie.
– Nu știm unde îl vor deporta, a spus inițial protodiconul. „Este cetățean al Ucrainei. S-a născut în Ucraina. În prezent, el este lipsit de cetățenie și nu se știe unde îl deportează . „
În timpul detenției, episcopul a început să se simtă rău, iar agenții i-au îngreunat accesul la medicamente. Avocații și deputații parlamentari nu au fost lăsați să-l vadă, informează Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși, referindu-se la Episcopul Ghedeon pe pagina sa de Facebook.
Vlădika mai notează că detenția lui se bazează „pur și simplu pe faptul că pașaportul meu a fost pierdut”, deși secretarul său a declarat că pașaportul său a fost, de fapt, confiscat de Serviciul de securitate al Ucrainei. Mai mult, un pașaport pierdut nu are drept consecință anularea cetățeniei și deportarea.
„Ei nu m-au lăsat în Ucraina, argumentând că cetățenia mea a fost anulată, că este nevalidă, deși acum 15 zile am zburat fără probleme de nici un fel de hotărâre judecătorească”, a spus episcopul într-unul din mesajele sale video. De asemenea, Episcopul Ghedeon nu ar fi putut trece prin punctele de control ale pașapoartelor din America, fără pașaport în ciuda celor susținute de oficialii ucraineni .
„Este vorba doar de o presiune atât religioasă cât și politică și de nelegiuirea care se întâmplă astăzi în Ucraina”, a spus Episcopul Ghedeon.
Între timp, secretarul de presă al șefului Serviciului de Stat pentru Frontieră, Oleg Slobodyan, scrie că polițiștii de frontieră îndeplinesc ordinul Serviciului de Securitate și i-au confiscat pașaportul „deoarece această persoană are cetățenie în mai multe țări”. În plus, Slobodyan scrie: ” S-a dovedit că acest cetățean este angajat în propaganda anti-ucraineană și este un adept activ al „lumii rusești”. „
Astfel, un cetățean ucrainean a fost lipsit de cetățenia și patria sa pe baza opiniilor sale, indiferent de constituția sau de legea ucrainiană.
„Dragi frați și surori! Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul dvs.! Vă rog să vă rugați, ca Domnul să ne întărească pe toți pentru o lucrare viitoare întru slava Domnului nostru și a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene”, a scris Episcopul Ghedeon astăzi, după ce a fost deportat.
Cazuri judiciare
După cum raportează Centrul de Informare al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, reținerea Episcopului Ghedeon a venit în ajunul ședinței Curții Supreme, privind revendicarea invalidării apelului din aprilie al Parlamentului ucrainian catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului în vederea acordării Tomosului de autocefalie.
Mai multe procese au fost depuse la Curtea Supremă în 2018, pentru a declara apelul Radei în vederea acordării unui tomos de autocefalie ilegal și pentru a-l răsturna, inclusiv de către Episcopul Ghedeon, cu privire la Mânăstirea Gorodnitsky din provincia Jitomir și biserica Sfântul Nicolae din Eparhia Berdiansk. 47 de Deputați parlamentari au făcut același apel în decembrie.
Curtea Supremă a adunat plângerile Episcopului Ghedeon și cele legate de Biserica Sf. Nicolae într-un singur dosar din noiembrie. Sesiunea, în care Episcopul Ghedeon trebuia să acționeze în calitate de reclamant, urma să aibă loc astăzi.
Mai mult, data instanței referitoare la Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului (a zeciuielii) din Kiev, la care Episcopul Ghedeon este stareț, este programata peste o săptămână, adică pe 21 februarie. Biserica originară a zeciuielilor a fost construită în anul 989, imediat după Botezul Rus „și, ea constituie una dintre cele mai importante situri ale Ortodoxiei Ucrainei.
Mănăstirea a fost atacată în mod constant, în anii precedenți. La data de 25 ianuarie a anului trecut, doi bărbați au dat foc la Biserica Mănăstirii Sfinților Vladimir și Olga, cauzând daune ușilor. Amenda lor în valoare de 77.000 de dolari, a fost plătită rapid de deputații ucraineni. Bărbații au spus că focul nu a fost doar un act de incendiere, ci o demonstrație menită să atragă atenția asupra presupusului statut ilegal al bisericii.
Chiar înainte de incendiu, a circulat o petiție, care incita cetățenii la distrugerea bisericii, sub pretextul că, în calitate de mănăstire a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene canonice, frații trebuie să fie „agenți ruși” și că Biserica Sfinților Vladimir și Olga se află ilegal pe teritoriul Muzeului Național de Istorie, ceea ce urmează a fi dezbătut în instanță.
Mii de oameni au ieșit pentru a proteja mănăstirea împotriva atacurilor ulterioare, iar începând cu luna martie, 20 000 de persoane au semnat o petiție în sprijinul mănăstirii, menționând că biserica este de fapt, înregistrată legal și că mănăstirea se află în posesia tuturor documentelor necesare.
Procesul, intentat de deputatul poporului Igor Lutsenko împotriva registratorului de stat pentru înregistrarea a trei imobile arhitecturale mici, a fost audiat pentru prima oară pe 29 mai și implică comunitatea mănăstirii, muzeul și Ministerul Culturii ca terțe părți.
Episcopul Ghedeon
ÎPS Sa s-a născut la 10 iunie 1960 în Odessa. El a devenit creștin ortodox conștient în tinerețe și a fost botezat la vârsta de 15 ani. El a fost frate la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa, iar ulterior a slujit în armată în perioada 1979-1982. Mutandu-se în Odesa și mai târziu în Kursk după demobilizare, el a fost tuns în călugărie în 7 octombrie 1987 și a fost hirotonit ca ierodiacon a doua zi. El a fost hirotonit ca ieromonah în 1989 și ulterior a fost numit stareț, reorganizând Mănăstirea Znamenny din Abalak, Ucraina.
În 1991, a fost transferat clerului Bisericii Ortodoxe din America, unde a slujit la Casa Milei a femeilor ruse la Biserica Sfintei Treimi din San Francisco, Biserica Sfântului Vladimir din Santa Barbara și Mănăstirea Sfântului Ioan de Shanghai, când era încă în Point Reyes Station. El a primit cetățenia americană și a slujit ca Preot pe o navă .
El a revenit ulterior la Patriarhia Moscovei și a fost numit ierarh al Eparhiei din Kiev în 1999. În 2005 a fost numit conducător al Bisericii Zeciuielii și starețul mănăstirii nou formate din 2009.
El a fost ales episcop de Makarov la 25 mai 2018 și a fost întronizat la 18 iunie.
Aflați mai multe despre Episcopul Ghedeon și Mănăstirea Zeciuielii în interviul „Mănăstirea cu multă suferință” și articolul „Gloria și minunile Icoana Maicii Domnului a Zeciuielii”.
http://orthochristian.com/119347.html
Vă recomandăm și
Rugăciunea comună peste noapte la Vatican la care participă ereticul Papă Francisc, pseudopatriarhul Bartolomeu și alte ordine religioase
Vizita Patriarhului eretic Bartolomeu în Spania, la Catedrala din Almudena Madrid, pentru consolidarea relațiilor dintre lumea ortodoxă și cea catolică
„Biserica noastră arde din o mie de părți”
Vraja “Eris”, noua minciună referitoare la virusul inexistent Covid
Bucovina de Nord şi Mitropolia Ortodoxă a Bucovinei şi Cernăuţilor ca și alte regiuni din Ucraina intră în Săptămâna Patimilor într-un nou urcuş al Golgotei sub privirea pasivă a guvernanţilor români şi a Patriarhiei Române
Pe acest site se vor aproba doar comentariile care sunt relevante pentru tema propusă de către textul articolului și care nu încalcă legislația în vigoare cu privire la modul de exercitare a libertății de exprimare. Administrația siteului își rezervă dreptul de a selecta comentariile pe care le face publice.